Capitolul 5 (partea 2)

Era undeva 1-2 noaptea când m-am trezit la agitația din jurul meu. Ușa salonului era întredeschisă și lumina care era aprinsă înauntru îmi deranja ochii abia deschiși. Ce se întâmplă? Am văzut două asistente intrând în grabă în salon lăsând ușa larg deschisă. L-am văzut pe Cosmin stând de vorbă cu unul din doctorii aflați în gardă în acea noapte, pe când celălalt lucra ceva deasupra lui Alex.
Ce se întâmplă? Mă întrebam din nou și din nou în sinea mea. Se întâmplă ceva cu fratele meu, asta știu.
Viața uneori vrea să ne arate că e mult mai puternică decât noi. Ne arată că destinul nostru este în mâinile ei, și noi suntem doar niște marionete în lumea ei. Ea este pictorul tabloului pe care destinele noastre sunt pictate, și cu doar o pensulă poate creea cu totul și cu totul alt tablou decât ce avea. Asta făcea acum și cu Alex. Arăta că ea este mai puternică decât el. M-am ridicat și m-am apropiat încet de ușa deschisă ca să aud ce vorbește Cosmin cu domnul doctor, însă nu am auzit nimic.
Oare ce era în neregulă cu starea lui? M-am rezemat ușor de tocul ușii și am privit către pat. Parcă îl vedeam clipind. M-am apropiat de pat ca să mă uit mai bine și chiar clipea.
-O doamne! Îți mulțumesc! M-am așezat pe marginea patului și plângeam.
Doctorul s-a îndepărtat de noi, iar Alex se uita în jur ca și cum ar încerca să-și dea seama unde se află.
-Unde sunt? A întrebat confuz.
-Ești în spital. A spus Cosmin așezându-se pe cealaltă parte a patului.
I-am povestit lui Alex ce s-a întâmplat cu el, dar se uita la noi ca și cum nu ar înțelege tot ce îi spunem noi. I se părea a fi incredibil că tocmai cu el s-a întâmplat asta. Mi-am amintit că trebuie să o anunț pe mama că Alex este bine. Am ieșit din salon și am căutat în agendă numele ei.
-Bună mamă!
-Ce? S-a întâmplat ceva? M-a întrebat cu o voce speriată.
-Stai liniștită. Alex și-a revenit.
-Adică nu mai e în comă?
-Da, mamă, nu mai e în comă.
-Doamne ce bine! După ce se trezește tatăl tău venim și noi la spital.
-Nu vă găbiți, suntem noi aici!
 Încet se făcuse dimineață iar noi tot la spital eram. Când a sosit mama cu tata era 8:25. Mama a fugit direct în salon iar tata a dat mâna cu Cosmin și m-a pupat.
-E mai bine? Ne-a întrebat tata.
-E mai bine. A răspuns Cosmin. Doctorul a zis că are nevoie de 2 săptămâni de recuperare și mai trebuie să-i facă câteva analize.
-Dar îl putem lua acasă?
-Nu știu..
-O să vorbesc cu doctorul. Acum ar trebui să mergeți acasă să vă odihniți.
-Mergem doar să-l salut pe Alex. I-am spus și am intrat în salon.
Mama stătea pe marginea patului și se certa cu Alex. Când și-a aruncat privirea către mine nu a mai băgat-o în seamă pe mama.
-Pleci? M-a întrebat.
-Da, plec. Sunt obosită. Sunt aici de ieri de la 12.
-A, ok. Ne vedem. Și s-a reîntors la cearta cu mama.
Ieșind din salon l-am văzut pe tata vorbind cu doctorul, dar eram atât de obosită încât nu am mai vrut să aștept să văd ce vești mai sunt. M-am oprit lângă Cosmin, care scrie ceva pe telefonul lui.
-Mergem? L-am întrebat, la care el a tresărit.
-Da da da, mergem. Hai! Și m-a luat de braț.
În parcare am vrut să mă îndrept către mașina mea, însă Cosmin m-a oprit.
-Mergem la mine, trimit pe cineva după mașina ta.
-Ok. Și am urcat în mașina lui.
Conducea în tăcere. Nu s-a uitat deloc la mine. Mi se părea că ceva nu e în regulă cu el.
-Te simți bine? L-am întrebat aplecându-mă un pic către el.
-Da. Mi-a răspuns sec privind mai departe în față.
Tăcerea din mașină era apăsătoare pentru că știam că e ceva cu el, dar refuză să-mi spună. Privea în față și eram cam palid la față, sau poate era nervos, sau dezamăgit.
-De când ești cu Raul? M-a întrebat după un timp.
-De 2 săptămâni. De ce?
-Mi-a scris un mesaj.
-Ce mesaj? L-am întrebat speriată.
Nu a mai răspuns dar mi-a dat telefonul lui să văd cu ochii mei.
 Raul(8:44): Te rog să-i dai pace iubitei mele. Nu vreau să te bagi aiurea între noi. Nu e loc și pentru tine, doar pentru mine și ea. Dacă nu te îndepărtezi de ea, se va sfârși rău!
Nu se poate!
-Îți pot explica.. Am încercat să mă apăr, dar el m-a întrerupt.
-Nu trebuie să-mi explici nimic. Până la urmă noi suntem doar prieteni, nimic altceva.
Doar prieteni? Credeam că suntem mai mult de atât! Tu m-ai făcut să cred! Urlam în sinea mea la el. M-a cuprins un sentiment de tristețe și tot ce vroiam era să plâng singură. Am așteptat până am ajuns în casa lui. Casa era enormă. Mult mai mare decât era casa mea. Avea o curte mare cu piscină și cu o lagună în spate, cu grătar și leagăn lângă.
-Maria? Te rog să-i dai domnișoarei o cameră. Rămâne la noi câteva ore. Îi spunea servitoarei în momentul în care aceasta a deschis ușa.
Casa nu doar de afară era enormă, ci și înauntru era imensă. Avea livingul spațios, și în față erau scările care mergeau în semicerc sus. Maria m-a condus într-o cameră spațioasă care avea și propria baie, exact așa cum era la noi. Am făcut duș și după acea am mers jos să mănânc ceva. Am auzit voci jos, tocmai din acest motiv am pășit ușor să aud despre ce e vorba.
-Eu ți-am spus că necioplitul ăla e cu ea! Spunea un bărbat a cărui voce mi se părea a fi foarte cunoscută.
-Știu. Asta e. Doar nu o să-i despart! A răspuns Cosmin.
-Ba da! Ar trebui să-i desparți. Doar nu o să suporți să o vezi cu ăla! I-a răspuns necunoscutul cunoscut.
-Nu o să-i despart. Nu am ce să fac. Are dreptul la fericire și ea.
-Ți-am spus să nu vii în țară dacă nu îi desparți!
Am mai coborât două trepte să văd cine era cel cu care vorbea. Cei doi tocmai intrau în biroul lui Cosmin, care se afla sub scara din dreapta. Omul cu care vorbea era Bogdan. Bogdan, prietenul lui Alex. Avocatul familiei. Nu îmi vine să cred că unul de-al familiei, așa cum îl consideram noi, vroia să mă despartă de Raul.
Uimită am coborât scările și am intrat în bucătărie. Am cotrobăit prin frigider până am găsit lapte și cereale și am urcat în camera mea, unde după ce am mâncat am adormit.

Când m-am trezit era 8 seara. M-am ridicat din pat să merg jos să văd cine mai e în casă. Nu aveam stare ca să merg acasă. Chiar dacă am stat doar câteva ore în casa asta, parcă mai vreau să rămân pentru că îmi oferă liniște și siguranță. Am coborât scările cu ochii închiși, savurând parfumul de liliac împrăștiat prin toată casa.
-Aveți vreo preferință pentru cină, doamnă? M-a întrebat o fată tânără.
-Domnul Cosmin ce obișnuiește să mănânce seara? Am întrebat-o în timp ce o studiam profund. Avea ochii negrii și părul castaniu creț. Avea o siluetă subțire și zâmbea și cu ochii. O invidiez că are șansa să stea lângă Cosmin mereu!
-Domnul deobicei mănâncă un sandwich și bea un pahar de suc de portocale.
-Atunci la 9 vreau să fie gata cina și să fie făcut lasagna și vin roșu.
-Cum doriți! Mi-a răspuns fata.
-Mulțumesc Andreea! Scrie pe ecusonul ei numele.
Mă așez pe una dintre canapelele din living și pornesc televizorul. Aud cum o ușă se deschide. O fi ușa biroului. Aud doi bărbați vorbind. Iar aceași doi bărbați. Mă învârt și mă uit către ei exact în momentul în care Bogdan mă zărește.
-Bună Victoria! Ce faci? M-a întrebat cu un zâmbet larg pe buze.
-Ăăăă, mă uit la un film? Tu? L-am întrebat.
-Am avut de rezolvat câteva treburi cu Cosmin și merg acasă.
-Nu rămâi la cină? L-a întrebat Cosmin.
-Păi nu vreau să deranjez.
-Așa musafiri buni niciodată nu ne deranjează, așa dragule? Și am aruncat o privire către Cosmin. Bogdan s-a uitat ciudat la el. Am înțeles că ei în tot acest timp despre mine au vorbit.
-Nu ne deranjezi, poți să rămâi! A spus Cosmin într-un final.
Timpul a trecut greu până la 9. M-am săturat deja de poveștile băieților, așa că mi-am scos telefonul din buzunar și am trimis un mesaj către Alex.
Eu(20:23): Ce faci?
Alex(20:24): Stau și mă uit la caii verzi pe pereți. Tu?
Eu(20:25): Și eu. Doar că eu la doi proști mă uit.
Alex(20:25): :))) Știi când pot să merg acasă?
Eu(20:26): Habar n-am. Tata nu ți-a spus nimic?
Alex(20:30): Nu-i dă voie mama să-mi spună!
Eu(20:31): Așa m-am săturat de comportamentul mamei. Mama excesiv de grijulie.
Alex(20:33): Mie-mi spui? Vreau să mă mut la Snagov când scap de aici.
Eu(20:35): Ești nebun?
Alex(20:38): Având în vedere că de la perfuzia asta nu mai văd bine..
Eu(20:40): Se vede!
Alex(20:41): Tu unde ești?
Eu(20:43): La vila lui Cosmin.
Alex(20:45): Cum ai ajuns acolo?
Eu(20:46): Poveste lungă.
Alex(20:48): Atunci cum ai ajuns să fi așa de apropiată de Cosmin?
Eu(20:51): Încă o poveste lungă.
-Cina este gata! Puteți să vă așezați la masă. Ne-a spus o altă fată. Oare câte fete mai sunt în casa asta?
Ne-am așezat la masă unde băieții tot aceași conversație plicticoasă au avut-o. Am încercat să mănânc cât mai repede și să mă retrag în camera mea.
-Fratele tău când vine acasă? L-a întrebat Bogdan. Oppa! Discuția devine interesantă. Mereu mă înțelegeam bine cu Dragoș.
-Peste 4 zile ajunge în țară.
-Vine cu iubita lui?
-Cred că da.
Deci are iubită. Hai că nu mă interesează atunci. Am terminat de mâncat și m-am ridicat politicos de la masă după care m-am încuiat în camera mea. De ce să stau și să ascult discuția lor de doi bani?