Duminica deobicei e o zi liniştită pentru noi. Îmi deschid ochii şi văd că e o vreme destul de mohorâtă. Mda, îmi lipsea chiar. Dacă e aşa o vreme nu mă duc nicăieri, mai bine stau acasă toată ziua în pijama şi mă uit la filme. Părinţii mei oricum vor fi plecaţi azi la mătuşa, nici nu mă stresez. Cobor uşor scările şi mă uit în jur. Ok, şi Alex e plecat pe undeva. Azi o să fie o zi leneșă pentru mine. Nu o să merg acasă la Raul că el azi e plecat la Craiova. Scot laptele din frigider și îl pun la încălzit. Oare mai avem cereale Nesquik? Deschid dulapul și văd cereale cu căpșuni, cu ciocolată, cu vanilie, miere... iau cerealele cu ciocolată. Îmi scot bolul preferat din dulapul de jos și torn laptele după care pun cereale. Hmm...ce bine miroase, și ce foame îmi e. Iau bolul și caut telecomanda. Alex iar s-a uitat la vreun film. Unde dracu l-a pus? Mă învârt și văd că e pe măsuța de la birou. Puteam să jur că acolo l-a pus! Pornesc televizorul şi e pe ProstTv. Păi..nu mulţumesc. Mai bine pun pe Disney să văd ce e nou. De când stau la Raul nu m-am mai uitat la desene fiindcă nu sunt aproape de micuţi. De când nu am mai văzut Cei 7 pitici, un desen în care ei locuiesc fără Albă-ca-Zăpada. Mă rog e un desen copiat după originalul Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici. În timpul în care mâncam şi mă uitam la desene, am auzit câinii lătrând. O fi doar vecina aia grasă de dincolo. Sau poate mă înşel. Dacă ar fi fost doar vecina, nu ar fi bătut la uşă. Şi încă atât de insistent. Bine, bine. Să mă ridic să văd cine e. Traversez livingul spaţios, alb cu canapele roşii şi geamuri mari şi într-un final ajung la uşă. Ohh, ea era. E Bianca. Deschid uşa şi mă uit la ea. E îmbrăcată în trening cu o pereche de adidaşi roz. Nu-i a bine. Îmi zâmbeşte şi aşa tupeistă intră în casă.
-Hai! Du-te îmbracă-te să plecăm! - se pune în fotoliul tatei.
Asta e nebună de-a binelea! Unde vrea să mergem? Şi de ce să mă îmbrac? Aşa de confortabil îmi e aşa. Într-un final închid uşa.
-Ăăă, de ce să mă îmbrac?
-Că mergem la grătar toanto!
-Şi de ce doar acum aflu?
-Pentru că toată noaptea nu mi-ai răspuns la telefon şi nu am avut cum să-ţi spun.
Noaptea mă sună! Fratele meu 2! Mă pun în celălalt fotoliu şi îmi iau cerealele să mănânc mai departe.
-Eu noaptea dorm, în cazul în care nu ai fi ştiut. - mă uit la ea nervoasă. Îmi întoarce privirea, dar îşi ridică sprâncenele. Ce mă enervează când face aşa!
-Serios? Nu ştiam. Eu credeam că tu noaptea dansezi cu indienii.
-Iar tu noaptea îţi fugăreşti câinele în jurul casei.
-Mai nou câinele meu doarme în curte deci nu e în casă. Hai îmbracă-te!
Mă uit la ea. Acum are ochi mari de căţel.
-Ahh bine - mă ridic şi îmi duc bolul în bucătărie - dar dacă încerci să mă combini cu cineva, să ştii că nu-ţi va merge!
-Bine - râde - du-te îmbracă-te.
În timpul în care urc scările, ea se uită fixă la mine. Are ceva în cap nesimţita. Cu 5 paşi în faţă şi un pas la stânga ajung în cameră. Aoleu, nu mi-am făcut nici patul. Mirific! Dar îl las aşa, trebuie să mă îmbrac. Deschid uşa dressingului şi...hmmm... cu ce mă îmbrac? Pentru grătar o să fie potrivit un tricou alb, un hanorac, pantaloni de trening şi o pereche de Air Max. Intru în baie să mă spăl pe faţă şi apoi mă machiez şi ies. Când cobor Bianca e deja la uşa din spate.
-Hai odată!
-Dar ce te mai grăbeşti! - îmi iau iPhone-ul şi cheile şi mă îndrept către ea - ieşi.
Închid uşa în urma noastră şi mă îndrept către garaj. Aleg să mergem cu BMW-ul. Urcăm şi ies pe poarta mare care se închide în urma mea.
-Deci?
-Ce deci? - se uită la mine.
-Destinaţia?
-Aaa, Focşani.
-Focşani? Care avea mintea odihnită ieri? - întreb.
-Ovidiu.
-Minunat!
-Nu vroiam să ajung înapoi la cabană, dar văd că nu am unde să fug.
-Ce e cu tine? - mă întreabă.
-Sunt cam obosită după săptămâna asta.
-Cam prea obosită văd. Şi cum nu erai la Raul aseară?
-Avea Alex idei referitoare la redeschidere şi a trebuit să-l ascult. Dar tu de unde ai ştiut unde sunt?
-Tu ai uitat că ai GPS-ul conectat la mine?
-Ohh, ce blondă sunt - râd.
-Cu siguranţă că eşti!
Cu o oră mai încolo ajungem la cabană. Când cobor din maşină aud băieţii în spate urlând.
-Se pare că au început grătarul fără noi. - spun către Bianca.
-Observ.
Ajungem în spatele cabanei şi focul deja ardea, băieţii erau în tricou. Având în vedere că nu e vara, e destul de cald.
-Salut! - îşi ridică mâna Dan când ne vede.
-Bună şi ţie! -salută Bianca.
-Salut! - spun eu.
-Vai Victoria! Am crezut că nu o să vii! - exclamă Alin.
-Având în vedere că nu am avut de ales, a trebuit să vin.
-Nu te-a lăsat Bia în pace, aşa? - vine cu o oală în mână Ciprian.
-Chiar nu m-a lăsat.
-Fetelor aţi venit? - iese din şopru Emilian.
-Da, am venit - răspunde Bianca.
-Mă coaie? - spune Dan - Arăţi ca un ţigan! - râde.
-Tu mai bine taci, şi te duci să aduci furculiţa aia mare din cabană! - se răsteşte la el Emi.
-Am treabă pe aici - se uită în jur - du-te tu Vic, ştii unde e, nu?
-Da da da.
Mă îndepărtez de ei dar tot aud ce gură mare au. Ce m-aş face fără ei? Urc scările şi pe ultima treaptă dau de o pisicuţă mică. Vai ce dulce eeeee. Mă pun jos şi încep să o mângâi. După vreo 3 minute mă trezesc că misiunea mea era să aduc furculiţa. Mă ridic şi intru în cabană. Mă îndrept către bucătărie şi trag sertarul.
-Bine ai venit!
O nu! Doamne spune-mi că nu e el. Mă învârt încet. Ba da el e. Stă în uşă, cu un prosop la brâu cu părul ud. Ce om musculos e.
-Bine te-am găsit. - răspund.
-Am crezut că nu o să vii.
-Ba da, am venit. Nu m-a lăsat Bianca în pace.
-Bravo ei. - se îndreaptă către frigider şi scoate suc de portocale - serveşti?
Mă surprinde uitându-mă la el cu ochi mari. Cum pot să fiu aşa de proastă?
-Ăăă, nu. Trebuie să duc afară furculiţa.
-Ok. Ne vedem afară atunci.
-Desigur.
În sfârşit am ieşit din cabană. Cobor scările cu picioarele tremurânde.Nu se poate să fie aici el. Nu acum. Ajung la masa de lângă piscină şi îi dau lui Emi furculiţa.
-Te simţi bine? - mă întreabă - Eşti cam palidă şi îţi tremură mâna?
Şi mâna îmi tremură. Şi inima enorm de mult.
-Sunt bine. - răspund şi mă aşez pe un şezlong.
Doamne cum poate să fie tocmai el aici? De asta vroia Bianca să vin. Acum înţeleg. E aşa de frumos şi de musculos. Are ochii căprui şi buzele aşa de apetisante. Năsucul lui nu s-a schimbat. Tot aşa de drept e precum era în copilărie. Ce nu aş da să pot sta măcar 5 minute în braţele lui, şi poate să adorm aşa. Nu nu nu! Eu îl am pe Raul, nu mă pot gândi la Cosmin!
-Hai! Du-te îmbracă-te să plecăm! - se pune în fotoliul tatei.
Asta e nebună de-a binelea! Unde vrea să mergem? Şi de ce să mă îmbrac? Aşa de confortabil îmi e aşa. Într-un final închid uşa.
-Ăăă, de ce să mă îmbrac?
-Că mergem la grătar toanto!
-Şi de ce doar acum aflu?
-Pentru că toată noaptea nu mi-ai răspuns la telefon şi nu am avut cum să-ţi spun.
Noaptea mă sună! Fratele meu 2! Mă pun în celălalt fotoliu şi îmi iau cerealele să mănânc mai departe.
-Eu noaptea dorm, în cazul în care nu ai fi ştiut. - mă uit la ea nervoasă. Îmi întoarce privirea, dar îşi ridică sprâncenele. Ce mă enervează când face aşa!
-Serios? Nu ştiam. Eu credeam că tu noaptea dansezi cu indienii.
-Iar tu noaptea îţi fugăreşti câinele în jurul casei.
-Mai nou câinele meu doarme în curte deci nu e în casă. Hai îmbracă-te!
Mă uit la ea. Acum are ochi mari de căţel.
-Ahh bine - mă ridic şi îmi duc bolul în bucătărie - dar dacă încerci să mă combini cu cineva, să ştii că nu-ţi va merge!
-Bine - râde - du-te îmbracă-te.
În timpul în care urc scările, ea se uită fixă la mine. Are ceva în cap nesimţita. Cu 5 paşi în faţă şi un pas la stânga ajung în cameră. Aoleu, nu mi-am făcut nici patul. Mirific! Dar îl las aşa, trebuie să mă îmbrac. Deschid uşa dressingului şi...hmmm... cu ce mă îmbrac? Pentru grătar o să fie potrivit un tricou alb, un hanorac, pantaloni de trening şi o pereche de Air Max. Intru în baie să mă spăl pe faţă şi apoi mă machiez şi ies. Când cobor Bianca e deja la uşa din spate.
-Hai odată!
-Dar ce te mai grăbeşti! - îmi iau iPhone-ul şi cheile şi mă îndrept către ea - ieşi.
Închid uşa în urma noastră şi mă îndrept către garaj. Aleg să mergem cu BMW-ul. Urcăm şi ies pe poarta mare care se închide în urma mea.
-Deci?
-Ce deci? - se uită la mine.
-Destinaţia?
-Aaa, Focşani.
-Focşani? Care avea mintea odihnită ieri? - întreb.
-Ovidiu.
-Minunat!
-Nu vroiam să ajung înapoi la cabană, dar văd că nu am unde să fug.
-Ce e cu tine? - mă întreabă.
-Sunt cam obosită după săptămâna asta.
-Cam prea obosită văd. Şi cum nu erai la Raul aseară?
-Avea Alex idei referitoare la redeschidere şi a trebuit să-l ascult. Dar tu de unde ai ştiut unde sunt?
-Tu ai uitat că ai GPS-ul conectat la mine?
-Ohh, ce blondă sunt - râd.
-Cu siguranţă că eşti!
Cu o oră mai încolo ajungem la cabană. Când cobor din maşină aud băieţii în spate urlând.
-Se pare că au început grătarul fără noi. - spun către Bianca.
-Observ.
Ajungem în spatele cabanei şi focul deja ardea, băieţii erau în tricou. Având în vedere că nu e vara, e destul de cald.
-Salut! - îşi ridică mâna Dan când ne vede.
-Bună şi ţie! -salută Bianca.
-Salut! - spun eu.
-Vai Victoria! Am crezut că nu o să vii! - exclamă Alin.
-Având în vedere că nu am avut de ales, a trebuit să vin.
-Nu te-a lăsat Bia în pace, aşa? - vine cu o oală în mână Ciprian.
-Chiar nu m-a lăsat.
-Fetelor aţi venit? - iese din şopru Emilian.
-Da, am venit - răspunde Bianca.
-Mă coaie? - spune Dan - Arăţi ca un ţigan! - râde.
-Tu mai bine taci, şi te duci să aduci furculiţa aia mare din cabană! - se răsteşte la el Emi.
-Am treabă pe aici - se uită în jur - du-te tu Vic, ştii unde e, nu?
-Da da da.
Mă îndepărtez de ei dar tot aud ce gură mare au. Ce m-aş face fără ei? Urc scările şi pe ultima treaptă dau de o pisicuţă mică. Vai ce dulce eeeee. Mă pun jos şi încep să o mângâi. După vreo 3 minute mă trezesc că misiunea mea era să aduc furculiţa. Mă ridic şi intru în cabană. Mă îndrept către bucătărie şi trag sertarul.
-Bine ai venit!
O nu! Doamne spune-mi că nu e el. Mă învârt încet. Ba da el e. Stă în uşă, cu un prosop la brâu cu părul ud. Ce om musculos e.
-Bine te-am găsit. - răspund.
-Am crezut că nu o să vii.
-Ba da, am venit. Nu m-a lăsat Bianca în pace.
-Bravo ei. - se îndreaptă către frigider şi scoate suc de portocale - serveşti?
Mă surprinde uitându-mă la el cu ochi mari. Cum pot să fiu aşa de proastă?
-Ăăă, nu. Trebuie să duc afară furculiţa.
-Ok. Ne vedem afară atunci.
-Desigur.
În sfârşit am ieşit din cabană. Cobor scările cu picioarele tremurânde.Nu se poate să fie aici el. Nu acum. Ajung la masa de lângă piscină şi îi dau lui Emi furculiţa.
-Te simţi bine? - mă întreabă - Eşti cam palidă şi îţi tremură mâna?
Şi mâna îmi tremură. Şi inima enorm de mult.
-Sunt bine. - răspund şi mă aşez pe un şezlong.
Doamne cum poate să fie tocmai el aici? De asta vroia Bianca să vin. Acum înţeleg. E aşa de frumos şi de musculos. Are ochii căprui şi buzele aşa de apetisante. Năsucul lui nu s-a schimbat. Tot aşa de drept e precum era în copilărie. Ce nu aş da să pot sta măcar 5 minute în braţele lui, şi poate să adorm aşa. Nu nu nu! Eu îl am pe Raul, nu mă pot gândi la Cosmin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu