Un zâmbet face cât 1000 de cuvinte!

Era o vreme destul de nasoală azi, însă nu a fost de ajuns ca să ne oprească. Ne-am hotârăt să mergem cu clasa la bătrâni în vizită. Iniţial ne-am gândit să mergem la 3-4 persoane, dar am stat cam mult la o singură persoană şi nu am putut ajunge mai departe.

Am ajuns la o casă foarte veche cu pereţii grii şi cu grădina aranjată, şi pe terasă stătea o bătrânică şi lucra ceva pe o măsuţă mică. Diriginta a strigat-o, însă nu ne-a auzit. A strigat-o şi un coleg şi sărăcuţa a tresărit. Probabil s-a speriat. A venit şi ne-a deschis poarta şi ne-a poftit înauntru. Mare i-a fost fericirea când ne-a văzut într-un număr atât de mare.

Ne-am oprit la o bătrânică. De ce ne-am oprit? Pentru că această bătrânică avea atât de multe de povestit despre viaţa ei tristă, încât noi nu puteam face nimic altceva, doar să o ascultăm uluiţi şi să ne rugăm la Dumnezeu să nu ajungem şi noi aşa.

A trebuit să se aşeze pentru că era atât de bătrână încât nu putea sta în picioare. Ne-a spus că e puţin cam surdă de acea probabil nu a auzit când a strigat-o diriginta. Sărăcuţa locuieşte singură. Soţul ei a murit cu mult timp în urmă, fiul ei a murit acum 9 ani şi nepoţii ei sunt plecaţi.

Este vorba despre bătrânica din poză. Ea pe 1 iunie împlineşte 90 ani, frumoasă vârstă, nu? Săraca ne-a povestit că nu are pe nimeni lângă ea şi vecina ei e destul de rece cu ea, îşi doreşte persoane cu care să socializeze, pentru că credeţi-mă este o femeie foarte înţeleaptă şi cu toţi avem multe de învăţat de la ea. Ne-a povestit în mare viaţa ei, că a avut o boală care era să o i-a dintre noi, că a avut o familie de nota 10 şi că după moarte soţului ei a plâns atât de mult încât i s-a stricat şi vederea.

Ascultând-o am simţit o nelinişte mare în suflet. Eram neliniştită pentru că nu vreau să ajung şi eu aşa ca ea, era prea dureros să văd o aşa persoană înţeleaptă într-o situaţie atât de grea. Nu este vorba că nu are familie de asta e singură, cum am mai spus şi sus, are nepoţi plecaţi care după cum spunea ea nu prea veneau în vizită. În acelaşi timp am simţit si o admiraţie foarte mare faţă de ea. O admiram pentru că deşi are 90 ani se descurcă cum poate singură şi nu se dă bătută.

Această vizită a fost una pe care sigur nu o vom regreta deloc, până la urmă am făcut o persoană să zâmbească şi asta şi era misiunea noastră!