E ca şi cum ai fi la volanul maşinii, dar stai pe bancheta din spate. Maşina merge singură dar tu nu ai niciun control asupra ei. Dar e maşina ta, cel puţin asta crezi tu. Oricum, fusese o vreme când era a ta.

Am început acum 2 luni să citesc seria "Sânge Albastru" de Melissa de la Cruz, iar acum am ajuns la volumul 4, la "Moştenirea familiei Van Alen", unde un fragment mi-a sărit în ochi.

"Era o străină în propria ei viaţă, o turistă în propriul trup. Dacă cimeva ar fi întrebat-o cum se simţea, Bliss i-ar fi explicat astfel: e ca şi cum ai fi la volanul maşinii, dar stai pe bancheta din spate. Maşina merge singură şi tu nu ai niciun control asupra ei. Dar e maşina ta, cel puţin asta crezi tu. Oricum, fusese o vreme când era a ta.

Sau ca şi cum ai fi într-un film. Filmul este despre viaţa ta, dar tu nu ai niciun rol în el. Altcineva îl sărută pe frumosul actor principal şi ţine monologurile dramatice. Tu doar priveşti. Bliss era un observator al propriei sale vieţi. Bliss nu mai era Bliss, ci doar amintirea a ceea ce fusese odată.

Uneori nu era sigură nici dacă existase cu adevărat vreodată."

Cunoscut, nu? Ţi se pare a fi cunoscut descrierea vieţii? Desigur că da. Cu toţi avem aşa momente în viaţă când ne simţim controlaţi de alte persoane. Momentele de genul sunt doar momente, cu adevărat totul depinde de noi, pentru că e viaţa noastră, corpul nostru, treaba noastră.

Noi trebuie să fim cei care să spună stop când alte persoane vor să ne controleze, pentru că putem să preluăm controlul, doar că la multe persoane le e frică de a lupta pentru a pune stop. Viaţa e prea scurtă pentru a trăi aşa cum vor ceilalţi pentru că fiecare om are dorinţele, visele sale. Până la urmă cu toţi am fost aduşi pe acest Pământ pentru a realiza ceva, cu toţi avem o misiune şi dacă noi punem misiunea noastră la o parte şi trăim după instrucţiuniile altora, ce rost mai are să existăm?

Viaţa e atât de scurtă şi timpul trece atât de repede încât nici nu observăm şi la final vom regreta tot ce nu am comis!