Un zâmbet face cât 1000 de cuvinte!

Era o vreme destul de nasoală azi, însă nu a fost de ajuns ca să ne oprească. Ne-am hotârăt să mergem cu clasa la bătrâni în vizită. Iniţial ne-am gândit să mergem la 3-4 persoane, dar am stat cam mult la o singură persoană şi nu am putut ajunge mai departe.

Am ajuns la o casă foarte veche cu pereţii grii şi cu grădina aranjată, şi pe terasă stătea o bătrânică şi lucra ceva pe o măsuţă mică. Diriginta a strigat-o, însă nu ne-a auzit. A strigat-o şi un coleg şi sărăcuţa a tresărit. Probabil s-a speriat. A venit şi ne-a deschis poarta şi ne-a poftit înauntru. Mare i-a fost fericirea când ne-a văzut într-un număr atât de mare.

Ne-am oprit la o bătrânică. De ce ne-am oprit? Pentru că această bătrânică avea atât de multe de povestit despre viaţa ei tristă, încât noi nu puteam face nimic altceva, doar să o ascultăm uluiţi şi să ne rugăm la Dumnezeu să nu ajungem şi noi aşa.

A trebuit să se aşeze pentru că era atât de bătrână încât nu putea sta în picioare. Ne-a spus că e puţin cam surdă de acea probabil nu a auzit când a strigat-o diriginta. Sărăcuţa locuieşte singură. Soţul ei a murit cu mult timp în urmă, fiul ei a murit acum 9 ani şi nepoţii ei sunt plecaţi.

Este vorba despre bătrânica din poză. Ea pe 1 iunie împlineşte 90 ani, frumoasă vârstă, nu? Săraca ne-a povestit că nu are pe nimeni lângă ea şi vecina ei e destul de rece cu ea, îşi doreşte persoane cu care să socializeze, pentru că credeţi-mă este o femeie foarte înţeleaptă şi cu toţi avem multe de învăţat de la ea. Ne-a povestit în mare viaţa ei, că a avut o boală care era să o i-a dintre noi, că a avut o familie de nota 10 şi că după moarte soţului ei a plâns atât de mult încât i s-a stricat şi vederea.

Ascultând-o am simţit o nelinişte mare în suflet. Eram neliniştită pentru că nu vreau să ajung şi eu aşa ca ea, era prea dureros să văd o aşa persoană înţeleaptă într-o situaţie atât de grea. Nu este vorba că nu are familie de asta e singură, cum am mai spus şi sus, are nepoţi plecaţi care după cum spunea ea nu prea veneau în vizită. În acelaşi timp am simţit si o admiraţie foarte mare faţă de ea. O admiram pentru că deşi are 90 ani se descurcă cum poate singură şi nu se dă bătută.

Această vizită a fost una pe care sigur nu o vom regreta deloc, până la urmă am făcut o persoană să zâmbească şi asta şi era misiunea noastră!

E ca şi cum ai fi la volanul maşinii, dar stai pe bancheta din spate. Maşina merge singură dar tu nu ai niciun control asupra ei. Dar e maşina ta, cel puţin asta crezi tu. Oricum, fusese o vreme când era a ta.

Am început acum 2 luni să citesc seria "Sânge Albastru" de Melissa de la Cruz, iar acum am ajuns la volumul 4, la "Moştenirea familiei Van Alen", unde un fragment mi-a sărit în ochi.

"Era o străină în propria ei viaţă, o turistă în propriul trup. Dacă cimeva ar fi întrebat-o cum se simţea, Bliss i-ar fi explicat astfel: e ca şi cum ai fi la volanul maşinii, dar stai pe bancheta din spate. Maşina merge singură şi tu nu ai niciun control asupra ei. Dar e maşina ta, cel puţin asta crezi tu. Oricum, fusese o vreme când era a ta.

Sau ca şi cum ai fi într-un film. Filmul este despre viaţa ta, dar tu nu ai niciun rol în el. Altcineva îl sărută pe frumosul actor principal şi ţine monologurile dramatice. Tu doar priveşti. Bliss era un observator al propriei sale vieţi. Bliss nu mai era Bliss, ci doar amintirea a ceea ce fusese odată.

Uneori nu era sigură nici dacă existase cu adevărat vreodată."

Cunoscut, nu? Ţi se pare a fi cunoscut descrierea vieţii? Desigur că da. Cu toţi avem aşa momente în viaţă când ne simţim controlaţi de alte persoane. Momentele de genul sunt doar momente, cu adevărat totul depinde de noi, pentru că e viaţa noastră, corpul nostru, treaba noastră.

Noi trebuie să fim cei care să spună stop când alte persoane vor să ne controleze, pentru că putem să preluăm controlul, doar că la multe persoane le e frică de a lupta pentru a pune stop. Viaţa e prea scurtă pentru a trăi aşa cum vor ceilalţi pentru că fiecare om are dorinţele, visele sale. Până la urmă cu toţi am fost aduşi pe acest Pământ pentru a realiza ceva, cu toţi avem o misiune şi dacă noi punem misiunea noastră la o parte şi trăim după instrucţiuniile altora, ce rost mai are să existăm?

Viaţa e atât de scurtă şi timpul trece atât de repede încât nici nu observăm şi la final vom regreta tot ce nu am comis!

Moldovenii și Crășiunul (scenetă, comedie: scena 3)

Această scenetă a fost scrisă de mine, vă rog să nu comentați aiurea. Dacă nu vă place, părăsiți pagina, e simplu.

Scena III

(Decor: se pune o muzică de Crăciun pe fundal. Toţi îmbrăcaţi frumos. Cadouri sub brad) Mărie face masa.

Nuţa(intră): Vai Mărie! Ce frumos!

Mărie: Aşa?

Nuţa: Pe cuvânt!

Ileana(intră): Am adus şerveţelele. (le pune pe masă). Lăcrămioara aduce acum sarmalele.

Nuţa(pune câteva şerveţele în pahar): Foarte bine. Imediat vor venii Popii.

Lăcrămioara(intră cu oala în mână): La 8, aşa?

Romică(intră): La 8 doamnele mele, la 8! (se pune în fotoliu)

Ileana(se uită la Nuţa): Dar Nuţă, şe frumos s-a îmbrăcat bărbatul tău.

Nuţa: Măcar atât să facă.

Romică(se uită chiorâş la Nuţă): Ce ai spus? Toată ziua am făcut ce mi-ai spus tu! Dacă nici aşa nu-ţi convine..(îşi ia ziarul)

Borcănel(intră): Lasă Romică, aşa-s femeile!

Ileana(se uită la ea): Tu de une apăruşi?

Borcănel(se aşează): De pe căruţă.

Ileana: Dacă tu spui..

Mărie: De Ionică ştiţi când vine?

Romică: A zis că imediat.

Borcănel(ia un ziar): Peste 10 minute.

Mărie: No bine.

Lăcrămioara(se uită la ceas): Peste 23 minute e 8.

Ileana: Vin musafirii în curând.

Gigel(intră cu o sticlă de vin): Cu ce vin?

Romică(lasă ziarul în jos): Vin ai tu în mână.

Gigel(pune jos sticla): Nu mă. Cu ce sosesc?

Nuţa(ia vinul): Cu avionul.

Gigel(se aşează): No bine.

Nuţa: A zis Rodica că ne sună când vor ateriza.

Ionică(intră somnoros): Şî dacă uită?

Mărie: Nu va uita.

Ionică(se pune jos): Dacă tu zâci. (sună telefonul)

Nuţa(fuge la măsuţă): Ei sunt. (răspunde) Alo...Da dragă eu sunt... Păi cum de... Off ce păcat... Nu ne-am supărat....Nu... Data viitoare drăguţo... Pa-pa(închide)

Lăcrămioara(se duce la ea): Ce s-a întâmplat?

Nuţa(cu capul aplecat): Avionul i-a dus la Reghin.

Romică(lasă jos ziarul): La Reghin numai ţîganii din Apalina te pot trimite în cer.

Nuţa(sare la el): Taci că nu te-am întrebat!

Romică: Bine no.

Mărie(se pune tristă la masă): Ş-acum ce facem?

Borcănel(sare în picioare): Eu ştiu!

Ileana: Uimeşte-ne!

Borcănel(se plimbă până la masă): Vedeţi ce bunătăţi?

Lăcrămioara: Vedem.

Borcănel: Nu le aruncăm!

Mărie: Nici nu ne-am gândit la asta!

Borcănel: Le mâncăm noi.

Ionică(se ridică): Bună idee!

Gigel(se ridică şi cu Ionică se duce lângă Borcănel): Isteţ eşti mă.

Nuţa: Isteţ, isteţ.

Ileana: Să ne punem la masă atunci.

Nuţa: Romicăă!!

Romică: Da dragă?

Nuţa: Hai la masă! Hai să spui câteva cuvinte.

Romică(se ridică, merge către masă, ceilalţi se aşează): Spun eu, spun. (ia un pahar în mână şi toarnă vin la toţi) Dragi prieteni, am aşteptat Popii, n-au venit! (se aşează)

Mărie: Atât?!

Romică: Păi ce vroiai să zâc?!

Nuţa: Romicăă?!

Romică(se uită la Nuţa): Bine bine. (se ridică) Dragi prieteni. În această zi ar fii trebuit să vină Popii, dar n-au venit. Dar noi nu ne întristăm. De ce? Pentru că sântem împreună în seara de Crăciun şi mă rog la Dumnezeu să fim aşa mulţi ani de acum!

Se ridică toţi şi beau din pahare, se trage cortina.

Moldovenii șî Crășiunul (scenetă, comedie: scena 2)

Această scenetă a fost scrisă de mine, vă rog să nu comentați aiurea. Dacă nu vă place, părăsiți pagina, e simplu.

Scena II

(Decor: se mută masă pentru că se face loc de brad. Bărbaţii îmbrăcaţi în haine de muncitor). Cu zgomote mari intră Romică cu Ionică cu bradul şi după ei urmează Gigel cu Borcănel.

Ionică: Huai Romică! Cam greu bradul ăsta!

Romică: Mie-mi spui?

Ionică: Nu mă, fantomelor.

Romică:  Gigele ai adus suportul?

Gigel: Ce suport prietene?

Romică: Pentru brad.

Gigel: Aaa, da. E afară.

Romică: Păi şi ce aştepţi?! Adu-l înauntru!

Gigel: Acum acum.(merge până la uşă dar se întoarce) Borcănel du-te tu, e în căruţă.

Borcănel: No stai că mă duc.(iese)

Ionică: Unde vrei să pui bradul Romică?

Romică(arată către masă): Acolo.

Gigel(uimit): Pe masă?

Romică: Exact pe masă.

Ionică: Dar şe o să zâcă Nuţa când vede? (intră Borcănel uitându-se ciudat la suport)

Romică: Nimic.

Borcănel: Am adus suportul.

Gigel(arată cu mâna): No voi doi ţâneţi bradul, noi punem suportul. (Romică cu Ionică ridică bradul)

Ionică: Dar cum n-o să zâcă nimic?

Borcănel: Pentru că nu va vedea.

Gigel(se opreşte şi se uită la Borcănel): Cum nu va vedea?!

Borcănel: Pentru că nu vede bine.

Gigel: Aaa, aşa mai merge. (se pune înapoi pe treabă)

Ionică: Credeţi voi că nu va vedea! Să vedeţi când intră ce ne face!

Romică: Ne taie. Aţi pus mă suportul ăla că îmi cedează spatele?!

Borcănel(se ridică): Da.

Ionică: No haide-ţi să-l punem pe masă.(pun bradul pe masă)

Gigel: Mă?

Borcănel: Şe-i mă?

Gigel: Nu ar trebui decorat?

Romică: Ba da. Du-te Ionică să ceri decoraţiunile de la Nuţa.

Ionică: Merg, merg(iese)

Romică(fugă repede la uşă): Da auzi Ionică?!

Ionică(de afară): Da!

Romică: Să-i spui să nu intre până n-o chem!(revine)

Borcănel(se uită ciudat): Mă eşti sâgur că e bine acolo bradul?

Romică: Desigur.

Borcănel: Eu n-aş fi aşa de sâgur!

Gigel(se aşează): Nici eu!

Romică: Mi-a spus să caut un brad, restul eu decid că-s bărbatul în casă!(se aşează)

Gigel: No fie.(intră Ionică).

Ionică(cu mâna în plasă): Aici sunt decoraţiile.(se uită către Romică) O zâs să meri pân la ea.

Romică: Mă duc să văd şe vrea.(iese)

Gigel(ia plasa): Hai până atunci să trecem la treabă.

Borcănel: No hai. (scoate globurile şi le pune pe masă)

Ionică: Eu o să pun becurile.

Gigel: Tu să le pui atunşi.(Ionică se suie pe un scaun şi pune becurile).

Borcănel: Gigele?

Gigel: Da mă.

Borcănel: Nevastă-ta une-i?

Ionică: A fugit cu un bogăţan.

Gigel(se uită supărat la Ionică): Tu să taci acolo sus!

Ionică(se bagă în spusele lui Gigel): No bine no, n-am zâs nimic.

Gigel: E undeva pe acasă.

Borcănel: Că n-am văzut-o de ceva vreme.

Gigel: Era răcită, Slavă Cerului, era linişte în casă.

Borcănel(începe să râdă): Văd că şî la voi aşe stă treaba.

Gigel: Aşe. La voi Ionică?

Ionică: Di şe mă mai întreba-ţi? N-o ştiţi voi pe Mărie?! (intră Lăcrămioara)

Lăcrămioara: Gigele aişi erai. Hai să dai jos şeva din pod.

Gigel: No Borcănel că trebuia să o pomeneşti!

Lăcrămioara: Ai zâs ceva?

Gigel: Nimic dragă.

Ionică şi Borcănel(încep să râdă)

Gigel: Revin(iese)

Borcănel: Nu vroiam să-i spun că poate vine nevastă-sa dar..(râde)

Ionică: Te-ar fii lovit, cu sâguranţă(râde)

Romică(intră): Auzi Gigele?.. (se uită în jur) Unde a dispărut?

Borcănel: L-a mâncat pământul!

Ionică: Sau ar fii fugit mâncând pământul!(râde).

Romică(se duce la masă): Deci a venit Lăcrămioara!

Borcănel: O venit..

Romică: Vroiam să-l trimit la magazân dar mă duc eu. Să puneţi becuri şî pe perete.

Borcănel: O zâs şefa?

Romică: O zâs.(iese)

Ionică: Mai avem becuri mă?

Borcănel: Stai o ţâră să mă uit.(îşi bagă capul în plasă) Mai avem.

Ionică(se dă jos de pe scaun): Atunci îl punem pe perete.

Borcănel(se întoarce către brad): Mă e frumos aşa, nu?

Ionică: Da da (se duce către canapea). Hai ş-ajută-mă nu mai sta ca bufniţa acolo! (se urcă pe canapea)

Borcănel(ia becurile şi i le dă lui Ionică): Pune!

Ionică(pune becurile): Oare nu ne mai pune să decorăm casa şî afară? Facem o echipă bună!

Borcănel: Taci mă!

Ionică(râde)

Borcănel: Atât ne-ar trebui!

Ionică(se dă jos): Pune tu cealaltă parte că merg la baie.

Borcănel(se suie pe un scaun): No du-te.

Ionică(iese).

Borcănel: Dacă m-ar vedea nevastă-mea decorând casa altuia, o săptămână nu mi-ar da de mâncare!

Romică(intră şi se uită în jur): Fain aşe mă.

Borcănel(se uită către el): Te-ai întors deja?

Romică: Da. Dă-te jos de acol. O chem pe Nuţa.

Borcănel(se dă jos): Cheam-o.

Romică: Nuţăăă!!!

Nuţa(de afară): Da?!

Ionică(intră)

Romică: Hai să vezi!

Nuţa(intră şi îşi pune mâna pe cap): Doamne fer!

Borcănel(se aşează): Bine că nu spui Doamne Haur!

Ionică(îl loveşte pe Borcănel): Taci mă!

Gigel(intră): Acum face infarct? Să chem salvarea?

Romică(se întoarce către băieţi): Îi place. V-am spus!

Nuţa(nervoasă): Şe-i ăsta mă Romică?!

Romică(arată către brad): Brad dragă, brad.

Nuţa: Acolo se pune mă?! Ai luat-o cucu?!

Romică: Păi unde să pun dragă?! Nu vezi ce fainoşag e acolo?!

Nuţa: Îl pui jos pe pământ! Ai înţeles?!

Romică(dă din cap)

Nuţa(iese nervoasă): Afurisitul!

Ionică(se duce la Romică): No mă, şăfu în casă! (râde)

Romică: Nu mai râde! Ajutaţi-ma să-l pun jos.

Borcănel(se duce la brad): Bine mă. Te ajutăm.(cei 4 ridică bradul şi îl mută pe podea)

Gigel: Nu ar trebui să luăm sus parchetul dacă tot a zis să fie pe podea?

Borcănel: Stai că o întreb. (se duce la uşă şi strigă) Parchetul îl lăsăm sau îl luăm sus?

Nuţa(de afară): Îl lăsaţi!

Borcănel(revine): Lăsăm.

Romică: Mă gândeam.

Ionică: Am făcut o treabă bună.

Gigel(arată către brad): Văd.

Borcănel(se uită la ceas): E 6. La cât vin Popii?

Romică(merge la uşă): Stai să întreb. Nuţăăăăă! La cât vin Popii?

Nuţa: La 8!

Romică(se aşează): La 8. Peste 2 ore.

Gigel(merge la uşă): Să mergem să ne schimbăm şi noi.

Borcănel: Să mergem, să nu întârziem.

Gigel iese primul, după merge Borcănel ş-apoi Ionică. Romică îşi i-a ziarul.

Borcănel(vine înapoi): Ar fii bine dacă te-ai duce şi tu să te schimbi, că apoi iar urlă Nuţă.

Romică(sare în sus şi aruncă ziarul): Să mă salvez atunci.(iese)