(În acest articol, o să vă arăt partea mea întunecată, pe care până acum nu aţi văzut-o, şi tocmai din acest motiv, vreau să-mi cer scuze pentru toate înjurăturile care vor apărea.)
Dragă Cupidon! Eu nu mă îndrăgostesc des, dar şi când o fac, o fac cu toată fiinţa mea, iar tu ştii asta, aşa? Normal că da! Şi atunci de ce mama mă-sii m-ai nimerit tocmai pe mine cu săgeata ta?! Desigur că nu ştii, bineînţeles! Dar chiar dacă sunt enorm de supărată pe tine, vreau să-ţi mulţumesc că mi l-ai adus în viaţă, dar trebuia să te gândeşti că poate planul tău va da greş...
Totul a început cu finalul..
E frumos să te îndrăgosteşti fără să ştii, fără să spui, să simţi şi totuşi să ţii pentru tine ca să te aperi de eventualele "suferinţe" care s-ar putea să te ia în braţe, dar e şi al naibii de dureros. Dureros e faptul că ştii că o frumoasă poveste care era la început, desigur, s-a sfârşit atât de repede. S-a sfârşit când totul trebuia să fie mai frumos, mai plin de încredere şi...nu sunt în stare să spun ultimul ingredient, pentru că doare..
Te trezeşti într-o zi, că inima-ţi bate nebuneşte, te ustură ochii, iar când te uiţi în oglindă, vezi pe chipul tău urmele somnului, care a durat doar 2 ore şi un pic. Te duci la oglinda mai mare şi te uiţi şi la corpul tău. Parcă în câteva ore ai fi dat jos 10-20 kg şi ai fi îmbatrânit cu cel puţin 10 ani...așa arăţi când nimic nu-i bine. Apoi te pui pe un scaun şi te gândeşti...şi te gândeşti...şi-ţi aminteşti..
Îţi aminteşti că, cu aprox. 6-7 ore a venit cineva cu o lopată, şi când erai cea mai fericită ţi-a futut una cu ea, a urmat un -poc- apoi universul tău s-a prăbuşit... Apoi îţi pare doar rău pentru faptul că nu a ştiut cât de mult îl iubeşti, şi probabil nici nu va ştii, şi nu a simţit ce înseamnă să-l iubeşti aşa cum ştii tu să iubeşti, şi..probabil nici nu va simţii..
Îţi mai aminteşti că ai ascultat diferite piese una după alta: ba piesa asta, sau piesa asta, apoi piesa asta, şi piesele astea îţi bubuiau în urechi în timpul în care tu strângeai pătura şi delfinul pe care-l îmbrăţişezi în somn, şi îţi udai perna, ca o proastă ce eşti! Apoi adormi. Dormi 2 ore şi un pic. Te trezeşti şi îţi aminteşti. Îţi spune vocea ta interioară să te linişteşti pentru că nu e sfârşitul lumii iar tu îi răspunzi că poate e, apoi se răsteşte la tine "Ce dracu'?! Fii femeie în morţii tăi! Tu nu faci de astea!"..o ba da, fac de astea, pentru că am un suflet, cum nimeni nu mai are, pentru că pun pe primul loc celălalt om, iar pe mine mă pun pe locul 2, şi atunci d-astea păţesc. Apoi vocea interioară îţi spune că eşti proastă, iar tu te hotărăşti că o să te calci în picioare cu dreptul pe stâng, şi apoi îţi revii, sau în cel mai rău caz, o rogi pe Monica să te calce-n picioare cu tocuri de 18 şi atunci sigur îţi revii.
Sunt femeie, dar e greu să iubeşti şi să nu ai. E greu ca celălalt să nu-şi dea seama de fiinţa unică ce o are lângă el... e greu. Dar ce să faci, când mintea-ţi spune nu, şi inima da?!
Totul a început cu finalul..
E frumos să te îndrăgosteşti fără să ştii, fără să spui, să simţi şi totuşi să ţii pentru tine ca să te aperi de eventualele "suferinţe" care s-ar putea să te ia în braţe, dar e şi al naibii de dureros. Dureros e faptul că ştii că o frumoasă poveste care era la început, desigur, s-a sfârşit atât de repede. S-a sfârşit când totul trebuia să fie mai frumos, mai plin de încredere şi...nu sunt în stare să spun ultimul ingredient, pentru că doare..
Te trezeşti într-o zi, că inima-ţi bate nebuneşte, te ustură ochii, iar când te uiţi în oglindă, vezi pe chipul tău urmele somnului, care a durat doar 2 ore şi un pic. Te duci la oglinda mai mare şi te uiţi şi la corpul tău. Parcă în câteva ore ai fi dat jos 10-20 kg şi ai fi îmbatrânit cu cel puţin 10 ani...așa arăţi când nimic nu-i bine. Apoi te pui pe un scaun şi te gândeşti...şi te gândeşti...şi-ţi aminteşti..
Îţi aminteşti că, cu aprox. 6-7 ore a venit cineva cu o lopată, şi când erai cea mai fericită ţi-a futut una cu ea, a urmat un -poc- apoi universul tău s-a prăbuşit... Apoi îţi pare doar rău pentru faptul că nu a ştiut cât de mult îl iubeşti, şi probabil nici nu va ştii, şi nu a simţit ce înseamnă să-l iubeşti aşa cum ştii tu să iubeşti, şi..probabil nici nu va simţii..
Îţi mai aminteşti că ai ascultat diferite piese una după alta: ba piesa asta, sau piesa asta, apoi piesa asta, şi piesele astea îţi bubuiau în urechi în timpul în care tu strângeai pătura şi delfinul pe care-l îmbrăţişezi în somn, şi îţi udai perna, ca o proastă ce eşti! Apoi adormi. Dormi 2 ore şi un pic. Te trezeşti şi îţi aminteşti. Îţi spune vocea ta interioară să te linişteşti pentru că nu e sfârşitul lumii iar tu îi răspunzi că poate e, apoi se răsteşte la tine "Ce dracu'?! Fii femeie în morţii tăi! Tu nu faci de astea!"..o ba da, fac de astea, pentru că am un suflet, cum nimeni nu mai are, pentru că pun pe primul loc celălalt om, iar pe mine mă pun pe locul 2, şi atunci d-astea păţesc. Apoi vocea interioară îţi spune că eşti proastă, iar tu te hotărăşti că o să te calci în picioare cu dreptul pe stâng, şi apoi îţi revii, sau în cel mai rău caz, o rogi pe Monica să te calce-n picioare cu tocuri de 18 şi atunci sigur îţi revii.
Sunt femeie, dar e greu să iubeşti şi să nu ai. E greu ca celălalt să nu-şi dea seama de fiinţa unică ce o are lângă el... e greu. Dar ce să faci, când mintea-ţi spune nu, şi inima da?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu