Îmi deschid ochii. E lumină în cameră. Ohh e dimineaţă deja. Ce s-a întâmplat aseară între mine şi Raul a fost frumos. Pentru prima dată în viaţă am simţit că sunt în locul potrivit cu persoana potrivită. Nici lângă Matei nu am simţit aşa ceva. Îmi învârt capul uşor şi îl văd lângă mine. Mă întorc repede dar se pare că totuşi observase că m-am uitat la el. Mă întorc iar şi zâmbeşte. Ohh e atât de seducător şi mă ruşinez atât de uşor în preajma lui. Trag pătura peste mine ca să nu se mai uite la mine.
-Hei! Nu-ţi fie ruşine! Nu ai de ce!
-Dar nu îmi ruşine!
-Tocmai observ.
Împing pătura un pic mai jos şi mă uit cu ochi mari la el. E serios. Se pare că l-am supărat.
-Vezi, nu îmi e ruşine!
-Acum te cred.
Şi zâmbeşte, ohh la naiba! Iar mi s-a făcut ruşine. Trag pătura peste cap şi mă ascund. Dintr-o dată aud că râde cu poftă. Heeeei! Ăsta râde de mine?! Împing pătura şi mă uit bosumflată la el.
-Tu râzi cumva de mine?!
-Nu nu, cum aş putea râde de tine?
-Cum râde fiecare om, de exemplu?
Se uită cu ochii lui dulci la mine şi iar începe să râdă. Mă supăr şi mai tare pe el. Stau bosumflată în pat şi mă uit la el. Oare cât mai are de gând să facă asta?
-Mai ai de gând să râzi mult?!
-Da!
Da?! Bine, treaba lui. Mai bine mă ridic şi merg să fac o baie, am treabă la firmă şi trebuie să fiu în formă. Mă ridic din pat, şi mă îndrept către baie.
-Unde mergi? Eşti supărată?
-Da, sunt. Merg să fac o baie.
-Te însoţesc?
-Nu!
Cred că l-am lăsat cam cu buzele umflate, dar nu-i nimic îi trece. Închid uşa în urma mea şi aud cum iese din cameră. Dau drumul apei calde şi încep să mă dezbrac. Eu şi Raul Almăşan, nici nu sună rău. Dar ce-i drept el a fost căsătorit. Vaaaai, nu ar fi trebuit să vorbesc aşa cu el. Nu vreau să-l rănesc deloc. Ies din baie şi îmi iau telefonul, intru la mesaje şi încep să scriu.
"Eu(8:52): Unde eşti?.."
"Raul(8:52): În bucătărie."
Eu(8:53): Te întorci?
Raul(8:53): De ce să mă întorc?
Eu(8:54): Pentru că e atât de rău fără tine..
Raul(8:55): Da?
Eu(8:56): Da..hai te rog înapoi.
Raul(8:57): Fie, vin.
Bun. Mă pun repede în apă şi îl şi aud intrând în cameră.
-Am venit.
-Sunt în baie.
-Te aştept aici.
-Nu, vino lângă mine.
-Eşti sigură?
-100%!
Deschide uşa şi intră. Se uită la mine cu tristeţe. O nu! Aşa de tare l-am supărat?
-Pune-te lângă mine.
-Nu, mă aşez aici şi îmi e bine.
-Te rog!
Se uită cu ochi mari şi oftează.
-Mă pun.
Se ridică de pe scaunul mic şi se dezbracă. Se apropie şi se pune în apă. Încă e aşa de trist. Mă pun mai aproape de el şi îl iau în braţe.
-Nu am vrut să te supăr. Iartă-mă!
-Nu am ce să iert, nu sunt supărat.
-Atunci eşti trist, şi ştiu că e vina mea.
-Nu e vina ta, e vina mea.
-Cum să fie vina ta?
-Simplu. Eşti prima femeie care după moartea Mădălinei a intrat în patul meu, şi sunt eu fraier pentru că cred că e ceva între noi.
-Dar e ceva între noi. Şi din cauza tragediei prin care ai trecut nu vreau să te fac să suferi.
-Eu nu am nevoie de mila nimănui, înţelegi? Eu te iubesc pur şi simplu.
-Şi eu te iubesc..
Nu îmi vine să cred că tocmai am spus că îl iubesc! Oare chiar îl iubesc? Cred că da.
-Da? Chiar mă iubeşti?
Se uită uimit la mine.
-Da, te iubesc. Ştiu asta.
-Asta înseamnă că din acest moment eşti iubita mea!
-Sunt a ta.
Dumnezeule! Sunt iubita lui! Mă strânge în braţe şi mă sărută lung, apoi îmi pun capul pe umărul lui şi zâmbesc.
-Iubita mea, iubita mea-repetă Raul..
E 10:01 şi ieşim din maşină zâmbind. Ne luăm de mână şi intrăm în clădire. Toţi cei aflaţi la parter se uită uimiţi la noi. Mda, ştiu că e cam ciudat să fiu văzută cu altcineva. Intrăm în lift.
-Iubitule, să ştii că am fantezii murdare în liftul ăsta.
-Hmm, poate la întoarcere o să ai noroc.
Ajungem sus şi ieşim din lift. Alex e lângă secretară, explică ceva dând din mâini, tipic.
-Cum am spus, astea vor merge-se uită la noi şi apoi iar la hârtii- la departa-iar se uită la noi- măiculiţă! Am lipsit din peisaj de nu ştiu când s-a întâmplat minunea asta?
-Da, în dormitorul nostru nu ai acces! replică Raul.
-Aş fi vrut să fiu o muscă să am acces!
-Mai visează! spune râzând Raul şi dă mâna cu el.
-Serios acum, cum de eu doar acum aflu?
-Eşti prima persoană care află, stai liniştit Alex, nu aş fi în stare să ţin aşa un secret-spun eu ironică.
-Tu nici măcar un secret cât un morcov nu ai putea ţine, iepurilă.
Raul izbucneşte în râs. Oh, ce dulce e.
-Voi mereu trebuie să vă mâncaţi aşa? Sunteţi haioşi!
-Noi nu ne mâncăm, că eu am mâncat normal în dimineaţa asta, nu mi-e foame, dar poate că sora mea nu a primit cât trebuie..-şi pleacă-mai vorbim porumbeiilor.
-Ce chef bun are, e un frate bun mă gândesc.
-E un fraier!-îmi dau ochii peste cap.
-Ştiam că asta o să spui. Hai să mergem în birouri că avem treabă.
-Da, desigur.
Ajungem la biroul meu şi ne oprim. Mă întorc către el, iar el mă sărută pe frunte şi îmi şopteşte că mă iubeşte, apoi pleacă. Rămân lipită locului şi mă uit în urma lui, apoi intru în birou.
Trec orele, şi mă trezesc că e 8:23. Mă uit după telefon să-l sun pe Raul, nici nu ştiu unde l-am pus. Mă ridic, mă uit în jur, dar nu-l văd. În clipa următoare intră iubi pe uşă.
-Iubito? Eu am terminat.
-Off iubitule, eu mai am de semnat contracte. Vrei să pleci?
-Da. Sunt cam obosit. Vii la noi, adică la mine?
-Da dragoste, vin la noi.
-Atunci te aştept acasă. Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.
Mă îmbrăţişează şi mă sărută lung, după care dispare din peisaj.
E deja 00:21 şi am ajuns acasă, la noi, la el. Intru în casă, e linişte. Toţi dorm, bănuiesc. Urc uşor la etaj, intru în cameră şi el doarme deja. Ohh, cât e de dulce. Fug repede să fac un duş şi mă pun lângă el. Parcă simte că sunt aici, mă îmbrăţişează şi mă sărută pe frunte. Ohh dragostea mea, şi adorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu