...

    Cum să fie o relaţie? Cum vreau eu să fie? Depinde de mine totul?

   Da, depinde şi de mine. Eu ca femeie pot să aleg omul lângă care vreau să trăiesc. O relaţie ar trebui să fie una de vis. O relaţie trebuie să îmi acorde siguranţă. Persoana de lângă mine, vreau să fie sprijinul meu. Să nu mă tragă în jos, să mă împingă în faţă spunându-mi "Du-te şi încearcă!". Să mă înveţe chestiile pe care nu le ştiu şi să mă ajute când îmi e greu. Nu îmi plac persoanele care nu au răbdare. Eu vreau ca cel care o să fie lângă mine să fie răbdător, să pot să-i spun tot ce mă deranjează şi să văd că încercă să mă ajute să rezolvăm împreună.
   Vreau să fie un băiat de încredere, educat şi cu capul pe umeri, să ştie ce vrea. Nu vreau să fie ca ceilalţi. Nu vreau să se plimbe toată ziua cu maşina prin oraş cu muzica dată la maxim şi să facă miştou de persoanele de pe trotuar. Din punctul meu de vedere asta este primul semn ce indică lipsa de cei 7 ani de acasă.
    El, vreau să fie omul care se mândreşte cu mine, care să fie fidel şi să mă facă cât mai fericită. Nu spun că vreau să îmi pună lumea la picioare, pentru că nu e aşa! Vreau o lume doar a nostră pe care noi să o construim şi în care nimeni să nu-şi bage nasul.
    Nu vreau o persoană perfectă! Nu m-ar interesa defectele pe care le are, pentru mine oricum ar fi cea mai perfectă persoană de pe acest pământ, vreau doar să fie o persoană care mă iubeşte cum merit.
    Vreau o persoană care să-mi aparţină în totalitate..

Capitolul 2 (partea 2)

         Îmi deschid ochii. E lumină în cameră. Ohh e dimineaţă deja. Ce s-a întâmplat aseară între mine şi Raul a fost frumos. Pentru prima dată în viaţă am simţit că sunt în locul potrivit cu persoana potrivită. Nici lângă Matei nu am simţit aşa ceva. Îmi învârt capul uşor şi îl văd lângă mine. Mă întorc repede dar se pare că totuşi observase că m-am uitat la el. Mă întorc iar şi zâmbeşte. Ohh e atât de seducător şi mă ruşinez atât de uşor în preajma lui. Trag pătura peste mine ca să nu se mai uite la mine.
-Hei! Nu-ţi fie ruşine! Nu ai de ce!
-Dar nu îmi ruşine!
-Tocmai observ.
Împing pătura un pic mai jos şi mă uit cu ochi mari la el. E serios. Se pare că l-am supărat.
-Vezi, nu îmi e ruşine!
-Acum te cred.
Şi zâmbeşte, ohh la naiba! Iar mi s-a făcut ruşine. Trag pătura peste cap şi mă ascund. Dintr-o dată aud că râde cu poftă. Heeeei! Ăsta râde de mine?! Împing pătura şi mă uit bosumflată la el.
-Tu râzi cumva de mine?!
-Nu nu, cum aş putea râde de tine?
-Cum râde fiecare om, de exemplu?
Se uită cu ochii lui dulci la mine şi iar începe să râdă. Mă supăr şi mai tare pe el. Stau bosumflată în pat şi mă uit la el. Oare cât mai are de gând să facă asta?
-Mai ai de gând să râzi mult?!
-Da!
Da?! Bine, treaba lui. Mai bine mă ridic şi merg să fac o baie, am treabă la firmă şi trebuie să fiu în formă. Mă ridic din pat, şi mă îndrept către baie.
-Unde mergi? Eşti supărată?
-Da, sunt. Merg să fac o baie.
-Te însoţesc?
-Nu!
Cred că l-am lăsat cam cu buzele umflate, dar nu-i nimic îi trece. Închid uşa în urma mea şi aud cum iese din cameră. Dau drumul apei calde şi încep să mă dezbrac. Eu şi Raul Almăşan, nici nu sună rău. Dar ce-i drept el a fost căsătorit. Vaaaai, nu ar fi trebuit să vorbesc aşa cu el. Nu vreau să-l rănesc deloc. Ies din baie şi îmi iau telefonul, intru la mesaje şi încep să scriu.
"Eu(8:52): Unde eşti?.."
"Raul(8:52): În bucătărie."
Eu(8:53): Te întorci?
Raul(8:53): De ce să mă întorc?
Eu(8:54): Pentru că e atât de rău fără tine..
Raul(8:55): Da?
Eu(8:56): Da..hai te rog înapoi.
Raul(8:57): Fie, vin.
  Bun. Mă pun repede în apă şi îl şi aud intrând în cameră.
-Am venit.
-Sunt în baie.
-Te aştept aici.
-Nu, vino lângă mine.
-Eşti sigură?
-100%!
Deschide uşa şi intră. Se uită la mine cu tristeţe. O nu! Aşa de tare l-am supărat?
-Pune-te lângă mine.
-Nu, mă aşez aici şi îmi e bine.
-Te rog!
Se uită cu ochi mari şi oftează.
-Mă pun.
Se ridică de pe scaunul mic şi se dezbracă. Se apropie şi se pune în apă. Încă e aşa de trist. Mă pun mai aproape de el şi îl iau în braţe.
-Nu am vrut să te supăr. Iartă-mă!
-Nu am ce să iert, nu sunt supărat.
-Atunci eşti trist, şi ştiu că e vina mea.
-Nu e vina ta, e vina mea.
-Cum să fie vina ta?
-Simplu. Eşti prima femeie care după moartea Mădălinei a intrat în patul meu, şi sunt eu fraier pentru că cred că e ceva între noi.
-Dar e ceva între noi. Şi din cauza tragediei prin care ai trecut nu vreau să te fac să suferi.
-Eu nu am nevoie de mila nimănui, înţelegi? Eu te iubesc pur şi simplu.
-Şi eu te iubesc..
Nu îmi vine să cred că tocmai am spus că îl iubesc! Oare chiar îl iubesc? Cred că da.
-Da? Chiar mă iubeşti?
Se uită uimit la mine.
-Da, te iubesc. Ştiu asta.
-Asta înseamnă că din acest moment eşti iubita mea!
-Sunt a ta.
Dumnezeule! Sunt iubita lui! Mă strânge în braţe şi mă sărută lung, apoi îmi pun capul pe umărul lui şi zâmbesc.
-Iubita mea, iubita mea-repetă Raul..

    E 10:01 şi ieşim din maşină zâmbind. Ne luăm de mână şi intrăm în clădire. Toţi cei aflaţi la parter se uită uimiţi la noi. Mda, ştiu că e cam ciudat să fiu văzută cu altcineva. Intrăm în lift.
-Iubitule, să ştii că am fantezii murdare în liftul ăsta.
-Hmm, poate la întoarcere o să ai noroc.
Ajungem sus şi ieşim din lift. Alex e lângă secretară, explică ceva dând din mâini, tipic.
-Cum am spus, astea vor merge-se uită la noi şi apoi iar la hârtii- la departa-iar se uită la noi- măiculiţă! Am lipsit din peisaj de nu ştiu când s-a întâmplat minunea asta?
-Da, în dormitorul nostru nu ai acces! replică Raul.
-Aş fi vrut să fiu o muscă să am acces!
-Mai visează! spune râzând Raul şi dă mâna cu el.
-Serios acum, cum de eu doar acum aflu?
-Eşti prima persoană care află, stai liniştit Alex, nu aş fi în stare să ţin aşa un secret-spun eu ironică.
-Tu nici măcar un secret cât un morcov nu ai putea ţine, iepurilă.
Raul izbucneşte în râs. Oh, ce dulce e.
-Voi mereu trebuie să vă mâncaţi aşa? Sunteţi haioşi!
-Noi nu ne mâncăm, că eu am mâncat normal în dimineaţa asta, nu mi-e foame, dar poate că sora mea nu a primit cât trebuie..-şi pleacă-mai vorbim porumbeiilor.
-Ce chef bun are, e un frate bun mă gândesc.
-E un fraier!-îmi dau ochii peste cap.
-Ştiam că asta o să spui. Hai să mergem în birouri că avem treabă.
-Da, desigur.
Ajungem la biroul meu şi ne oprim. Mă întorc către el, iar el mă sărută pe frunte şi îmi şopteşte că mă iubeşte, apoi pleacă. Rămân lipită locului şi mă uit în urma lui, apoi intru în birou.
   Trec orele, şi mă trezesc că e 8:23. Mă uit după telefon să-l sun pe Raul, nici nu ştiu unde l-am pus. Mă ridic, mă uit în jur, dar nu-l văd. În clipa următoare intră iubi pe uşă.
-Iubito? Eu am terminat.
-Off iubitule, eu mai am de semnat contracte. Vrei să pleci?
-Da. Sunt cam obosit. Vii la noi, adică la mine?
-Da dragoste, vin la noi.
-Atunci te aştept acasă. Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.
Mă îmbrăţişează şi mă sărută lung, după care dispare din peisaj.

        E deja 00:21 şi am ajuns acasă, la noi, la el. Intru în casă, e linişte. Toţi dorm, bănuiesc. Urc uşor la etaj, intru în cameră şi el doarme deja. Ohh, cât e de dulce. Fug repede să fac un duş şi mă pun lângă el. Parcă simte că sunt aici, mă îmbrăţişează şi mă sărută pe frunte. Ohh dragostea mea, şi adorm.

Capitolul 2 (partea: 1)

          Hmm..localul arată destul de bine. Cu modificări va fi super. Vreau să cumpăr locul pentru a înfinţa un nou bar.
     Eu: -Ce părere ai?
     Alex: -E drăguţ.
     Eu: -Drăguţ? Atât?!
     Alex: -Ăăă da.
     Eu: -E clar că nu-ţi place. În fine, hai, plecăm.
     Alex: -Nu e vorba că nu îmi place, pur şi simplu nu cred că e potrivit pentru tine. E prea mic. Tu toată viaţa ai preferat petrecerile care ţin zile întregi. Locul ăsta e prea mic pentru asemenea petreceri.
     Eu: -Tu în viaţa ta aşa ai fost! Nu ai avut încredere în mine niciodată! Te-ai gândit că poate nu vreau un club enorm ci doar un bar unde să mă retrag când totul e dat peste cap?!
     Alex: -Să fie cum spui tu. Dar tu te-ai gândit că aici o să fi aproape de casă? Tu mereu pleci undeva din oraş când ceva nu e în regulă.
    Eu: -O hai lasă-mă! Nu mai cumpăr nimic.
  Ies nervoasă şi mă urc în maşină. Ce dracu'?! Niciodată nu mă pot baza pe sprijinul lui?! M-am săturat!
Ajung nervoasă înapoi la firmă. Ieşind din lift îl văd pe Matei ieşind din sala de sedinţe, dar nu-l bag în seamă. Mă prefac că e invizibil şi intru în birou. Sună telefonul. El. Again.
    Matei: -Nu ştii să bagi în seamă omul?!
    Eu: -Un om ca tine nu merită atenţia mea!
    Matei: -Ce fel de om sunt?!
    Eu: -Un om egoist, prea mândru!
    Matei: -Egoist?! Eu?!
    Eu: -Da tu! Nici măcar nu m-ai ascultat! Spuneai doar porcăriile din mintea ta!
    Matei: -Tu ţi-ai petrecut noaptea la alt bărbat!
    Eu: -Am dormit doar acolo! Nu am făcut nimic fraiere!
    Matei: -Nu mă interesează! Ai făcut greşeala, asta e! Cale de întoarcere nu mai e!
    Eu: -Nici nu vreau să mă întorc la tine!
Închid telefonul. Fraierul! Cum naiba pot să iubesc şi până acum un fraier ca el?! E timpul să intru în şedinţă. Să uit de problemele cu Matei, să îmi văd de treabă. Mă lasă rece ce crede el, eu ştiu că nu am făcut nimic cu el şi îmi ajunge. Mă ridic şi pornesc către uşă. Ies şi mă uit în jur. Nu e Matei nicăieri, excelent! Intru în sala de şedinţe şi văd şefii departamentelor la masă. Să încep cu planurile, îmi spun. Mă aşez la masă, îmi conectez laptopul la screen şi intru în planuri.
    Eu: -Domnilor, după cum vedeţi aici este localul unde vreau să fac un club. M-am gândit la ceva mai vechi, să nu fie de fiţe, pentru că după cum știţi, fiecare club din oraş e modern şi oamenii mai au nevoie şi de o schimbare.
    Domnul Baciu: -Poate că oamenii au nevoie de schimbări, dar să ne gândim şi la faptul că asta va funcţiona doar la început.
    Eu: -Ce vă face să credeţi asta?
    Domnul Baciu: -Să ne gândim logic, da? Suntem în 2015, trăim în capitală. Toţi tinerii vor ceva modern, plin de fiţe, pentru că ştim şi noi în ce lume sunt crescuţi tinerii din ziua de azi, şi să nu uităm cum.
    Domnul Irimie: -Da, e adevărat. Dar nu avem de unde să ştim că nu va funcţiona atâta timp cât nu vom încerca.
    Domnul Baciu: -Deci nu mă înţelegeţi. Nu spun că nu va funcţiona. Va funcţiona, dar doar un timp. Gândiţi-vă logic puţin.
    Domnul Cocoară: -De ce să ne gândim?! Cred că dvs. nu ştiţi ce vreţi să spuneţi!
    Domnul Irimie: -Clar că nu ştie!
    Eu: -Domnilor vă rog frumos să vă păstraţi calmul, bine? Să-l lăsăm să spună ce crede el. Până la urmă tot ce am să spun eu se va face!
    Domnul Baciu: -Eu cred că nu va funcţiona pentru că se vor plictisii repede de un bar care n-are nicio semnificaţie!
    Eu: -Un bar fără semnificaţie?! Dvs. auziţi ce spune-ţi?! O să vă arăt eu că va funcţiona!
    Domnul Cocoară: -Şi dacă nu va funcţiona vom modifica barul!
    Domnul Irimie: -Măi Cotoară!
    Domnul Cocoară: -Cocoară nu Cotoară!
    Domnul Irimie: -Tot acolo ajungem! Deci măi Cotoară..
   Eu: -Cocoară..
    Domnul Irimie: -Cotoară, Cocoară tot aia e. Lăsaţi-mă să spun ce vreau! Deci măi Cotoară, adică Cocoră, Cocoară, ăăă la naiba, măi prietene, modificarea barului costă, înţelegi? Tu faci barul ăsta, cheltuieşti miliarde dar în aprilie va trebui să construieşti şi discoteca la mare, ce o să faci?
     Domnul Baciu: -Însfârşit un om care observ că îmi ia apărarea. Şi despre bani e vorba, trebuie să ne gândim că nu putem pune firma la faliment.
     Domnul Irimie: -Aşa e. Dar să facem cum vrea Victoria, construim barul şi după vedem ce se întâmplă.
    Eu: -Deci să înţeleg că sunteţi de acord?
     Domnul Baciu: -Ăă da, suntem de acord.
     Eu: -Bun. O să trimit planurile de la Alex. Eu am de lucru.
  Ies din sala de şedinţe şi e acolo Raul. Hmm...atrăgător băiat.
    Raul: -Bună prinţeso!
    Eu: -Bună frumosule!
    Raul: -Ce faci?
    Eu: -Am ieşit de la o şedinţă, tu?
    Raul: -Eu am venit să îmi iau noul birou, dar se pare că încă nu se ştie unde va fi.
   Eu: -Oh, păi nu trebuie să stai aici, poţi să vii în biroul meu până atunci.
   Raul: -A nu, nu vreau să te deranjez. Probabil ai treabă.
   Eu: -Când e vorba de tine, treaba poate aştepta.
Se uită la mine cu ochii lui mari şi zâmbeşte. Ahh ce atrăgător e! Intrăm în birou şi el se uită în jur.
   Raul: -Hmm drăguţ birou ai. Foarte feminin.
   Eu: -Mulţumesc. Am vrut să arăt cât de modernă sunt şi cred că am reuşit.
   Raul: -E perfect! Pe bune. Şi geamul enorm din spatele tău face totul.
   Eu: -Hmm, biroul de lângă mine e gol, dacă vrei poate să fie al tău.
   Raul: -Are geamul exact aşa de mare?
   Eu: -Da. Cam fiecare birou din această aripă aşa geam are.
   Raul: -Atunci vreau biroul de lângă tine.
   Eu: -Dacă aştepţi 2 secunde să îi spun secretarei..
   Raul: -Desigur.
Îi zâmbesc şi ies. Vorbesc cu Katia şi rezolv. Raul va avea biroul lângă mine. Ahh, Matei pregăteşte-te de prima lovitură! Revin.
   Eu: -În maxim 2 ore te poţi muta.
   Raul: -Îţi mulţumesc.
   Eu: -Dar nu ai pentru ce. Presimt că ne vom înţelege perfect!
   Raul: -Mai mult ca sigur.
   Eu: -Şi, parcă tu erai plecat in oraş.
   Raul: -Da, eram plecat 7 ani.
   Eu: -Şi cum de te-ai întors?
   Raul: -Aveam o soţie, şi într-un accident a murit, acel moment a fost cel care a decis să mă întorc în ţară şi să nu mai rămân în Anglia.
Ohh Dumnezeule, nu credeam că un astfel de om ca el poate ascunde aşa o poveste.
   Eu: -Îmi pare sincer rău.
   Raul: -Asta e, a trecut deja. Dar tu? Nu te-ai gândit să pleci din oraş?
   Eu: -Eu..ba da. Mă gândeam să plec în Turcia
   Raul: -Păi? Şi de ce nu ai plecat?
   Eu: -Nu am plecat pentru că nu am pe cine să las firma.
   Raul: -Pe Alex ai putea..
   Eu: -Nu, el nu se prea pricepe la chestiile astea. 3-4 luni îi ajung ca să distrugă tot ce am construit în ani.
   Raul: -Ştiu ce vorbeşti. Aşa eram cu fratele meu.
   Eu: -Ai frate?
   Raul: -Da, am. Dar e plecat din ţară. E mai bine aşa.
   Eu: -Păi eu să fiu sinceră, nu aş vrea ca Alex să plece. E prost dar fără el viaţa mea ar fi alb-negru.
Mă uit la el şi văd că l-am pus pe gânduri un pic. Bate Katia la uşă.
    Katia: -Biroul dvs. este pregătit.
    Eu: -Imediat venim. Mulţumim.
Ieşim după Katia şi intrăm în noul lui birou. Geamul enorm pune în evidenţă mobila gri. Foarte masculin.
    Raul: -E foarte frumos. Îmi place, mulţumesc.
    Eu: -Nu ai pentru ce. Bine ai venit între noi.
Ies din biroul lui şi mă retrag, mai am planuri de rezolvat şi nu vreau să dau ochii cu Matei, în cazul în care mai e prin preajmă.

     E 20:54, am terminat. E timpul să merg acasă. Ies din birou, mă îndrept către lift, dar mă opresc. Oare Raul mai e aici? Merg să mă uit. Bat la uşă.
   Raul: -Intră!
Deschid uşa şi intru.
   Eu: -Eu acum plec şi am venit să văd dacă mai lucrezi.
   Raul: -Tocmai ce am terminat şi eu. Mi-e aşa de foame.
   Eu: -Să fiu sinceră, şi mie.
   Raul: -Nu ai chef să luăm cina împreună?
   Eu: -Ba da. Dar crezi că rezişti o oră până fug acasă, fac un duş şi ne vedem?
   Raul: -Rezist. Dar hai fuga, nu vreau să mor de foame.
Intrăm în lift şi ne oprim faţă-n-faţă.
   Raul: -Am chef să iau o cină îmbrăcat lejer, ce zici?
   Eu: -Hmm, Nike Air şi blugi?
   Raul: -Exact. E perfect!
Ajungem jos, nu îmi vine să cred că o să iau cina cu el.
  Eu: -Aştept să mă suni peste o oră.
  Raul: -Desigur.

Am luat cina. Era frumos. Însă am cam băut iar el m-am invitat să dorm la el.
Intru să fac duş şi aud sunete din cameră. Pot să pun pariu că va dormi cu mine. Iau tricoul lui pe mine şi ies din baie. Raul e întins în pat cu laptopul lângă el. Atrăgător.
   Raul: -Ah, ai terminat? Nici nu te-am observat.
   Eu: -Nu-i nimic.
   Raul: -Îţi stă bine cu tricoul meu.
   Eu: -Mulţumesc. La ce lucrezi?
   Raul: -Nu lucrez. Am găsit un teren de vânzare la Venus şi mă gândesc să-l cumpăr.
   Eu: -Pot să-l văd?
   Raul: -Da, desigur.
Mă pun uşor lângă el, şi îi simt mirosul. Oh, doamne.
   Raul: -Vezi? Ar fi perfect pentru un club?
   Eu: -Eu zic că da. Ce preţ are?
   Raul: -25.000 €.
   Eu: - E perfect. Ştii cam pe unde e?
   Raul: -Aici scrie că e la 7-8 km de plaja Liberty.
   Eu: -Hmm, acolo ar fi perfect. Totuşi nu ar trebui să vezi cu ochii tăi?
   Raul: -Ăă ba da. Mâine aş putea să merg să mă uit.
   Eu: -Pot să vin şi eu cu tine, dacă vrei.
   Raul: -Nu am nimic împotrivă.
Pune jos laptopul şi mă cuprinde în braţe. Mă uit cu ochi mari la el dar nu pot să spun nimic. Se uită la mine şi mă sărută. Ohh, Dumnezeule mare! Nu îmi vine să cred!
   

Capitolul 1(partea 3)

                     Frumos, chiar foarte frumos. De azi dimineaţă mă plimb pe plajă şi încă nu m-am săturat. Marea..mă linişteşte atât de mult. Chiar şi în această perioadă din an e frumos să vi la mare.
                      E 6 seara. A început deja să se întunece. Vântul a devenit mai violent. Ar fi bine să mă întorc la hotel. Ajungând înapoi, intru în linişte, mă uit în jur să văd dacă e prin preajmă Raul. Nu e. Ce uşurare. Intru în lift şi apăs numărul etajului. Ajungând sus uşa se deschide şi în faţa mea îl văd pe el. Off nu!
      Raul: -Bună prinţesă! Ce faci? Nici nu ştiam că şi tu eşti aici.
      Eu: -Bună! Nici eu nu ştiam că şi tu eşti aici. Am venit aseară, am avut câteva probleme, tu?
      Raul: -Eu am de rezolvat afaceri. Cât stai?
   Aş mai sta, dar eşti tu aici şi trebuie să plec, cât mai repede.
      Eu: -Azi mă întorc la Bucureşti.
      Raul: -Off ce păcat. Mă gândeam că mai rămâi să ne distrăm şi noi puţin.
     Eu: -Mi-ar fi plăcut, dar trebuie să mă întorc. Acum trebuie să plec, trebuie să îmi fac bagajul.
     Raul: -Am înţeles. Păi..ne mai vedem. Călătorie plăcută!
     Eu: -Mulţumesc frumos. La revedere.
  Am plecat de lângă el. Piu ce bine. Dar ce m-a apucat?! Cum dracu să îi spun că azi am de gând să merg acasă?! E deja târziu! Plec mâine dimineaţă la prima oră, când o să fiu sigură că nu mă va vedea.
   Intru în cameră. Fac un duş şi apoi mă pun în pat. Deschid televizorul şi pun pe ProstTv. Merge "Curierul", ce bine, am la ce să mă uit. Mă uit un timp, dar adorm. Când îmi deschid ochii e deja dimineaţă. Îmi iau telefonul, îl deschid, e 12:48. Mama mă-sii! Când am dormit atât?! Sar din pat, fug la duş. Ies, îmi scot bluziţa roşie din valiză, blugii negrii, mă machiez, îmi iau pantofii, telefonul, valiza, laptopul, cheiile şi ies din cameră. Ajung jos, plătesc, ies din hotel, urc în maşină şi plec. E destul de lung drumul către casă şi îmi e destul de foame, dar nu-i nimic. Rezist până la Bucureşti.
     E deja 4:33 iar eu sunt acasă. Intru în curte, parchez şi intru în casă. Era doar mama la parter.
     Mama: -Tu..parcă ai spus că nu ştii când te întorci.
     Eu: -Nici eu nu ştiam până aseară.
     Mama: -S-a întâmplat ceva?
     Eu: -Da.
     Mama: -Povesteşte-mi.
     Eu: -S-a întâmplat că vineri seara am plecat cu Bia la Gaga. Însă sâmbătă dimineaţa m-am trezit în casa patronului. El i-a răspuns lui Matei, Matei mi-a făcut scandal. Am decis să plec la Mamaia. Era totul ok, habar nu aveam când să mă întorc, însă aseară am dat ochii cu Raul, aşa îl cheamă, şi am decis să fug de acolo cât mai repede posibil. Şi iată-mă acasă.
       Mama: -Deci stai să pricep. Din cauza lui Radu te-ai certat cu Matei..
       Eu: -Raul, mami, Raul.
       Mama: -Raul să fie atunci. Din cauza lui ai plecat din Bucureşti?
      Eu: -Ăă cam da.
      Mama: -Bun. Şi tot din cauza lui Radu, adică Raul, te-ai întors în oraş?
      Eu: -Da.
      Mama: -Eşti ciudată, ce să zic! Să fugi fin oraş din cauza unui bărbat dar să te şi întorci e cam dubios.
      Eu: -Mda.
      Mama: -E mai atrăgător decât Matei?
      Eu: -Mami!
      Mama: -Întreb pentru că mi se pare că fugi de el pentru că îl placi.
      Eu: -Păi..să ştii că e destul de atrăgător.
      Mama: -Ştiam eu.
      Eu: -Dar n-am de gând să mă îndrăgostesc de el.
  Intră Alex în casă. A venit tocmai de la firmă.
      Alex: -Să te îndrăgosteşti de cine?
      Eu: -Nu contează!
      Mama: -De unu Radu, adică Raul.
      Eu: -Mami!
      Alex: -Raul? Nu cumva Raul Almăşan?
      Eu: -Mda, ba da.
      Alex: -Tocmai pe el l-ai găsit şi tu?
      Mama: -Dar tu îl cunoşti?
      Alex: -Da.
      Eu: -De unde?
      Alex: -El e a cumpărat 25% din acţiuniile noastre.
      Eu: -Ceeee?!
      Alex: -Păi eşti fraieră rău dacă nu ştiai!
      Eu: -Tu glumeşti acum, aşa?
      Alex: -Nu. N-am chef de glume, dar cred că ai pierderi de memorie.
      Mama: -Băiete cum vorbeşti?!
      Alex: -Păi scuze, dar cred că am dreptate-se îndreaptă sper scări şi începe să urce-să uiţia aşa ceva e cam greu..
  Stau fixată cu privirea către scări. Mama îmi spune ce a dar nu o aud. Acum o să fiu nevoită să-l văd zilnic? Nu se poate aşa ceva! Îmi iau lucrurile şi urc la etaj. Fac un duş, mă bag în pat şi adorm.

                   Iar e dimineaţă. Îmi iau telefonul, e 8:23. E perfect. Deschid televizorul şi mă uit la ştiri. Mă ridic, fac un duş şi apoi merg să mă îmbrac. Aleg o pereche de platforme negre, blugi roşii, bluziţă neagră şi un sacou roşu. Sunt gata. E marţi, să mergem la birou, zic.
  Cobor, nu e nimeni acasă. Nu-i nimic. Mănânc repede cereale şi plec. 15 minute mai târziu intru în birou. În sala de aşteptare e Matei, îl salut din cap dar el parcă nu mă vede. Da?! Nu mă vezi?! Bun! Nu am să te văd nici eu! Intru, mă aşez şi îmi bâzâie telefonul.
       Matei(09:02): Te-ai întors? Ai fost în weekend cu el?
      Eu(09:03): Ţi-e ciudă?
      Matei(09:04): Nu, deloc. Mă bucur că am scăpat de una ca tine!
      Eu(09:05): Bucură-te, nu îţi spun să nu!
      Matei(09:06): A fost ok cu el? Mai bine decât cu mine?
        Mda, e gelos. Nu îi mai răspund. N-are rost. Am alte treburi de făcut. Ies din birou şi merg la Alex. Matei e cu ochii pe mine. Bat la uşă.
      Alex: -Intră!
      Eu: -Azi ai treabă pe aici?
      Alex: -Aaa, tu erai. N-am treburi.
      Eu: -Bun. Hai cu mine.
      Alex: -Unde?
      Eu: -Şi cică eu am pierderi de memorie! Să vedem noul local, fraierel!
      Alex: -Aaa, stai că vin.
   Îşi ia sacoul şi ieşim din birou.  
      Eu: -Plecăm. Să ne pregătească maşina.
      Katia: -Da doamnă.
  Urcăm în lift şi coborâm. Urcăm în maşină. Îmi bâzâie telefonul. Iar el.
       Matei(09:23): El are treabă, dar tu? Mergi să te vezi cu noul tău iubit?
  Noul meu iubit?! Ăsta crede că sunt cu Raul?! Păi hai să fie!
       Eu(09:25): Ai nimerit! Şi acum lasă-mă, nu vreau să îmi facă scandal!
    Nu mai răspunde. Şi mai bine. Dacă crede că sunt cu Raul, greşeşte dar nu trebuie să ştie asta. Ce mă voi juca eu cu nervii lui, n-are idee!

Capitolul 1(partea: 2)

                   Îmi deschid ochii, mă uit în jur. Unde sunt? Nu sunt acasă, asta e clar. Mă ridic. Au ce mă doare capul. Am băut cam mult aseară se pare. Nu ştiu unde sunt, dar nu îmi pasă, am nevoie de un duş. Mă ridic...ce naiba?! Sunt goală! La dracu'! Intră un bărbat pe uşă, sar înapoi în pat. Stai puţin ăsta e bărbatul de aseară, e Raul Almăşan, patronul clubului, la naiba!
     Raul: -Bună dimineaţa frumoaso! Cum ai dormit?
     Eu: -Ce naiba caut aici?!
     Raul: -Ai fost cam beată aseară şi te-am adus să te odihneşti. Nu te puteam lăsa să conduci.
     Eu: -Mda. Vreau să fac un duş, ş-apoi plec.
     Raul: -Te aştept la micul dejun.
     Eu: -Nu mănânc.
     Raul: -Dar se poate dragă? Trebuie să mănânci!
     Eu: -Am zis că plec! Ai înţeles?! Ş-acum lasă-mă!
             Se uită ciudat şi iese. Dobitocul! Cu cât fac un duş mai repede, cu atât o şterg mai devreme de aici.
           Termin cu duşul, ies. Oare unde îmi e telefonul? A, da, pe noptieră. Mă uit la mesaje.
     Matei(05:23): Eşti supărată?
     Matei(05:49): Mda, e clar. Iartă-mă am greşit.
     Matei(06:33): Unde eşti?! Mi-a spus Bianca că ai dispărut din Gaga la 1.
     Matei(06:51): Ai de gând să răspunzi?! Sau vrei să mă ţii cu inima în gât toată viaţa?!
     Eu(06:54): Îţi răspund să nu îţi faci griji. Viktoria doarme.
     Matei(06:55): Cum adică doarme?! Tu cine dracu' eşti?!
     Eu(06:59): Simplu, doarme. Sunt bărbatul cu care şi-a petrecut noaptea.
     Matei(07:00): Spune mă jegule numele tău!
     Eu(07:02): Secret!
  Puturosul! I-a răspuns lui Matei! Îmi iau cheile, telefonul, ies din cameră şi cobor. El e în living. Perfect! Hai să ne jucăm un pic.
     Raul: -Bănuiesc că pleci acum.
     Eu: -Ăăă nu. Mi-e foame. Vreau să mănânc.
     Raul: -Cum doreşti, masa e pregătită!
   Ne punem la masă. Mă uit atentă la el. E chiar arătos. Hai să ne băgam sub pielea lui un pic.
     Eu: -Şi? Ce planuri ai pentru azi?
     Raul: -Mă gândeam să lucrez un pic. Tu?
     Eu: -Eu...merg în vizită la bunici, da.
     Raul: -La Snagov?
     Eu: -Da, la Snagov.
     Raul: -Foarte bine. Să ştii că pentru cei 23 ani ai tăi, şi la ce viaţă grea ai avut, eşti chiar superbă!
         Ceee?! Mi s-a oprit mâncarea în gât. Porcul! Ştie tot despre mine!
     Eu: -Mulţumesc! Am terminat de mâncat! Vreau să plec acum.
     Raul: -Desigur!
        Mă ridic şi mă îndrept către ieşire. Vine după mine. Ahh, nu poate să stea dracului în living şi să mă lase să plec liniştită?! Ajung la uşă, o deschid ies. Mă întorc către el. Mă analizează din cap până în picioare şi zâmbeşte. Şterge-ţi zâmbetul ăla fraierule, că nu mă impresionezi!
      Eu: -Mulţumesc frumos pentru tot!
      Raul: -Poţi să vi oricând vrei!
      Eu: -Mulţumesc! La revedere!
     O iau repede în jos pe scări, nu aştept să mă salute. Urc în maşină şi o şterg din curte. Am scăpat. În 20 minute o să fiu acasă, perfect. Dar cum o să îi explic lui Matei că nu am făcut nimic cu el?! Sau am făcut...?! Închid ochii. Nu, nu, nu! Nu se poate! Nu se poate să mă fi culcat cu ăla! La dracu'! Ajung acasă. Poarta e încuiată, asta înseamnă că nu e nimeni acasă. Ce bine. Deschid, intru, îmi pun maşina în garaj şi intru în casă. Sunt singură, deci nu trebuie să dau explicaţii nimănui. Urc să mă schimb. Ajung în cameră, găsesc un bileţel pe pat "Am plecat la Snagov, iar tatăl tău e la Vidra. Micuţii au plecat cu Alex la Craiova." Parcă mă gândeam. În fine. Intru în dressing, hmm...cu ce să mă îmbrac? E februarie încă, dar eu am maşină deci pot să mă îmbrac cum vreau că nu o să îngheţ. Aleg o pereche de Nike Air roz cu gri, blugi albaştrii, o bluză roz şi o blăniţă gri. Mă uit în oglindă. Perfeeeect! Hai să plecăm. Cobor. Încui uşa după mine. Îmi scot Mercedes-ul din garaj şi pornesc.
                            40 minute mai târziu intru în curtea bunicilor. E aici Q5-ul mamei, X3-ul bunicului. Se pare că toţi sunt acasă. Intru în casă, dar nu văd pe nimeni. Mă uit în jur, dar totul e gol.
     Eu: -Heeeei! E cineva acasă?
     Matei: -Da. Eu.
           E aici! Când a ajuns?! Aseară încă era în Turcia!
     Eu: -Tu...ce faci aici?
     Matei: -Am venit în weekend cu tine. Ce? Nu te bucuri că sunt aici?
     Eu: -Ăă ba da. Dar sunt un pic cam surprinsă. Când ai venit?
     Matei: -Ieri-merge şi se aşează în fotoliu lângă şemineu- şi? Unde e?
     Eu: -Cine?
     Matei: -Păi el.
     Eu: -Care el?
     Matei: -Cel cu care ţi-ai petrecut noaptea!
     Eu: -Ăăă..
     Matei: -Ştii ce doare cel mai mult?! Sa ştiu că femeia vieţii mele a dormit în casa altuia.
     Eu: -Îmi pare rău..
     Matei: -Te-ai culcat cu el?
     Eu: -Nu ştiu..
     Matei: -Căţea ce eşti! Ştiam de voi pleca se va întâmpla ceva!
     Eu: -Nu-mi amintesc să fi făcut ceva cu el! Şi nu-mi scoate ochii, pentru că ştii şi tu cu cine ai plecat din ţară şi nu mi-ai spus!
     Matei: -Nu-mi comenta! Nu ai dreptul!
     Eu: -Ba da! Am dreptul! Eşti pe proprietatea mea, în casa mea! Fac ce vreau!
     Matei: -Nu mă interesează! Eu sunt bărbatul, nu tu!
     Eu: -Da?! Bine! Atunci fi bărbat şi caută-ţi alta!
   Îmi iau cheiile şi ies pe uşă. Matei vine după mine urlând dar nu îl ascult. Lacrimi îmi curg pe obraji, iar în mintea mea fredonez o piesă "Tu ai fost primul vers, propriul meu univers, îmi găseam alinarea în tine..". Urc în maşină şi înainte ca Matei să ajungă la uşă, pornesc către ieşire. Am plecat. S-a terminat. Ajung acasă, urc în grabă la etaj, intru în cameră, îmi iau valiza, îmi pun hainele, îmi iau Mac-ul, servieta şi plec. Urc în maşină. Ies repede din cartier. Îmi închid telefonul, vreau să stau singură.
            După 4 ore ajung sănătoasă, obosită la Mamaia. La mare! Ce prostie, să vii în februarie la mare! Poate e, dar mă linişteşte. Încă nu s-au terminat lucrările în apartamentul de la Summerland, aşa că mă cazez la Phoenicia Luxury Hotel. E destul de ok. Ce bine e să fiu un pic departe de ceilalţi. Mă schimb, şi ies pe plajă. Ce pustiu e totul! Dar totuşi e atât de frumos! Mă plimb uşor. Ce am să mă fac? Îl iubesc pe Matei, nu vreau să-l pierd. Precis că mă caută deja, atât el cât şi mama. Am să îmi deschid telefonul, dar nu acum, ci mâine. E mai bine şi pentru mine, dar şi pentru Matei dacă nu vorbim azi. Mă întorc la hotel, e deja întuneric. Fac un duş şi mă pun în pat. Îmi iau laptopul şi mă uit la poze. Ce frumoşi eram amândoi. Nu am să las să se strice totul între noi, am să repar!

                              Cât de bine am dormit. Dar e atât de rece patul fără el. Să îmi deschid telefonul să văd dacă am fost căutată. Hmm... 87 apeluri nepreluate. Mama şi Matei, ceva de înţeles. Să o sun pe mama, măcar ea să ştie unde sunt.
    Eu: -Bună mami!
    Mama: -Unde eşti?! Aşa era că vi la Snagov!
    Eu: -Am fost deja şi am plecat.
    Mama: -Ai fost? Adică?
    Eu: -Nu ţi-a spus nimic Matei?
    Mama: -Nu. A spus că nu aţi vorbit de vineri.
     Nenorocitul! N-am vorbit de vineri, din acest motiv ne-am ciondănit ieri.
    Eu: -Am fost acolo şi m-am certat cu el, drept urmare am plecat.
    Mama: -Şi acum unde eşti?
    Eu: -La mare..
    Mama: -La ce?! Mare?!
    Eu: -Da. Dar mami?
    Mama: -Da.
    Eu: -Te rog să nu spui nimănui nimic.
    Mama: -Bine. Dar când te întorci?
    Eu: -Nu ştiu. Vreau doar să stau singură şi să fiu lăsată în pace.
    Mama: -Ce s-a întâmplat de ai plecat?
    Eu: -Nu mai contează. Am să îmi închid telefonul iar. Dacă e ceva îmi trimiţi un e-mail.
     Mama: -Bine frumoasa mami. Să ai grijă de tine!
     Eu: -Desigur, şi tu de tine. Te iubesc. Pa
     Mama: -Şi eu, pa.
   Telefon închis. Nu am de gând să-l sun pe Matei. Când o să mă întorc la Bucureşti, vom discuta, până atunci nimic. Mai bine mă ridic şi mă duc să fac baie. Apoi cobor să mănânc.
     Restaurantul hotelului e foarte frumos. Chiar merită banii pe care îi plătesc. Şi mâncarea e delicioasă, şi oamenii sunt drăguţi, şi...şi ăsta ce caută aici?! Ce caută Raul în hotel?! Ciudat. Mai bine ies să mă plimb, să fiu sigură că nu mă vede. Ce frumos e totul în jur. Marea, plaja, hotelul...totul!