Capitolul 3 (partea 2)

Când mă trezesc, soarele deja strălucea în cameră. Oare cât o fi ceasul? Îmi ridic capul să văd unde îmi e telefonul... dar serios acum, unde e? Mă uit în jur în cameră şi îmi văd telefonul lângă televizor. Off bine! Acum trebuie să mă trezesc ca să-l iau! Mă ridic cumva din pat, şi mă indrept către măsuţă. Aşa de lene îmi e. Îmi ridic telefonul şi îl deblochez. 3 mesaje necitite. De la Matei. Nu mă interesează. Dar e 11:43, asta mă interesează! Mă îndrept către baie. Azi e sâmbătă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să mă grăbesc la firmă. Intru în baie şi dau drumul la apa caldă să curgă. Îmi aleg cu atenţie spumantul de baie.. hmm, Dove. Pun  câteva picături în apă şi mă uit câteva minuţele să văd dacă se face spumă. Păi nu prea. Mai pun câteva picături şi observ că începe formarea spumei. Mă învârt, îmi dau jos cămaşa de noapte şi chiloţii şi mă pun în cadă. Simt cum apa caldă îmi cuprinde trupul ca o îmbrăţişare caldă într-o zi ploioasă iar mirosul de piersici de la spume mă duc într-o zonă exotică.

Termin cu baia şi mă îmbrac cu un tricou roşu, blugi şi nike air max alb cu roz şi gri. Îmi iau geanta şi servieta şi ies din cameră. 

Cu 25 minute mai târziu intru pe poarta firmei. Înainte să cobor din maşină, primesc un mesaj de la Alex.

Alex(12:25): Hai la cafea! Unde eşti?

Eu(12:25): La firmă. Unde mergem?

Alex(12:26): Mossano.

Eu(12:27): 10 minute şi sunt acolo.

Iar pornesc maşina şi ies din curte. Mă îndrept către Mossano. Dacă Alex m-a chemat la cafea înseamnă că are ceva în minte şi ştie că în mine găseşte o nebună care să-l ajute. Sunt tare curioasă. Ajung la Mossano şi Alex deja mă aşteaptă cu o cafea delicioasă. Văzând cât de bine arată cafeaua, am decis să-l întreb.
-Cât de mult ne va costa?
-Ce să ne coste?
-Prostia pe care ţi-ai pus-o în cap..
-Deci ţi-ai dat seama..
-Te ştiu ca pe banii falşi!
Se uită la mine cu un zâmbet şmecher. Mda, de aici înţeleg eu că ne va costa muuuult. Mult prea mult. Mă uit la el, tot acel zâmbet are.
-Ce ţi-ai pus iar în cap?
-Păi..-se uită la mine- mă gândeam să plec la mare toată vara.
-Păi drum bun! Eşti major, nu trebuie să îţi dau voie.
-Nici nu te-aş fi întrebat dacă pot să merg!- râde.
-Atunci?
-Nu vreau să stau în hotel, crezi că pot sta cu voi în apartament?
-Dar stai - îmi ridic privirea- tu vrei să spui că în acest an vrei să stai cu noi, pentru că nu vrei la hotel?
-Da, exact.
-Senzaţional! Până acum tu spuneai că nu vrei cu noi, că tu stai la hotel, şi acum tot tu vii să mă rogi să te las să stai cu noi, ce s-a întâmplat?
-Nimic. Doar că în acest an vreau să fiu aproape de voi. Anul trecut mi s-a părut a fi nasol cum că eu stăteam separat.
-Păi, atunci bine ai venit în casă!
-Mulţumesc! O să fie distractiv să locuiesc cu voi.
-Cu siguranţă. Ţi-ai terminat cafeaua? Să mergem, că am câteceva de rezolvat.
-Mergem, mergem.
Ne ridicăm de la masă şi observ că o blondă de la o altă masă se uită urât la mine. Chiar foarte urât. În privirea ei pot citi gelozia, sau ura.. Mă uit la Alex şi cu şoaptă îi vorbesc.
-Vezi fata aia blondă? Se uită cam urât la mine..
-Nu te uita la ea - spune Alex între dinţi - nu te uita.
Bine, nu mă uit la ea. Când ieşim din bar mă uit ciudat la Alex.
-De ce ai spus să nu mă uit la ea?
-Nu contează. - răspunde şi trece mai departe.
-Dacă tu spui.
El ajunge la maşina lui şi urcă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ciudat e şi ăsta. Mă urc şi eu în maşină şi plec. Când cu 10 minute mai târziu ajung la sediu, aflu că Cosmin a fost angajat şi acum deţine 10% din acţiunile firmei. Hell! O să fiu cu el într-o clădire! Mă uit în jur ieşind din biroul tatei.. drumul e liber, intru rapid în biroul meu. Când închid uşa şi mă învârt, vâd un ditamai teanc de acte pe biroul meu, iar lângă e un bileţel cu mesajul "Rezolvă tu, eu am treabă prin ţară.-Matei" . Fraierul! Încă nu a plecat din firmă? Ce mai caută aici? Pun jos bileţelul şi nervoasă aşa cum eram deschid uşa şi merg înapoi în biroul tatei. 
-Matei ce mai caută în firmă?!
Tata îşi ridică privirea din documente, şi se uită la mine cu o privire care întreabă "Ai bătut la uşă şi ţi-am spus ca poţi intra?"
-Acum ieşi din birou, închizi uşa, baţi şi dacă îţi spun că poţi intra, vei intra, bine?
-Mda, bine. 
Ies din biroul lui, închid uşa şi bat frumos. Tata strigă că pot intra, aşa că deschid uşa şi intru.
-Aşa - spune el - acum să-ţi răspund la întrebare: Matei lucrează în firmă.
-De ce lucrează când Alex l-a dat afară?
-Alex nu avea dreptul să-l dea afară. Să nu încurcaţi probleme personale cu cele profesionale, bine?! Dacă aveţi ceva cu el, în afara clădirii îi spuneţi! Acum lasă-mă să lucrez!
El deja şi-a pus ochelarii şi şi-a continuat treburile. M-am învârtit şi am ieşit din birou, am mers la mine şi m-am apucat de acte.

Când am ieşit seara la 21:32 din clădire, Alex mă aştepta lângă maşină. Obosită, m-am îndreptat către el.
-Iar ce vrei să mă rogi?
-Nimic. Am uitat să-ţi spun că în curând trebuie să deschidem clubul din Mamaia şi am câteva idei pentru artişti chemaţi la deschidere.
-Off Alex! Sunt atât de obosită! Avem event manager, de ce nu poţi să vorbeşti cu el?
-Pentru că vreau să aud prima dată părerea ta.
-Off! Ştii cum facem?
-Dacă îmi spui?
-Merg să cumpăr brioşe, şi vin acasă la voi, noi..înţelegi tu. Dorm acolo şi o să ai timp să-mi explici.
-Bine, atunci ne întâlnim acasă.
Am urcat în maşină şi am pornit. Dacă o să dorm la ai mei, va trebui să-l anunţ pe Raul. Îmi scot telefonul din buzunar şi scriu un mesaj.
Eu(21:43): Azi o să dorm la ai mei. Nu mă aştepta.
Raul(21:44): Ok.
Ok? Atât? Bine. Parchez în faţa restaurantului şi intru să dau comanda la brioşe. Nu a trebuit să aştept mult, în 5 minute mi s-au adus. Acasă am pus brioşele pe masa de lucru din bucătărie şi am urcat să fac un duş. În momentul în care am intrat în cameră, Alex era deja în spatele meu.
-Deci pot? Acuma pot să-ţi spun?
-Ahh bine, dă-i drumul.
În timpul în care Alex îmi spunea ideile lui pentru redeschidere, eu mi-am luat un prosop şi am intrat să fac un duş. Am fost urmată de Alex, evident. S-a pus pe scaunul de lângă uşă şi povestea mai departe.
Cu Alex mereu am fost apropiată. Bine, nu apropiată în sens sentimental, pentru că el e fratele meu, am fost apropiată de el pentru că niciodată nu mi-a fost să apar goală în faţa lui, până la urmă, avem acelaşi sânge. Mă pun sub duş, şi ascult mai departe.
-Sau m-am gândit la Stefan Biniak, dacă Nicky Romero nu îţi convine.
-Nu e vorba că Nicky Romero nu îmi convine, dar la el e vorba de mulţi bani, crezi că ne permitem?
-Ar trebui să ne permitem. Sau Karolline, ce zici?
Sunt deja obosită de sugestiile lui când termin cu duşul. Îmi iau pijamaua din flanel şi îi sugerez să mergem în living să ne uităm la un film şi să mâncăm brioşe.
-Dar o să te gândeşti la ideile mele, nu? -mă întreabă.
-O să mă gândesc. Fă-mi o listă cu toţi artiştii la care te-ai gândit.
-O să-ţi fac.
-Şi mi-l trimiţi prin e-mail sau fax - şi iau o brioşă- ce dor mi-a fost de brioşele astea.
-Ţi-l trimit. 
-Aştept, dar acum porneşti filmul ăla sau mai stăm şi ne uităm la televizorul închis?!

Dacă ai ţipa în secunda următoare după ajutor, eu voi fi acolo pentru tine. Pentru că asta e felul meu de a fi. Şi nu pot să plec pentru că nu e uşor să las ce iubesc...

Dacă ai ţipa în secunda următoare după ajutor, eu voi fi acolo pentru tine. Pentru că asta e felul meu de a fi. Şi nu pot să plec pentru că nu e uşor să las ce iubesc...

Și da! Indiferent de ce se va întâmpla, eu voi fi acolo. Pentru că așa sunt eu, așa sunt femeile. Avem un suflet mare și iertăm oricând e nevoie. Uneori, și dacă suntem rănite destul de tare, suntem capabile să trecem peste și să nu arătăm chiar dacă înauntru ne ustură, rău de tot.

 Nu-ți fie frică în momentul în care faci ceva rău, pentru că noi nu te vom învinovății, nu asta e felul nostru de a fi. Dacă îți vom scoate ochii, să nu te superi, asta așa e cu noi. Trebuie să ne accepți așa cum suntem, pentru că trebuie să recunoști că, fără noi lumea nu ar valora nimic.

Indiferent de ce vei face, noi vom fi capabile să te iertăm. Și știi de ce? Pentru că nu avem altceva de ales. Mă rog, avem de ales între a vă ierta sau a vă părăsii, și atunci alegem prima variantă. Alegem prima variantă nu pentru că suntem slabe și nu putem să trăim fără voi, ci pur și simplu pentru că suntem destul de mature ca să înțelegem că și voi sunteți oameni, și e ceva normal să faceți greșeli.

O femeie inteligentă nu vă va părăsi. Pur și simplu va fi indiferentă cu voi, după o ceartă mare, desigur, ca să vă arate că asta meritați, însă nu vă va părăsi. Va avea puterea de a rămâne chiar și atunci când știe că va avea de suferit în continuare. Nu va pleca pentru că e al naibii de greu să lași ceea ce iubești.

Noi, femeile, v-am iertat de atâtea ori, dragi bărbați, dar întrebarea e dacă voi, o să ne iertați atunci când vom greșii? Vă spun eu că nu! Aveți un orgoliu atât de prostesc, încât nu puteți să acceptați faptul că și noi greșim pentru că și noi suntem oameni. Ar trebui să știți că dacă nu ne iertați, când colo noi am făcut-o de nenumărate ori, sunteți doar niște lași!

Moments 4 a life! ♥

Nu prea am avut timp să scriu pentru că am avut o săptămână foarte aglomerată. Însă azi vrea să împărtăşesc cu voi o experienţă frumoasă!

FASHION SHOW!

Data de 13 mai era o zi aglomerată pentru clasa noastră. Avea loc parada de modă. Noi de la 8 dimineaţa eram la şcoală până la 3, iar de la 5 începea spectacolul în cadrul căruia era showul. 

La 5 am ajuns la Casa de cultură, eram nemachiată, necoafată şi foarte emoţionată. Am mers la vestiarul de jos cu Monica, unde ea şi-a băgat placa la încălzit. Ce noroc pe ea! Ea trebuia doar să se schimbe, însă eu trebuia să mă machiez, să îmi aranjez părul şi să mă îmbrac. În timpul în care se încălzea placa eu mă machiam. Între timp a intrat Kinga cu Abigail la noi, şi după ele, cu 3 minute de întârziere a intrat Endre cu Norbi. Norbi nu a stat mult pentru că el lucra pe scenă în timpul spectacolului, însă Endre a rămas. În timpul în care eu mă machiam, cei rămaşi jos au făcut o poză în oglindă.

#oglindăăăă: Abigail, Norbi, Monica, Endre

După ce Norbi a ieşit, eu am trecut să mă schimb iar Monica făcea #frezadeeminescu a lui Endre, după care el şi Abigail au ieşit. Au urcat să vadă ce era atunci pe scenă. După îmbrăcat a urmat aranjatul părului. În 30 minute eram gata şi am urcat şi eu să văd care e treaba sus. În sala de la intrarea pe scenă, adică în sala protocol(aşa cum scria pe uşă) era mare agitaţia. Copii mici se dezbrăcau şi se îmbrăcau în diferite uniforme, iar cei mari se îmbrăcau cu hainele cu care aveau să defilize mai târziu. Mi-am luat câţiva prieteni şi am ieşit din sală ca să facem poze.

Monica

Kinga şi Monica

Kinga şi Endre

Eu, Endre şi Monica

Endre

După poze, am intrat iar în sala protocol unde ne-am uitat cât mai era până când trebuia să urcăm noi. Spectacolul era doar la dansul popular, adică locul 4 iar noi eram pe locul 8. Foarte bine, mai aveam timp. Am intrat pe scenă, doar pe margine, în spatele cortinei, iar Norbi cu Monica erau pe partea cealaltă. Bine, cum să ajungem şi noi acolo? Era clar, între perete şi cortina din spate era loc de trecut. Am mers să trecem cu Kinga. În timpul în care treceam, ceilalţi râdeau pentru că se mişca cortina, bine că nu a văzut directoarea! :)) Ajunşi la ei, ne-am pus la poveşti şi le-am făcut şi o poză.

Norbi, Monica şi Kinga

După puţin timp am vrut să trecem. Monica cu Kinga s-au folosit de lanterna telefonului pentru a merge pe unde am mers eu, însă eu am aşteptat până Norbi a tras cortina şi am trecut. Când au ajuns fetele dincolo, eu deja stăteam pe un scaun şi scriam un mesaj, iar Kinga când m-a văzut, a avut o reacţie de genul "Tu când ai ajuns aici?". Am mai aşteptat puţin şi a venit rândul nostru.  A ieşit Szili sau Orşi pe scenă ca să spună ce urmează, iar noi, cei 58 de participanţi ne-am pus la locurile noastre. 

S-a tras cortina, şi ca în fiecare an, a doua piesă a fost pornită ca find prima, dar după maxim 5 secunde s-a schimbat. Am fost împărţiţi în 2 rânduri. Rândul din dreapta şi rândul din stânga. Eu am fost în rândul din stânga cu alţii elevi. 

A pornit Mr.Saxobeat şi cei mici deja au început să defileze pe scenă. În spatele cortinei totul mirosea a emoţii. Cu toţi cântam cu gura mea şi cântam şi ne aşteptam rândul. Fiecare dintre noi în momentul în care a ieşit pe scenă şi a fost aplaudat, a simţit o mare mândrie. Eu zic că reflectoarele au avut un rol bun, nu am putut vedea publicul şi aşa nu ne era frică pe scenă. Când am ajuns înapoi în spate pe rând, cu toţi am avut un feeling de Da! Am făcut-o! .

După ce s-a terminat fashion showul nostru, ne-am schimbat şi am intrat în sală să vedem ce mai urmează. Ultimul număr a fost a corului, numărul care m-a amuzat tare. În cor era un om, bătrân chiar, stătea cu capul în jos, probabil se uita la versuri. Colegii spuneau că avea un păr mai mare decât celălalt şi stătea ca un nervos acolo. L-au numit "Omul sălbatic". Ei deja se uitau când va lovii bătrânica din faţa lui. :)) 

După spectacol, am mers să sărbătorim. Iniţial am vrut să mergem la Baroc Pub, dar tot la City Pub am ajuns. La început am fost doar 7, apoi au mai venit prieteni, şi aşa am ajuns să fim 11. Băieţii aveam chef bun. Spuneau numai prostii, eu cred că era şi efectul alcoolului. Pe masă am avut Ciuc, Cappy de pere, Cappy din portocale roşii, Timişoreana şi Heineken. Era 8 când am ajuns în Pub şi când am ieşit era trecut de 10 deja. A fost o zi minunată, în orice caz!

Încă nu am primit pozele de la paradă şi nici filmuleţ nu avem, dar am încărcat parada de anul trecut. Sper să vă placă!

Capitolul 3(partea 1)

E cam mare agitaţia la birou azi.
Intru în clădire şi dau de un grup de studenţi stând şi uitându-se în jur ca şi cum nu au fi văzut încă o firmă. Îl zăresc pe Andrei şi merg la el.
-Bună dimineaţa.
-Morning beautiful. Ce faci?-îmi răspunde el.
-Ăăăă bine. Ce-i cu tinerii ăştia aici?
Se uită ciudat către mine.
-Tu chiar ai uitat?
-Ce să uit?
-Azi e ziua în care cei de la ASE vor venii în vizită şi dintre ei se vor alege cei care vor lucra la departamentul vânzărilor.
Vai, am uitat. Eu am organizat şi totuşi am uitat. Sunt culmea, are dreptate Alex. Mă uit la Andrei şi îi fac un semn cu mâna după care mă îndrept către lift. Apăs butonul şi aştept să vină liftul. E la ultimul etaj, am ce aştepta până ajunge aici. Oare Raul e sus? Azi dimineaţă nu era lângă mine şi nici aseară nu a venit în pat, sau a venit dar eu dormeam deja.. Nu ştiu. Se comporta cam ciudat ieri..în fine. Mă urc în lift şi îmi fac călătoria până la etajul 75.
După ce se deschid uşile văd oameni agitaţi. Oare ăştia de la ASE vor veni şi aici sus de lucrează ăştia ca trenul? Mda, tata a revenit la lucru. Acum se leagă totul. Mă îndrept către biroul meu și intru. Înauntru mă așteaptă Matei.
-Ce cauți aici?!
-Am venit să lucrăm.
-Hai mă fii serios, ce să lucrăm?
Intră Alex și se uită cam ciudat la noi. Așa face de parcă ar fii văzut fantome. Oare e chiar așa de straniu să mă vadă aproape de Matei?
-Tu chiar ai uitat?-mă întreabă.
-Iar tu? Ce să uit fratele meu drag?
-Avem de lucrat la noua reclamă pentru noul club.
Aoleu! Asta era? Eu am și uitat.
-Ăăăă da. Desigur. -intră tata ca fulgerul vorbind la telefon după care închide.
-Bună dimineața. Am împărțit deja treburile cu ceilalți. Puteți să mergeți în sala de ședințe să lucrați, în afară de secretare nimeni nu o să mai fie la etaj.-iese
Ne uităm cu toți după el. Tata mereu vorbea scurt și la obiect. Niciodată nu spunea mai multe amănunte, doar ce trebuia.
-Mda, ca deobicei.-spune Alex.
Ne-am luat dosarele și am mers în sala de ședințe. Era prea cald, multe prea cald, și nici geamurile nu se puteau deschide pentru că afară era viscol și riscam să rămânem fără geamuri. Ne-am pus la masă și Matei a scos un contract din servieta lui pe care mi-a dat-o.
-Ce e ăsta?-îl întreb.
-Un contract.
-Pentru?
-Tu doar semnează și apoi îți zic.
Alex se uită cam ciudat la contractul ăla. Decid să-l citesc prima dată. Citesc..citesc..ajung la final.
-Nu am să-l semnez!
-De ce?!-sare Matei la mine.
-Pentru că asta e un contract prin care eu trec pe numele tău 25% din acțiuniile mele, ceea ce nu îmi convine și nu știu de ce ar trebui să fac asta.
-Ar trebui să faci asta pentru că m-ai părăsit și acum îmi ești datoare.
Alex se uită nervos în jur. Pot să observ neliniștea din ochii lui și că vrea să sare la gâtul fraierului.
-Cu ce îți e datoare porcule?!
-Cu multe.
-Dă-mi exemple idiotule!
Eu mă uit uimită la Alex. Niciodată până acum nu mi-a luat apărarea indiferent de situație.
-Dar nu-i treaba ta!
-Cum să nu fie treaba mea?! E sora mea, și ești pe proprietatea noastră!
-Nu am să-ți dau ție exemple!
-Atunci nu îmi dai. Îți iei servieta și contractul idiot și îți eliberezi biroul pentru că ești concediat!
-Ce faci?! Nu te las să mă concediezi!
-Ieși afară sau te dau afară.
-Nu am să ies.
-Bine.- Alex i-a telefonul fix și sună la pază și după câteva minute Matei este scos din sală.
Mă uit la Alex. Apoi la ușă. Un sentiment de mândrețe m-a cuprins. Sunt mândră de fratele meu pentru că avea tupeu să-l concedieze.
-Nu-mi vine să cred!-exclam eu.
-Ce nu-ți vine să crezi? Faptul că e un dobitoc? Ar trebui să crezi.
-Nu asta, ci faptul că l-ai dat afară!
-Și îți pare rău?
-Chiar deloc! De când vroiam să fac asta.
-Și ca deobicei nu aveai tupeu, nu puteam să-l las să mai profite de tine în halul ăsta. Până la urmă el nu avea niciun drept aici pentru că firma asta ne aparține.
Mă ridic, merg la el și îl îmbrățișez după care ne ocupăm de reclamă.

Când ne ridicăm privirea deja era întuneric. Era 22:23. Mă uit la Alex, arată foarte obosit.
-Hai să mergem acasă-îmi sugerează.
-Păi acasă mergi tu, eu merg la Raul.
-Ahh, am uitat că tu mai nou la el locuiești.
-Mda. Ce? Ţi ciudă?
-Cui?! Mie?! Tu glumeşti! De ce să-mi fie?
-Pentru că tu încă stai acasă cu părinţii!
-O să mă mut şi eu la un moment dat!
-Dacă tu zici..-şi ies din sală. Alex mă urmează. Ajungem la lift şi aşteptăm să ajungă de la etajul 3..e cam mult până ajunge. Eu îmi scot telefonul şi Alex ca deobicei se uita în jur. Visător băiatul. Din spate aud vocea lui tati, probabil acum a ieşit din birou. Vorbeşte aşa de liniştit, e mare mirare. Observ cum Alex se întoarce şi după mă loveşte cu cotul.
-Auu! strig la el.
-Taci -îmi spune în şoaptă- s-a întors.
-Cine s-a întors?
-Cosmin..
-Du-te! Nu te cred!
-Atunci întoarce-te să vezi cu ochii tăi atunci.
Mă învârt uşor, şi mă uit către uşa deschisă şi apare el. Chiar s-a întors! Se învârte şi el şi se uită în ochii mei. Ohh Doamne! E la fel de frumos ca acum 5 ani când a plecat. Mă trec fiorii. Brusc mi se face dor de tot ce era în trecut. Îmi vine să renunţ la tot pentru el, dar nu văd rostul. Eu îl am pe Raul acum, dar el..Cosmin... era dragostea mea din copilărie. Ce ochii are..ochi căprui.. Ce zâmbet mirific.. Oare vocea îi e la fel.. Oare e căsă..
-Alooooooo! Pământul către Marte! -Alex îşi mişcă mâna în sus şi în jos în faţa mea - Te-ai blocat?
-Ăăăă nu. 
-Atunci? Încă îl mai iubeşti!
-Nu!
-Ba da!
-Am spus nu! Hai să mergem.
Intrăm în lift şi după ce se închid uşile Alex se holbează la mine.
-Ce-i?! Am ceva între dinţi? De ce te holbezi aşa?
-Mă uit cât de mult ţi s-a schimbat expresia feţei după ce l-ai văzut.
-Nu-i adevărat!
-Uită-te-n oglindă să vezi.
Mă învârt şi mă uit în oglinda din lift. Eu nu văd nicio schimbare.
-Aberezi! îi zic lui Alex.
-Dacă aşa consideri.. şi iese din lift.
În faţa firmei ne aşteptau deja maşinile noastre. Alex îmi face semn cu mâna şi urcă în maşina lui. Ce semn era asta Aşa salută el Fie.. Mă urc şi eu în maşina mea şi pornesc. Ies pe poartă şi cu 120km/h zbor pe străzile Bucureştiului. Nu vreau să merg încă acasă. Am nevoie de puţină linişte. Mă opresc la marginea oraşului şi ies din maşină. Stau şi mă uit către oraş. Văd lumina, văd şi luna. E aşa de linişte, dar şi cam frig. E doar martie. 
De ce am venit aici până la urmă Nici eu nu ştiu. Mai bine merg acasă că îşi face Raul griji pentru mine. Urc în maşină şi după 23 minute intru pe poarta casei sale. Îmi iau servieta şi intru. El deja dormea, nu-i nimic. Mă schimb şi mă pun în pat. E Raul lângă mine dar eu adorm cu gândul la Cosmin..Cosmin...

Dear May!

Ro:
A venit și luna mai. Luna în care m-am născut. Vreau să fie o lună bună din toate punctele de vedere. Vreau să fie soare, să fie cald, să nu mai fiu nevoită să iau umbrelă cu mine din cauza noriilor care stau deasupra orașului. Vreau să fie totul perfect!

Vreau să mă trezesc zilnic cum razele soarelui strălucesc în cameră, cum umblă elevii sub geamul nostru și vorbesc despre diferite lucruri. Vreau să mă trezesc cum el îmi aduce o cafea cu frișcă și căpșuni în pat și să ne uităm la un film bun după care să plecăm în drumul nostru, așa cum facem deobicei.

Vreau să ies din casă dimineața cu ochelari de soare, un tricou, pantaloni subțiri și converși și să savurez drumul către școală, unde o să stau mai mult de 7 ore cu colegii.

Ba mai mult. Vreau să fiu la mare! Da știu, vă gândiți că, ohh asta iar începe cu marea ei?! Da, iar încep. Încep pentru că marea are un rol important pentru mine. Eu ador marea! ♥ Acolo îmi găsesc liniștea. Acolo chiar și dacă sunt singură simt totuși că am pe cineva alături, este MAREA! Niciodată nu m-a dezamăgit, poate pentru că nu poate vorbi și nu poate să-mi spună ce gândește, dar valurile ei parcă spun mult mai multe decât s-ar putea spune prin cuvinte!

Vreau să mă plimb pe malul mării și să o ascult. Să împărtășesc cu ea toate probleme mele și să văd cu ochii mei cum ea, marea, îmi dă timp de gândire ca să găsesc o soluție. Vreau să simt cum nisipul care timp de atâtea luni era rece acum se luptă să se încălzească și într-un final reușește. Vreau să aud muzica de la Kudos! ♥ Vreau să aud cum lucrează Azteca sau Mano și să văd ce atmosferă de nota 10 se creează. dar ce e trist e că încă nu pot pleca la mare, încă am școală, dar poate la vară iar voi fi acolo... dar deocamdată vreau să ajung acasă după o zi grea și să găsesc o ciocolată Milka pe masă!

En:

Came and may. The month in which I was born. I want to be a good month in all respects. I want to be hot, to be warm, to no longer be forced to take an umbrella with me because of the clouds that hang over the city. I want to be everything perfect!

I want to wake up every day as the Sun's rays shine into the room, as students under our window walks and talk about different things. I want to wake up as he brings me a cup of coffee with cream and strawberries in bed and let us look at a good movie after that to go our way, as we always do.

I want to get out of the House in the morning with the sun glasses, a shirt, pants and sports shoes thin and I relish the way to school, where it stand more than 7 hours with colleagues.

Nay. I want to be at sea! Yes I know, you think that, Oh this one and start with them?! Yes, and start. Start because it has an important role for me. I adore sea! ♥ There I find peace of mind. There even if I am single, I still feel that I have someone next door is the SEA! I never disappoint, perhaps because she cannot speak and cannot tell me what she thinks, but her waves mean much more than could be said in words!

I want to walk on the seafront and to listen. To share my problems with she and to see with my own eyes how she, thea sea, gives me time thinking to find a solution. I want to feel how sand, who for many months was cold, now struggling to heat up and eventually succeeds. I want to hear music from the Kudos! ♥ I want to hear how Azteca or Mano works, to see what atmosphere of grade 10 is created. But what is sad is that I still can't get away from the sea, yet I have school, but maybe in the summer, one day I'll be there ... but for now, I want to get home after a hard day and find a Milka chocolate on the table!