E cam mare agitaţia la birou azi.
Intru în clădire şi dau de un grup de studenţi stând şi uitându-se în jur ca şi cum nu au fi văzut încă o firmă. Îl zăresc pe Andrei şi merg la el.
-Bună dimineaţa.
-Morning beautiful. Ce faci?-îmi răspunde el.
-Ăăăă bine. Ce-i cu tinerii ăştia aici?
Se uită ciudat către mine.
-Tu chiar ai uitat?
-Ce să uit?
-Azi e ziua în care cei de la ASE vor venii în vizită şi dintre ei se vor alege cei care vor lucra la departamentul vânzărilor.
Vai, am uitat. Eu am organizat şi totuşi am uitat. Sunt culmea, are dreptate Alex. Mă uit la Andrei şi îi fac un semn cu mâna după care mă îndrept către lift. Apăs butonul şi aştept să vină liftul. E la ultimul etaj, am ce aştepta până ajunge aici. Oare Raul e sus? Azi dimineaţă nu era lângă mine şi nici aseară nu a venit în pat, sau a venit dar eu dormeam deja.. Nu ştiu. Se comporta cam ciudat ieri..în fine. Mă urc în lift şi îmi fac călătoria până la etajul 75.
După ce se deschid uşile văd oameni agitaţi. Oare ăştia de la ASE vor veni şi aici sus de lucrează ăştia ca trenul? Mda, tata a revenit la lucru. Acum se leagă totul. Mă îndrept către biroul meu și intru. Înauntru mă așteaptă Matei.
-Ce cauți aici?!
-Am venit să lucrăm.
-Hai mă fii serios, ce să lucrăm?
Intră Alex și se uită cam ciudat la noi. Așa face de parcă ar fii văzut fantome. Oare e chiar așa de straniu să mă vadă aproape de Matei?
-Tu chiar ai uitat?-mă întreabă.
-Iar tu? Ce să uit fratele meu drag?
-Avem de lucrat la noua reclamă pentru noul club.
Aoleu! Asta era? Eu am și uitat.
-Ăăăă da. Desigur. -intră tata ca fulgerul vorbind la telefon după care închide.
-Bună dimineața. Am împărțit deja treburile cu ceilalți. Puteți să mergeți în sala de ședințe să lucrați, în afară de secretare nimeni nu o să mai fie la etaj.-iese
Ne uităm cu toți după el. Tata mereu vorbea scurt și la obiect. Niciodată nu spunea mai multe amănunte, doar ce trebuia.
-Mda, ca deobicei.-spune Alex.
Ne-am luat dosarele și am mers în sala de ședințe. Era prea cald, multe prea cald, și nici geamurile nu se puteau deschide pentru că afară era viscol și riscam să rămânem fără geamuri. Ne-am pus la masă și Matei a scos un contract din servieta lui pe care mi-a dat-o.
-Ce e ăsta?-îl întreb.
-Un contract.
-Pentru?
-Tu doar semnează și apoi îți zic.
Alex se uită cam ciudat la contractul ăla. Decid să-l citesc prima dată. Citesc..citesc..ajung la final.
-Nu am să-l semnez!
-De ce?!-sare Matei la mine.
-Pentru că asta e un contract prin care eu trec pe numele tău 25% din acțiuniile mele, ceea ce nu îmi convine și nu știu de ce ar trebui să fac asta.
-Ar trebui să faci asta pentru că m-ai părăsit și acum îmi ești datoare.
Alex se uită nervos în jur. Pot să observ neliniștea din ochii lui și că vrea să sare la gâtul fraierului.
-Cu ce îți e datoare porcule?!
-Cu multe.
-Dă-mi exemple idiotule!
Eu mă uit uimită la Alex. Niciodată până acum nu mi-a luat apărarea indiferent de situație.
-Dar nu-i treaba ta!
-Cum să nu fie treaba mea?! E sora mea, și ești pe proprietatea noastră!
-Nu am să-ți dau ție exemple!
-Atunci nu îmi dai. Îți iei servieta și contractul idiot și îți eliberezi biroul pentru că ești concediat!
-Ce faci?! Nu te las să mă concediezi!
-Ieși afară sau te dau afară.
-Nu am să ies.
-Bine.- Alex i-a telefonul fix și sună la pază și după câteva minute Matei este scos din sală.
Mă uit la Alex. Apoi la ușă. Un sentiment de mândrețe m-a cuprins. Sunt mândră de fratele meu pentru că avea tupeu să-l concedieze.
-Nu-mi vine să cred!-exclam eu.
-Ce nu-ți vine să crezi? Faptul că e un dobitoc? Ar trebui să crezi.
-Nu asta, ci faptul că l-ai dat afară!
-Și îți pare rău?
-Chiar deloc! De când vroiam să fac asta.
-Și ca deobicei nu aveai tupeu, nu puteam să-l las să mai profite de tine în halul ăsta. Până la urmă el nu avea niciun drept aici pentru că firma asta ne aparține.
Mă ridic, merg la el și îl îmbrățișez după care ne ocupăm de reclamă.
Când ne ridicăm privirea deja era întuneric. Era 22:23. Mă uit la Alex, arată foarte obosit.
-Hai să mergem acasă-îmi sugerează.
-Păi acasă mergi tu, eu merg la Raul.
-Ahh, am uitat că tu mai nou la el locuiești.
-Mda. Ce? Ţi ciudă?
-Cui?! Mie?! Tu glumeşti! De ce să-mi fie?
-Pentru că tu încă stai acasă cu părinţii!
-O să mă mut şi eu la un moment dat!
-Dacă tu zici..-şi ies din sală. Alex mă urmează. Ajungem la lift şi aşteptăm să ajungă de la etajul 3..e cam mult până ajunge. Eu îmi scot telefonul şi Alex ca deobicei se uita în jur. Visător băiatul. Din spate aud vocea lui tati, probabil acum a ieşit din birou. Vorbeşte aşa de liniştit, e mare mirare. Observ cum Alex se întoarce şi după mă loveşte cu cotul.
-Auu! strig la el.
-Taci -îmi spune în şoaptă- s-a întors.
-Cine s-a întors?
-Cosmin..
-Du-te! Nu te cred!
-Atunci întoarce-te să vezi cu ochii tăi atunci.
Mă învârt uşor, şi mă uit către uşa deschisă şi apare el. Chiar s-a întors! Se învârte şi el şi se uită în ochii mei. Ohh Doamne! E la fel de frumos ca acum 5 ani când a plecat. Mă trec fiorii. Brusc mi se face dor de tot ce era în trecut. Îmi vine să renunţ la tot pentru el, dar nu văd rostul. Eu îl am pe Raul acum, dar el..Cosmin... era dragostea mea din copilărie. Ce ochii are..ochi căprui.. Ce zâmbet mirific.. Oare vocea îi e la fel.. Oare e căsă..
-Alooooooo! Pământul către Marte! -Alex îşi mişcă mâna în sus şi în jos în faţa mea - Te-ai blocat?
-Ăăăă nu.
-Atunci? Încă îl mai iubeşti!
-Nu!
-Ba da!
-Am spus nu! Hai să mergem.
Intrăm în lift şi după ce se închid uşile Alex se holbează la mine.
-Ce-i?! Am ceva între dinţi? De ce te holbezi aşa?
-Mă uit cât de mult ţi s-a schimbat expresia feţei după ce l-ai văzut.
-Nu-i adevărat!
-Uită-te-n oglindă să vezi.
Mă învârt şi mă uit în oglinda din lift. Eu nu văd nicio schimbare.
-Aberezi! îi zic lui Alex.
-Dacă aşa consideri.. şi iese din lift.
În faţa firmei ne aşteptau deja maşinile noastre. Alex îmi face semn cu mâna şi urcă în maşina lui. Ce semn era asta Aşa salută el Fie.. Mă urc şi eu în maşina mea şi pornesc. Ies pe poartă şi cu 120km/h zbor pe străzile Bucureştiului. Nu vreau să merg încă acasă. Am nevoie de puţină linişte. Mă opresc la marginea oraşului şi ies din maşină. Stau şi mă uit către oraş. Văd lumina, văd şi luna. E aşa de linişte, dar şi cam frig. E doar martie.
De ce am venit aici până la urmă Nici eu nu ştiu. Mai bine merg acasă că îşi face Raul griji pentru mine. Urc în maşină şi după 23 minute intru pe poarta casei sale. Îmi iau servieta şi intru. El deja dormea, nu-i nimic. Mă schimb şi mă pun în pat. E Raul lângă mine dar eu adorm cu gândul la Cosmin..Cosmin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu