Mi-e dor... De ce?
Mi-e dor de vară, mare, de distracție, de plimbările până noaptea târziu...
Mi-e dor de tot.
Stând acum și privind vremea, îmi dau seama că mi-a cam ajuns de tot frigul ăsta care nu mai vrea să plece. Vreau să plece, acum! Vreau să plece pentru că vreau cald. Vreau să mă îmbrac mai subțire, să îmi pun ochelari de soare și să mă plimb până la 3 noaptea prin oraș. Să ies la discotecă într-un tricou și pantaloni scurți.
Vreau să plece pentru că vreau să merg la mare. Vreau să merg la mare pentru că mi-e dor... Mi-e dor să stau la plajă, la soare și să ascult tot ce se întâmplă în jurul meu.. Mi-e dor să mă plimb seara pe plajă, să simt marea la piciorele mele și să aud muzica de la Gaga, Fratelli sau Kudos. Așa plimbându-te îți dai seama că ești exact acolo unde ți-ai dorit întotdeauna să fii. În locul potrivit la momentul potrivit. Senzația pe care o ai atunci e mirifică.
Mi-e dor de serile în care stăteam la terasa de la Restaurantul Marea Neagră așteptându-mi cina și vorbind cu prietenii. Mi-e dor de momentele în care stăteam pe scările din fața hotelului/casei și ascultam greierii, iar în spate se auzea marea.
Mi-e dor de nopțile în care mami îmi spunea "Să nu pleci de aici!" sau "Să mergi doar la discoteca..., că o să verific dacă ești acolo!" și eu drept în ciuda ei mergeam la o altă discotecă cu 3 prieteni iar ceilalți rămâneau acolo unde am fost la început.
Mi-e dor de toate momentele în care făceam tâmpenii și mă bucuram ca un copil mic când reușeam să obțin ce mi-am pus în gând
Mi-e dor...
![]() |
Mamaia seara, cât de frumos.. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu