Capitolul 1(partea:1)

                           Îmi sună telefonul. Cine naiba mă sună aşa devreme?! Mă uit, e sora iubitului meu. Off.. Trebuie să iau masa cu ea la 12, dar nu am chef. Nu răspund, o sun mai încolo şi spun că am dormit. Telefonul nu mai sună, ahh ce bine. Mă uit la ceas, e 6:48. Prea devreme. Dorm mai departe.
                                   Îmi deschid ochii pentru că mi-a vibrat telefonul. E un mesaj de la iubi.
     Matei(9:23): Bună dimineaţa frumoasa mea. Încă nu te-ai trezit, ştiu, pentru că razele soarelui nu strălucesc azi.
     Hmm...că el e mereu matinal, şi mereu se gândeşte la mine.
      Eu(9:24): Bună dimineaţa iubitule. Tocmai m-am trezit şi mă gândesc la tine. Îmi e dor de tine.
      Şi chiar îmi e dor de el. Off, atât de dor îmi e...încă un mesaj.
     Matei(9:25): Şi mie îmi e dor de tine prinţesa mea. Abia aştept să ajung acasă. M-am plictisit deja pe aici.
      Eu(9:26): Te cred că te-ai plictisit. Când veniţi acasă?
      Matei(9:28): Marţi seara. Mai avem treburi de rezolvat pe aici. E cam dificil să ajungi la o înţelegere cu turcii ăștia. Ce o să faci în weekend?
     Mda, încă un weekend fără el, la naiba!
      Eu(9:30): Cred că o să merg la fermă. Mi-ar fi plăcut să fi acasă şi să mergem la Buşteni.
      Matei(9:32): Şi mie mi-ar fi plăcut. Te rog să nu fi supărată.
       Eu(9:33): Nu sunt supărată. Ştiu că lucrezi. Şi eu asta fac.
         Nu mai răspunde. Bine. Mă uit la ceas şi văd că e 9:44. Deja?! La dracu'!! Nu ajung la firmă până la 10! Mă ridic din pat, pornesc televizorul, pun pe ProstTv(ProTv) şi prind prognoza meteo: în Bucureşti aseară a avut loc o furtună şi încă plouă. În unele zone traficul este blocat din cauza potopului.
       Ce?! Furtună?! Păi şi eu cum nu am auzit?! Mă învârt, şi mă îndrept către geam. Trag perdeaua. Plouă. În curte sunt zone în care stă apa. Mda, perfect. Nici Matei nu e aici, şi mai e şi o vreme proastă, tot ce îmi lipsea. Merg să fac duş. Când ies îmi verific telefonul. Nu am primit mesaj, off... Mă machiez, apoi mă îndrept către dressing. Aleg o pereche de platforme roşii, blugi albi, o cămaşă roşie şi un sacou alb. Mă îmbrac, mă uit în oglinda enormă de pe perete: Perfect! Îmi iau telefonul, cheiile de pe noptieră, portofelul şi cobor. Mama era în bucătărie.
    Eu: - Bună dimineaţa mami!
    Mama: -Bună dimineaţa scumpo. Cum de încă eşti acasă? Nu ar fi trebuit să intri în şedinţă de la 10?
     Ceeeee?! Şedinţa! Am şi uitat. Îmi iau telefonul, e 9:56, sun la firmă, răspunde secretara.
    Katia: - Bună dimineaţa! Aţi sunat la agenţia V & A, cu ce vă putem ajuta?
    Eu: -Katia sunt Viktoria. Am o şedinţă de la 10 dar nu am să ajung. Trimite-l te rog pe Alex.
    Katia: -Am înţeles doamnă!
           Pun jos telefonul, şi mami se uită cam ciudat la mine, dar nu o bag în seamă. Intru în birou, îmi iau Mac-ul şi servieta şi pornesc spre uşa din spate.
           Când ajung afară mă uit în jur. Mda, e februarie. Se vede. Apăs butonul de la garaj şi se ridică uşa. Urc în maşina şi ies din curte. Mă îndrept cu viteză mare către ieşirea din cartier, însă drumul pe care obişnuiesc să merg e blocat. La dracu'! Acum trebuie să mă îndrept către cealaltă ieşire din Pipera. Foarte fain, ce să mai zic.
              În Titan am de aşteptat 15 minute. La naiba, la naiba, la naiba! Sunt moartă din start! Am întârziat 13 minute, mai stau şi aici 15, plus că îmi mai trebuie 10 să ajung la firmă... Încerc să mă liniştesc. Deschid radioul şi pun pe Vibe Fm. Merge o piesă foarte frumoasă, şi încep să o fredonez. După 25 minute intru pe poarta firmei. Cobor din maşină, vine valetul iar eu intru în clădire. Urc în lift, introduc codul etajului 75 şi îmi scot telefonul. Nu am primit mesaj. Bine. Ajung la etaj, o salut scurt pe Katia şi intru în biroul meu. Îmi pun jos servieta pe masă şi mă pregătesc să îmi dau jos sacoul când intră Alex tunând şi fulgerând în birou.
      Alex: -Unde naiba ai fost?! Ai întârziat 38 minute!
      Eu: -Am fost blocată în trafic. Nu trebuie să faci elefant din ţânţar!
      Alex: -Nu?! Am pierdut un parteneriat important la şedinţă! Englezii au renunţat la noi!
      Eu: -Impotentule! O sedinţă am lăsat pe tine şi pe asta o dai naibii!
      Alex: -Vrei să spui că e vina mea că eşti tu atât de confortabilă încât nu te grăbeşti la serviciu?! Nu eu ţi-am spus să întârzii şi mai ales să mă trimiţi în şedinţă. Tu eşti capul companiei, e obligaţia ta să fi prezentă la şedinţe, nu a mea.
       Eu: -Nu-mi spune tu ce e obligaţia mea şi ce nu! Ai înţeles?! Ş-acum lasă-mă-n pace, am treabă.
                        După ce a plecat Alex, a sunat fixul. Era Katia. Mă anunţase că am o şedinţă de la 11:30 şi apoi la 14:00 trebuie să merg jos la departamentul de constructii ca să analizez planurile pentru club.
                        

                           Am terminat cu totul pentru ziua de azi. E deja 18:34. O sun pe Bianca.
     Eu: -Bună Bia. Ce faci? Ieşim la Gaga?
     Bia: -Sunt în drum spre Bucureşti. Ieşim. Pe la 23 e ok?
     Eu: -Desigur.
     Bia: -Ria, e totul în regulă? Pari a fi supărată.
     Eu: -Nu-i chiar totul în regulă. Am întârziat, am pierdut un contract, m-am ciondănit cu Alex, Matei vine doar săptămâna viitoare şi lista continuă.
     Bia: -Cum ai întârziat?! Tu mereu eşti punctuală!
     Eu: -Îţi povestesc deseară! Te aştept la 23.
     Bia: -Am înţeles. Ne vedem. Pa.
                                        Stau în birou, mai vreau să rezolv ceva înainte să plec. Când îmi iau privirea de la acte, e deja 19:58. Mă învârt şi mă uit afară pe geamul din spatele meu. Ce frumos e Bucureştiul. Mă uit câteva clipe dar trebuie să plec. Îmi iau sacoul, telefonul, Mac-ul, servieta şi ies din birou. O salut pe Katia, urc în lift. Ajungând jos trebuia să mai aştept câteva minute după maşina, dar nu-i nimic, măcar am avut timp să iau aer.
                        Urc în maşină şi pornesc către casă. Cu 30 minute mai târziu intram pe poartă. Mi-am pus maşina în garaj. În seara asta am să ies cu BMW-ul. Intru în casă, şi copii aleargă către mine. Stau câteva minuţele cu ei şi apoi urc în cameră. Fac un duş, şi îmi aleg o rochie scurtă albastră cu o fundiţă la mijloc şi o pereche de platforme argintii. Mă uit la ceas. E 22:08. Mai am timp să cobor să mănânc. Când să ies din cameră, îmi bâzâie telefonul.
        Matei(22:09): Ce faci iubire? Scuze că nu am răspuns, am fost într-o zonă fără semnal.
     Hmm...ciudat. Să fie mai mult de 10 ore fără semnal...e cam imposibil.
         Eu(22:11): Bună! Mă pregătesc să mănânc, tu? Şi sunt curioasă în ce zonă ai fost, de nu aveai semnal?
         Matei(22:13): Poftă mare să ai regina mea. Eu am ajuns la hotel. Am fost cu Cătălina la o fabrică la 78 km de Bodrum.
         Eu(22:15): Cătălina?! Ce caută aia acolo?!
         Matei(22:16): A venit cu noi să ne ajute.
         Eu(22:17): Şi de ce mama dracului doar acum îmi spui?!
          Matei(22:18): Nu am vrut să îţi spun ca să nu fi geloasă şi supărată.
          Eu(22:19): Sunt destul de supărată acum! Eu încerc să o ţin departe de noi, iar tu ce faci?! Tu o iei cu tine la turci ca să te ajute!
          Matei(22:21): Nu fi nervoasă, nu am făcut nimic cu ea!
          Eu(22:23): Să nu fiu nervoasă?! Tu auzi ce spui?! Fosta ta iubită e acolo cu tine, iar tot ce poţi să spui e să nu fiu nervoasă?!  Ce mama dracului?!
          Matei(22:26): Ce aş putea spune mai mult?! Nu am nimic cu ea, jur!
          Eu(22:30): Nu mă interesează! Am treabă, nu mă mai deranja!
                       Dracu să dea de ei! Să stau liniştită?! Glumeşte! Merg să mă îmbrac şi plec. Când îmi scot BMW-ul din garaj e deja 22:47. Perfect! O să ajung la timp. În 5 minute am ajuns la Bianca. Ea venise.
      Bia: -Acum povesteşte-mi tot! Cum ai reuşit să pierzi contractul?!
      Eu: -Am întârziat de la serviciu şi l-am trimis pe Alex la şedinţa cu englezii, şi vezi dragă el la cât de îndrăgostit e, a pierdut contractul.
      Bia: -Atât?!
      Eu: -Da.
      Bia: -Nu cred. Eşti frustrată. Ce mai e?
      Eu: -Mai e şi Matei. Ştii cu cine a plecat dragule de el la turci?!
      Bia: -Da, cu tatăl lui.
      Eu: -Şi cu Cătălina!
      Bia: -Ce mama mă-sii caută aia acolo?!
      Eu: -Asta am întrebat şi eu! Şi ghici ce răspuns am primit?!
      Bia: -Că doar îl ajută?!
      Eu: -Hai dracii mei, zici că eşti sora mea aşa ştii totul. Da, că doar îl ajută!
      Bia: -Ce penal!
      Eu: -Pun pariu că va râde ca broasca la inundaţie când am să dau ochii cu ea!
      Bia: -Mai mult ca sigur! Proastă ce e!
      Eu: -În fine. Am ajuns hai să intrăm.
                         Am intrat, am mers la masă. Erau acolo toţi prietenii. Ringul de dans era plin. Bianca dansa cu Andrada şi cu Elena iar eu mă distram pe acolo cu băieţii, am zis să dansez şi eu cu fetele. Între timp am băut cam mult. În timp ce dansam, a venit un băiat pe nume Raul la mine. E tare frumos. Are ochi negrii şi o freză şmecheră. Mi se pare că l-am văzut pe undeva, dar unde? Nu contează, e tare frumos. Încep să dansez cu el. Glumim, ne îmbrăţișăm, mai cere câte un pahar de vodka şi aşa dansăm.
                        Mi s-a golit paharul. Nu-i nimic. Mai cer 100 de vodka, ce îmi pasă. Merg la bar.
      Eu: -Dă-mi te rog 50 de vodka.
                         Aşteptându-mi băutura, Raul mă ridică şi mă duce cu el.

Viaţa ideală!

           M-am decis să scriu această poveste pentru mama. Pentru că ea e mereu lângă mine atunci când totul pare a fi pierdut, ea este cea care mă susţine şi se luptă să îmi fie bine.

                       PROLOG

            Era 8 seara. Am ieşit de la birou. Secretara încă lucra. Am rugat-o să dea de ştire că plec şi să mi se aducă maşina. Încuvinţase înţelegătoare din cap, iar eu am salutat-o cu un zâmbet. Am intrat în lift cu un zâmbet larg pe buze. Prin peretele de sticlă a liftului se vedea oraşul. Bucureştiul este un oraş foarte frumos seara iar eu sunt norocoasă că trăiesc într-un aşa oraş.
             Am ajuns jos şi Audiul meu era deja în faţa firmei. Am urcat bucuroasă şi am ieşit din curte. Cu 10 minute mai târziu intram pe poarta casei mele. Casa era luminată şi în piscină strălucea apa.
             Am intrat în casă şi am auzit strigăte.
Adelina: -Te spun la mami că eşti rău cu mine!
Călin: -Liniştită! Ştii că nu mă doare.
             Ei doi..iar se certau. O zi în care ei nu se ciondănesc nu e o zi obişnuită. Mami şi tati erau plecaţi la cină la Snagov. Alex iar era plecat la Bellagio. Ce norocos e, iar eu trebuie să am grijă de cei mici. Adelina şi Călin erau verişorii noştrii mai mici, stăteau la noi tot timpul, fiindcă tuşi şi unchiul erau plecaţi în Anglia. Văzând că ei se tot ceartă şi pe mine nu m-au observat, m-am gândit să le distrag atenţia cumva.
Eu: -Hei piticilor! Suntem singuri şi m-am gândit să gătim ceva iar după vă las să vă jucaţi GTA 5. Ce părere aveţi?
            Erau de acord. În ochii lor se putea citii fericirea. Să îi văd zâmbind însemna mult pentru mine. Am gătit, am mâncat şi i-am lăsat să se joace. Eu m-am retras în birou să lucrez, mai aveam ceva de rezolvat. Timpul a trecut şi când am realizat că trebuie să văd ce fac copiii era deja 00:23. Ies în linişte din birou, mă îndrept către living şi acolo dau de ei şi de Coco, mopsul meu, pe canapea dormind.
                Dragii de ei, ce nu aş face ca să le acord viaţa ideală.

Visează..

              Era seară. Victoria se îndrepta către casă. Îi era frică singură pe stradă într-un oraş atât de mare ca Bucureşti.  Asculta muzică şi încerca să-şi distragă atenţia de la chestiile din mintea ei.
              Ajungând în faţa clubului unde obişnuia să vină cu el, şi-a dorit ca el să fie acolo. A luat aer în piept şi-a spus că asta nu mai e posibil şi a mers mai departe. Ajungând la colţul străzii, a văzut un om stând în întuneric. Se uita cu ochi mari la fiinţa din faţa ei. Nu ştia dacă e bărbat sau femeie. Dintr-o dată omul a început să se apropie de ea. Simţea cum îi curge sângele din obraji şi cum îi tremură picioarele. Stătea acolo şi se uita ce are de gând să facă omul. Când a ajuns în faţa ei, şi-a ridicat capul şi şi-a dezvăluit identitatea...
              S-a simţit uşurată însă nu putea vorbi. Era EL. Bogdan, băiatul de care era îndrăgostită. Victoria stătea şi cu ochii ei mari albaştrii se uita la el, iar el zâmbea. I-a întins mâna, dar ei îi era frică să se mişte. Cum Bogdan a observat că ea nu are de gând să îl atingă, ridicase mâna şi o mângâise pe obraji.
              Victoria simţea cum îi ard obrajii la atingerea băiatului, vroia să-i spună că îi era dor de el dar a decis că e mai bine dacă nu vorbeşte.
             Bogdan, chiar şi după 8 luni de când nu s-au văzut, era la fel de frumos şi de drăgălaş. Mereu i-a vorbit frumos şi de data asta, cum vedea că fata nu are de gând să vorbească cu el, a decis că o să spună tot ce are pe suflet "Eşti mai frumoasă acum că ai mai crescut. De ce nu vrei să îmi vorbeşti? Ştiu că am greşit şi că ţi-am făcut rău, dar crede-mă că nu vroiam. Dacă aş putea da timpul înapoi, m-aş gândii de două ori înainte să fac ceva. Ştiu că ai impresia că nu te-am iubit şi de asta te-am înşelat, dar nu e aşa. Mereu te-am iubit şi te voi iubii! Habar nu ai cât de dor îmi era de tine şi cât m-am gândit să te caut.... Am încercat să ies cu alte fete, să te uit, dar nu am reuşit.. Te iubesc Victoria şi orice ar fii, lângă tine am să fiu."
             Victoria se uita cu ochii în lacrimi la el şi cumva a reuşit să vorbească cu el "Şi eu te iubesc şi nu ai idee cât de greu mi-a fost fără tine.". Bogdan a zâmbit şi s-a apropiat de ea să o sărute, dar în următorul moment, sunase alarma, şi Victoria se trezise.
             Era mai fericită acum că avea şansa să fie lângă el în vis.

Trăieşte-ţi viaţa!

           Ăă...cum să încep ca să nu uit nimic din ce vroiam să scriu?! Aa, da, știu deja!

            Viaţa e scurtă, ar trebui să ne bucurăm de ea. Ar trebui să ne bucurăm, dar cum? Sunt persoane care spun, de nu ai bani nu poţi să te bucuri de viaţă! GREŞIT! Banii în viaţă nu aduc fericirea şi niciodată nu vor putea cumpăra adevăratele valori ale vieţii.
            Trebuie să ne bucurăm de viaţă, atunci când seara ajungem sănătoşi în pat, atunci când dimineaţa mai reuşim să ne deschidem ochii şi să ne vedem de treabă. Ar trebui să ne bucurăm, atunci când ne propunem ceva şi reuşim să terminăm aşa cum ne-am gândit. Ar trebui să ne bucurăm când persoanele apropiate sunt în jurul nostru, când suntem bolnavi şi încetul cu încetul ne facem bine.
             Ar trebui să ne bucurăm de viaţă până când suntem tineri şi avem putere pentru a ne îndeplinii visele. Să nu ne dăm bătuţi niciodată! Să aruncăm o privire către bătrâni. Dacă vorbim cu ei, ne vor spune lucruri din care putem să deducem că ei şi-ar da şi viaţa ca să aibă ocazia de a fii tineri din nou
             Ar trebui să ne bucurăm atunci când părinţii ne trimit la şcoală, pentru că ei fac asta ca mai târziu noi să avem un viitor stabil în această lume haotică.
      Ar trebui să ne bucurăm până putem să iubim şi putem să suferim. Ar trebui să ne bucurăm de fiecare secundă care trece, pentru că niciodată nu putem să ştim ce sa va întâmpla mai târziu.
                Până la urmă dragii mei, viaţa e scurtă şi merită să o trăim din plin şi să ne bucurăm de tot ce ne este oferit.

"Iubire!..."

                   Afară e frig, stau încuiată în camera mea şi...mă gândesc... Mă gândesc la viaţă, la viitor, la trecut, la mine, la tine...la tine, iubire..
             "Ce s-a întâmplat?" Îmi răsună în minte... S-a întâmplat că ne-am despărţit, bine, am înţeles.. Ai spus că rămânem prieten, dar am ajuns să ne salutăm doar din politeţe.. Iubire dacă ai știi ce mult îmi lipseşti...
             Încă mai stau în cameră, se făcuse întuneric afară şi frigul parcă invadase camera.. Îmi e dor de tine, recunosc! Îmi e dor de mirosul tău...mirosul care îmi punea zâmbetul pe buze. Îmi e dor de sărutul tău, de gustul tău, de vocea ta catifelată...oare unde eşti iubire? Te gândeşti la mine? La fata pe care ai lăsat-o cu sufletul în mii de bucăţi atunci când ai plecat, la fata care te iubise cu toată fiinţa ei, te gândeşti la asta iubire?
              Îţi e dor de mine? Dacă te-aş suna mi-ai răspunde? Nu..nu mi-ai răspunde fiindcă e ea lângă tine. Ea, fata cu care m-ai înlocuit.. Oare o iubeşti? O iubeşti dacă ai ales să renunţi la mine pentru ea!
              Stau tot aici, au trecut câteva ore de când stau în colţul meu.. au trecut 2-3 ore, sau 4-5... Nu mai ştiu, nu mă interesează, tot ce ştiu e că te-am pierdut..
              Stau şi privesc în gol, altceva oricum nu am de făcut.. Încerc să mă liniştesc. Îmi spun că totul e ok, că aşa a fost să fie, că noi nu am fost potriviţi, că e mai bine aşa. Am să trec peste, da, am să trec uşor! Poate eşti fericit iubire, eşti fericit lângă ea... dacă tu eşti fericit, şi eu sunt fericită...
            Rămân o clipă cu un zâmbet fals pe buze, iar după... cad!
            Cad pe podea strigându-ţi numele, mă doare capul de la lovitură, dar nu mă interesează. Respir adânc cu lacrimi curgând din ochii mei albaştrii, îmi e frig iubire şi sunt rănită, oare unde eşti? Dar răspuns nu primesc.. Simt că îmi îngheaţă sângele şi încet totul se întunecă în faţa mea, tot ce mai pot să spun e "Te iubesc iubire,... să nu uiţi"..