De Crăciun, fii mai bun!

Se apropie Crăciunul și știm că sunt foarte mulți oameni care n-au ce pune pe masă, sau n-au cu ce se îmbrăca. Sunt de asemenea foarte mulți oameni care au tot ce-și doresc, și de asta de ce să nu ajute ei pe cei săraci?

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru toți locuitorii Pământului. Toată lumea se pregătește cât poate de bine pentru această sărbătoare. Unii își decorează casa până la refuz, alții își cumpără zeci de mii de cadouri, și ceilalți încearcă să împartă tot ce au și cu cei care n-au. Cu aceste gând au început și activitățiile noastre. De vreo 2 ani, în școală adunăm haine, mâncare pentru cei săraci. Anul trecut, am avut pachete pregătite și o listă cu familile unde sunt bătrâni, săraci și mini echipa noastră s-a împărțit în 2, de asemenea am împărțit și lista și am început să străbatem casele ca să aducem fericire și lumină în viața celor care au nevoie de ajutor.

În acest an, la începutul lunii am adunat mâncare, iar în ultima săptămână de școală, am donat haine și jucării. Hainele și jucăriile au ajuns la centrul de plasament din zona orașului nostru. Acolo sunt copii care au mai mare nevoie de ei, și noi suntem bucuroși să vedem că putem să aducem soarele în viața copiilor fără părinți. 

Cred că toți oamenii ar trebuii să ajute săracii, pentru că este o senzație mirifică să vezi că poți dăruii ceea ce ai și celorlalți. Nimic nu e mai frumos, decât să vrei să faci asta din tot sufletul tău și să vezi că și reușești. Fiecare pas pe care îl faci pentru ceilalți, îți va fi răsplătit prin alte fapte bune, așa că de Crăciun, fii mai bun!

O să-mi scriu iubirea pentru tine, pe buzele tale..

Știi ce vreau? Vreau să mergem la mare! 

Vreau să urc obosită la etajul hotelului și când intru în cameră să te găsesc stând pe canapea uitându-te la un film și să mă arunc lângă tine. După un timp vreau să simt că mă înțepi cu degetele tale ca să verifici dacă am adormit, iar eu mă ridic și intru la duș. Când ies, te găsesc în pat și când mă pun lângă tine, tu începi să-ți plimbi degetele pe fața mea. Mă pun la pieptul tău și mai discutăm câteva minute, după care adorm.. Dimineața, când îmi deschid ochii tu te holbezi la mine și arunci un zâmbet urmat de „Bună dimineața” și de un pupic pe frunte, la care eu răspund doar cu un „Îhm”, iar tu începi să râzi.

Vreau să ne privim în ochi când îmi dau jos rochița și rămân doar în costum de baie, apoi să ne apucăm de mâini și să fugim în mare. Tu mă ridici și mă arunci, iar eu te împing în jos, pe urmă fug să mă pun la soare. Mă întind pe șezlong și mă uit la tine cum îți pui ochelarii de soare și iei o revistă ca să citești. Parcă lumea se oprește în jurul meu și ești doar tu. Doar pe tine te văd, doar tu contezi, nimeni altcineva. 

Vreau ca seara când ieșim la plimbare pe plajă, să mă iei de mână și să-mi vorbești despre planurile noastre de viitor. Vreau să simt cum marea ne atinge picioarele. Vreau să văd luminițele de la cluburi și să aud muzica. Vreau să simt vântul ce adie și să îți simt prezența. Vreau să nu mai aud nimic din ceea ce spui, vreau să mă uit la tine. Te văd mai frumos, mult mai frumos. Îți văd sufletul enorm de unde vine frumusețea ta, și sunt uimită să văd că ești un om mult mai bun. Sunt uimită să văd cât de mult îți deschizi sufletul în fața mea, și că pui pe tavă, partea pe care nu ți-am cunoscut-o până acum.

Mă uit în continuare la tine și îi mulțumesc celui de sus că te-a lăsat să stai în viața mea. Îți promit că am să-mi scriu iubirea pentru tine, pe buzele tale!  

December, make my wishes come true.

         Pentru final de an, am multe vise şi dorinţe. La început mi-am dorit tot felul de lucruri prosteşti, însă după un timp am realizat ce vreau cu adevărat.
        Vreau ca toţi prietenii mei să fie fericiţi. Să nu mai aud de la ei că au probleme, că sunt trişti, supăraţi, pentru că doar o viaţă au, şi ar fi păcat să fie supăraţi tot timpul. Vreau să nu mai existe certuri între oamenii care se iubesc, vreau să fie armonie şi fericire între ei. În iubire este vorba despre încredere, dragoste şi fericire.
           Îmi doresc, ca toţi acei oameni care sunt săraci, să fie ajutaţi de ceilalţi pentru a putea trăii cum trebuie. Vreau să nu mai existe superiori şi inferiori, doar oameni egali. Nu-mi place că unii sunt trataţi ca şi cum ar fii ultimii de pe pământ, iar alţii ca şi cum ar fi conducătorii lumii.
           Vreau ca toţi oamenii răi, să se transforme în oameni buni şi să caute fericirea. Un om poate să fie fericit, doar dacă este înconjurat de alţi oameni buni. Vreau ca de Crăciun, să aibă fiecare copil măcar o ciocolată sub brad, să nu simtă nimeni diferenţa dintre săraci şi bogaţi, pentru că până la urmă suntem cu toţi egali.
          Vreau ca cei bolnavi, răniţi, persoane care trăiesc într-un coşmar de câteva zile sau de un timp, să prindă atât de multă putere încât să uite de tot răul prin care au trecut și să fie fericiţi din nou. Vreau ca ei să lupte pentru sănătatea lor şi să nu uite, că mereu vor fii câteva persoane lângă ei, care-i vor susţine indiferent de ce se va întâmpla. Să nu uite că mereu va fi cineva acolo pentru a îi lua în braţe, cineva care îi va asculta când vor da de greu şi îi va ajuta. Să ai lângă tine un om pe care să te poţi baza întotdeauna, înseamnă că ai o comoară preţioasă de care trebuie să ai mare grijă..
           Decembrie, acestea sunt dorinţele mele şi dacă le îndeplineşti, o să am un final de an perfect!

Let's go winter! ♥

Era întuneric când am ajuns la cabană. Cabana e situată pe un deal așa că am avut ceva de urcat cu mașina. Mă opresc și mă uit la ea. E enormă! Și plină de luminițe. Partea din față în loc de perete are doar sticlă și ușa e în partea stângă. Văd doi băieți stând în camera care se vede, bănuiesc că e livingul. Cobor din mașină și deschid portbagajul. Monica își ia bagajul și eu îmi arunc pe spate rucsacul apoi pornim către ușă.

Când intrăm, băieții aruncă un zâmbet către noi.

-Cred că e prima dată când ați ajuns la timp. A spus unul dintre ei.

Ne uităm în jur. Hmm.. e destul de drăguță cabana. Aici tot să mai venim. Mă îndrept către scări și urc, apoi traversez holul lung și intru într-o cameră liberă, unde îmi pun jos rucsacul. Am propia mea baie, un pat dublu, o plasmă, un dulap cu oglindă și o priveliște superbă către satul micuț. Ies și mă uit în celălalte camere. Ceilalți dormeau. Cobor și o văd pe Monica că stă pe o canapea și mă așez lângă ea. Unul dintre băieți ne-a adus vin roșu și a pornit o muzică plăcută. Perdeaua e trasă la o parte și așa se vede totul foarte frumos.

Se aud pași de sus, și în câteva minute ne trezim și cu ceilalți în living. Încă 3 fete și 7 băieți au apărut în peisaj. Fiecare își găsește locul pe canapele și începem să discutăm. După vreo oră, pornim să ne dăm cu sania și să facem un om de zăpadă. Băieții au bătut un drum până jos cu sania și doar acolo se prosteau timp de 2 ore, iar noi fetele am făcut un om de zăpadă și am curățat trotuarul.

Când am intrat toți erau obosiți. Mulți dintre noi s-au retras în camere, iar în living am rămas doar 3. Am discutat cât de repede a trecut timpul și că suntem bucuroși că suntem din nou împreună cu toți, am povestit ce s-a întâmplat în viața noastră în ultimii ani, apoi și ei s-au retras în camerele lor.

Am rămas doar eu. M-am ridicat, am intrat după bar, mi-am pus încă un pahar de vin și m-am oprit la geam. Ce frumoasă e priveliștea. Se văd doar câteva beculețe aprinse și drumurile pline cu zăpadă. Se văd norii care până dimineață vor mai pune un strat de zăpadă pe case, sat, munți, cabană, pe tot. Se vede drumul făcut de băieți până jos, omul de zăpadă și parcarea. Se văd mașiniile noastre, Audiul Monicăi, BMW-ul meu, Porscheul unui băiat, Range Roverul celuilalt.. Începe să ningă și se aprind câteva beculețe pe gard. Acum toată curtea strălucește. Îmi iau cizmele și geaca, apoi ies. Mă opresc 

la capătul scărilor și mă uit în sus. Închid ochii și simt cum se topesc fulgile de zăpadă pe fața mea. Ocolesc cabana și urc pe deal, merg până în frunte și mă învârt. De aici totul e mai frumos. Îmi scot telefonul și fac o poză apoi trimit la cei care au rămas acasă. Mai stau 2-3 minute și încep să cobor. Cum ajung în fața cabanei mă arunc în zăpadă și încep să mă gândesc la anii ce au trecut, la cât de multe am realizat și cât de mândră sunt. Mă ridic și intru. Mi s-a făcut cam frig și nu vreau să răcesc. Îmi arunc cizmele în colțul de sub scări și geaca pe cuier, apoi mă pun în fața șemineului, unde arde încă focul. Îmi iau jurnalul și încep să scriu..

Capitolul 7( partea 1)

-Cum putem să eliminăm contractul semnat de ăștia? Întreba Cosmin învârtindu-și paharul cu vin în mână.
Eram în livingul lui spațios toți trei. Alex stătea pe canapea întins ca și cum ar fi acasă, iar eu mă uitam la Cosmin cum stă pe gânduri.
-Simplu! Rupi contractul. A spus Alex uitându-se la noutățile de pe Facebook.
-Și cum ai vrea să ajung la contractul ăla, domnule Zweistein?! Îl întreb nervoasă.
-Intri în firmă în timpul nopții, mergi și îl rupi. A răspuns.
-Se poate intra în firmă noaptea? A întrebat Cosmin lăsând jos paharul.
-Da... Am răspuns eu.
-Păi atunci intrăm în firmă și rupem contractul! Spunea Alex.
-Cum să intri în firmă? Tu chiar vrei să ai probleme cu tata? Îl întreb.
-Hai mă! Vă e frică să intrați și să faceți un bine pentru noi?!
-Nu, doar că nici eu nu vreau să am probleme cu tatăl vostru, Alex îți dai seama că ar ieși... Dar a fost întrerupt de Alex.
-Hai la naiba! Mergem să găsim contractul ăla nenorocit și să îl rupem! A sărit Alex în picioare ca și cum nici nu ar fi auzit ce am spus.
Ne-am uitat câteva secunde după el și mersul lui hotărât, după care ne-am ridicat și noi. Să rupem contractul e o idee bună, doar că s-ar putea să avem necazuri. Nu aș vrea ca tata să fie supărat pentru că am făcut acest pas fără știrea lui. Am văzut că și Cosmin are dubii în ceea ce privește planul lui Alex dar nu avea tupeu să se impună. Oare crede că planul lui ar funcționa? Ne-am urcat în mașină și Alex a ieșit ca glonțul din curte.
În drumul către firmă era liniște, niciunul dintre noi nu a spus nimic, dar se simțea tensiunea. Cu cât ne-am apropiat mai mult de firmă, cu atât devenea Cosmin mai nervos, iar Alex destul de destins. A coborât din mașină fluierând și a intrat în clădire. L-am urmat după o scurtă ezitare.
-Încă n-aveți încredere în planul meu, așa? A întrebat uitându-se la stânga apoi la dreapta.
-Păi nu... Am răspuns.
-Aveți încredere, știu ce fac. Apoi s-a dus mai departe.
Am intrat în lift și ne-am dus la etaj. Doar becurile mici din hol erau aprinse și era o lumină destul de difuză înauntru.
-Spuneti că este un contract? A întrebat uitându-se la noi.
-Da, unul semnat azi. I-a răspuns Cosmin.
-Atunci este încă în arhiva principală. Haideți!
L-am urmat pe holul lung ca și cum aș fi prima dată acolo, deși aici lucrez de ani întregi. Eram speriată de ce se putea întâmpla dacă află tata ce am făcut. Am intrat în arhivă și Alex s-a repezit la raftul cu 2015.
-Ahha! Exclamă după câteva minute. Am găsit-o!
Ne repezim la el și chiar aveam contractul în mână. Îl citim cu atenție apoi ne uităm unul la celălalt.
-Blestemați să fie! Spune Cosmin. Ai avut o idee bună Alex, dar e mai bine dacă îl scoatem din clădire și îi dăm foc pe undeva, să fim mai siguri că nu va mai apărea.
A băgat contractul în servietă și s-a îndreptat spre lift. Trebuia să așteptăm 2 minute până ajungea la noi, pentru că era cu 4 etaje mai sus.
-Hmm...4 etaje mai sus.. ce e acolo? Întreabă Cosmin.
-E secțiunea în care lucrează englezii până sunt aici. Răspund.
-Dar stați puțin.. noi nu am trimis liftul mai sus. Spune Alex. Noi l-am lăsat aici, și dacă e sus, înseamnă că prima dată a fost jos, apoi iar a urcat...
-Ceea ce înseamnă că cineva mai e în clădire! Exclamă Cosmin.
-Hai să mergem sus! Spune Alex și vroia să meargă către scări, dar l-am prins de braț.
-Nu, nu mergem nicăieri. E treaba lor dacă mai sunt aici sau nu. Să nu uiți că noi am luat contractul pe care mâine nu-l vor mai găsii și dacă tu apari sus, își vor da seama de ce am făcut.
-Așa e, mă susține Cosmin, oricum fără contractul ăla nu se mai poate face nimic. Ne-am terminat treabă, haideți să mergem până nu ne vede cineva.
Ușile liftului s-au deschis și am intrat. La ieșirea din clădire am observat că sunt 4 mașini cu număr străin în parcare și un grup de oameni discutând.
-Cred că e mai bine dacă ieșim în spate, oricum acolo avem mașina. Ne trage după el Alex.
Într-un final ieșim în spate și ne îndreptăm către mașină. Râsetele celor din fața clădirii se aud și aici. Ne punem în mașină și Alex pornește motorul, apoi se apleacă și se uită la etajul engelziilor unde luminiile sunt aprinse.
-Să fiu al dracului dacă mâine nu o să dau ordin să se pună camere de supraveghere acolo! Și accelerează brusc părăsind curtea.


Am ars contractul la Cosmin și l-am aruncat după care ne-am pus să bem încă un pahar de vin. Alex părea a fi destul de neliniștit. Cred că era prea curios ca să afle ce se întâmpla cu doar 4 etaje mai sus.
-Am impresia că au ținut o petrecere acolo, a spus într-un final.
-N-avem de unde să știm.
-Nu pentru că nu ați vrut să urcați, e vina voastră! Ne acuză cumva.
-Nu suntem noi de vină, tu chiar vroiai ca mâine să avem probleme? Îl întreabă Cosmin. Și așa va fi un scandal dacă se va observa lipsa contractului, dar măcar nu vom fi bănuiți.
-Are dreptate. Alex să te gândeșți că am făcut un bine. Până la urmă, când noi chefuim în birou, vine cineva ca să vadă ce facem? Nu cred.
S-a liniștit cumva, nu mai vorbea despre acest subiect, dar se tot plimba prin cameră până i s-a făcut somn.
-Merg să mă culc, în care cameră pot să fac asta frate? L-a întrebat pe Cosmin.
-La ultimele de la etaj.
-Mersi. Și a plecat.
Am rămas cu Cosmin în acea cameră și s-a făcut o tensiune mare. Doar ne priveam dar nu ne spuneam nimic.. chiar nimic..