Cum sunt nopţile noastre?

         Mă uit în oglindă. Sunt nemachiată şi am cămaşa roşie de noapte pe mine şi o pereche de şosete din flanel. Ies din baie şi după vreo 10 paşi ajung lângă pat. Îmi las papuceii jos şi îmi pun un picior între picioarele tale, apoi mă ridic şi pe celălalt îl pun la locul meu şi mă las în jos. Corpul meu atinge patul pe care l-ai încălzit şi faţa mi se adânceşte în perna de care ai avut grijă să fie moale. Off ce grijuliu eşti tu!
         Trag peste mine pătura şi mă holbez la tine. Eşti aşa de drăgălaş cum butonezi telefonul ăla şi te enervezi când nu găseşti ce vroiai tu. Nu m-aş sătura niciodată să mă uit la tine, dar mă ia somnul, şi tu vezi asta. Îţi închizi telefonul şi îl pui jos, apoi te întorci spre mine şi mă înveleşti şi mai bine. Sunt atât de leneşă încât încerc să pătrund în mintea ta şi să-ţi spun să te apropii de mine, dar se pare că nu mai e nevoie. Te-ai apropiat deja de mine, pentru că ţi-ai dat seama că distanţa aia mică nu e de bine între noi. Acum sunt lipită de pieptul tău şi îţi simt bătăile inimii. Îmi pun piciorul drept peste tine şi îţi aştept reacţia. Simt cum îţi plimbi mâna de jos până sus, şi mă tragi mai aproape. Mă uit la faţa ta şi îţi văd ochii strălucind în întuneric. Încep să depun pupici pe gâtul şi pieptul tău şi simt cum ţi se întăresc muşchii.
-Dormi nebuno! Îmi spui destul de exigent, dar nu mă interesează. Eu îmi duc planul mai departe şi observ că eşti pe cale să cedezi. Simt cum mă strângi destul de tare şi când ajung să depun ultimul pupic pe partea stângă a gâtului tău, tu tragi aer în piept şi oftezi.
-Ajunge. Îmi şopteşti şi dintr-o dată te opreşti deasupra mea. Te apleci şi mă săruţi şi mă dezbraci uşor. Îmi pui cămaşa deasupra capului şi mă săruţi pe gât, apoi îmi muşti buzele şi te adânceşti în mine. Cât de delicios poţi să faci asta! După câteva minute cazi mort peste mine și îmi șoptești că mă iubești. Stăm așa 5 minute apoi te ridici și îmi faci semn să fac și eu același lucru. Îmii apuci cămașa de noapte și mă îmbraci.

-Ca să nu-ți fie frig. Și mă pupi pe frunte. Apoi eu cad cu capul pe pernă și simt că trebuie să dorm. 

           Închid ochii și îți simt mirosul. Vreau în brațele tale, și mă și mut. Îmi permiți să mă ascund în brațele tale, și asta e tot ce contează. Iar îți plimbi degetele pe picioarele mele și cu cealaltă mână mă învelești mai bine. Simt că mă pierd în tine. Îmi pierd mâinile, picioarele, capul, corpul, și tot ce rămâne e doar inima. O inimă care bate prea tare când e în preajma ta. 

-Dormi iubita mea frumoasă, dormi. Îmi spui și mă strângi și mai tare.

Gata. M-a luat somnul, și fac ce mi-ai spus tu. Adorm.

          Când îmi deschid ochii, razele soarelui au inundat camera deja. Îmi ridic capul și mă uit în jur. Tu nu mai ești. Mă uit la ceas: e 9. Mda, tu ai plecat acum 15 minute. Mă ridic în capul oaselor și mă uit prin camera goală. E locul unde vreau să fiu. Îmi iau papuceii și intru în baie. Mă spăl pe față și dinți, și ies să mănânc ceva. Pe bar găsesc un Milka Noisette și un trandafir alb și un trandafir roșu și unul roz, și îmi amintesc cuvintele ce mi le-ai spus cu două seri mai devreme. Îmi dau seama că de asta e și această combinație de culori. Alb pentru puritate și inocență. Roșul este simbolul frumuseții și iubirii ce o porți pentru mine, iar roz pentru fericirea și bucuria care nu-mi vor dispărea niciodată din suflet. Ești un dulce! Pun trandafirii într-o vază și mă îmbrac. Afară e încă frig, dar nu simt. Sunt mult prea fericită acum, și sunt pregătită să fac și alți oameni fericiți. De azi, tristețea și suferința nu mai au ce căuta în sufletul meu!

Just me..

Mă ridic din pat și merg la geam. E atât de frumos afară. Fac încă doi pași și ajung lângă ușa de la balcon. O deschid și ies. E așa de frig afară dar nu mă interesează. Văd fundul orașului, și asta e tot ce contează. Văd tot ce e departe și tot ce e aproape. Îmi pun mâna pe bară și mă uit în jos. Văd curtea, masa cu banca și poarta, care e întredeschisă, ca deobicei. Mă uit mai departe. Văd beculețe mici, case cu luminiile aprinse și mai văd un cățel, un om, trecând prin fața casei. Mai departe văd întunericul, cerul, luna și îmi dau seama că o să fie încă o noapte grea.

Am timp să mă gândesc. E liniște. Îmi aud respirația și simt cum tremur. E prea frig. E prea frig, dar el nu e aici. Nici nu ar fi vrut să fie aici. Aici, unde totul este atât de trist, tensiunea se simte în casă de dimineață până seara..aici nu e locul în care trebuie să fie el..aici e locul unde trebuie să fiu. Unde am fost mereu. Aici eram cu gândul și atunci când nu eram. Aici sunt. Aici o să fiu. 

Îmi scot telefonul din buzunarul halatului. E 22:02. Încă nu e târziu, dar eu sunt deja obosită. Toată ziua am fost obosită. Am fost obosită, pentru că am obosit să mă tot lupt cu gândurile mele. Mă așez și îmi pun picioarele afară sub bară și încep să mă joc cu ei. Îmi reamintesc de acea vreme în care stăteam aici, iar cei de jos se certau, iar eu râdeam de ei. Ce amintire! Îmi apare în față momentul în care la 3 noaptea mă grăbeam să ajung în casă, pentru că îmi era frică de omul care venea după mine. Îmi amintesc că aici am mai fost, și am jurat că nu o să mai trec pe aici, dar uite-mă! Sunt tot aici! Dar acum totul e schimbat. Atunci așteptam un om care a venit, și acum aștept un om care nu o să vină. E totul degeaba. Însă ceva m-a învățat cel pe care-l așteptam pe atunci: dacă iubesc, lupt, dacă nu iubesc, plec. Eu acum ce fac? Iubesc. Și urăsc. Iubesc omul nepotrivit, care e totuși atât de potrivit. Iubesc casa asta, care îmi oferă atâta siguranță. Iubesc faptul că sunt eu. Iubesc faptul, că pot să mai fac ceva, dar..urăsc. Urăsc lumea asta atât de haotică. Urăsc că l-am pierdut pe el, și doar acum realizez că puteam să fim împreună și acum. Și în viitor. Până la urmă, așa era planul, să fim și în viitor. Pentru că ne potriveam atât de imperfect de perfect. Urăsc faptul că a trebuit să mă arunc într-o altă poveste, când ar fi trebuit să aștept ca totul între noi să fie ok. Urăsc faptul că cel ce ar trebui să vadă ce are, nu vede, iar ceilalți da. Urăsc viața asta care mă lovește mereu când sunt fericită. Urăsc faptul că mai întâi trebuie să o iau razna de tot, ca să mă pot ridica și mai puternică. Urăsc..dar iubesc... Îl iubesc. Știu că îl iubesc, pentru că simt asta. Simt mai puternic decât data trecută. Iubesc mai puternic. Și pentru asta..o să lupt. 

Mă ridic, intru în casă, traversez camera imensă, deschid ușa și ies. Cobor și trec prin fața garajului, ocolesc casa și ajung la locul în care ținem lemnele. Umplu coșul și pe aceași rută pe care am venit, merg înapoi. Închid ușa și pun lemne pe foc. Mă așez pe canapea și ridic MacBook-ul care mi-a fost lăsat, ca să nu mă plictisesc. Îmi amintește de el. De momentele cu el. Momente care ar fi trebuit să existe și acum. Dar acum trebuie să existe alte momente. Au mai rămas 22 ore până atunci.. 22 ore, care vor trece repede.. după 22 ore, se va lua decizia. Încă 22 ore, care vor schimba totul...22 ore..

Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună, aici..

         Hai pur şi simplu să fim noi doi. E greu să faci asta? Nu e greu, pur şi simplu îţi închizi telefonul şi mă priveşti. Iar eu te privesc. Lăsăm tăcerea dintre noi să vorbească. Din partea ta nu se simte nimic, dar ce simt eu, face să apară tensiunea între noi. Tu nu simţi nimic, dar eu sunt confuză: eu te iubesc, eu te urăsc, eu nu te vreau, eu te vreau... Pe mine mă doare totul, dar eu totuşi tac..
        Hai pur şi simplu să fim noi, acum, aici.. Hai să lăsăm la o parte, prietenii, familia, hai să nu ne doară nicăieri de ce zice lumea. Să fim cum trebuie să fim. Tu şi eu. Atât. Hai lasă-mă să fiu fericită măcar până eşti aici, că ştiu că după oricum pleci. Că ştiu că după un timp iar suntem separaţi, măcar lasă-mă să mă bucur de prezenţa ta..
         Hai lasă-mă să fiu liniştită până mai pot. Să simt cum starea acea familiară de siguranţă îmi atinge sufletul. Lasă-mă să simt căldura din sufletul tău, până mai pot, pentru că tu în scurt timp o să fii la fel de rece. Lasă-mă să mă bucur de momentele petrecute cu tine.
        Lasă-mă să te învăţ să iubeşti, iar tu să mă înveţi să fiu indiferentă..
        Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună...aici!

Dispari... Cupidon!

        (În acest articol, o să vă arăt partea mea întunecată, pe care până acum nu aţi văzut-o, şi tocmai din acest motiv, vreau să-mi cer scuze pentru toate înjurăturile care vor apărea.)

         Dragă Cupidon! Eu nu mă îndrăgostesc des, dar şi când o fac, o fac cu toată fiinţa mea, iar tu ştii asta, aşa? Normal că da! Şi atunci de ce mama mă-sii m-ai nimerit tocmai pe mine cu săgeata ta?! Desigur că nu ştii, bineînţeles! Dar chiar dacă sunt enorm de supărată pe tine, vreau să-ţi mulţumesc că mi l-ai adus în viaţă, dar trebuia să te gândeşti că poate planul tău va da greş...
          Totul a început cu finalul..
          E frumos să te îndrăgosteşti fără să ştii, fără să spui, să simţi şi totuşi să ţii pentru tine ca să te aperi de eventualele "suferinţe" care s-ar putea să te ia în braţe, dar e şi al naibii de dureros. Dureros e faptul că ştii că o frumoasă poveste care era la început, desigur, s-a sfârşit atât de repede. S-a sfârşit când totul trebuia să fie mai frumos, mai plin de încredere şi...nu sunt în stare să spun ultimul ingredient, pentru că doare..
           Te trezeşti într-o zi, că inima-ţi bate nebuneşte,  te ustură ochii, iar când te uiţi în oglindă, vezi pe chipul tău urmele somnului, care a durat doar 2 ore şi un pic. Te duci la oglinda mai mare şi te uiţi şi la corpul tău. Parcă în câteva ore ai fi dat jos 10-20 kg şi ai fi îmbatrânit cu cel puţin  10 ani...așa arăţi când nimic nu-i bine. Apoi te pui pe un scaun şi te gândeşti...şi te gândeşti...şi-ţi aminteşti..
        Îţi aminteşti că, cu aprox. 6-7 ore a venit cineva cu o lopată, şi când erai cea mai fericită ţi-a futut una cu ea, a urmat un -poc- apoi universul tău s-a prăbuşit... Apoi îţi pare doar rău pentru faptul că nu a ştiut cât de mult îl iubeşti, şi probabil nici nu va ştii, şi nu a simţit ce înseamnă să-l iubeşti aşa cum ştii tu să iubeşti, şi..probabil nici nu va simţii..
      Îţi mai aminteşti că ai ascultat diferite piese una după alta: ba piesa asta, sau piesa asta, apoi piesa asta, şi piesele astea îţi bubuiau în urechi în timpul în care tu strângeai pătura şi delfinul pe care-l îmbrăţişezi în somn, şi îţi udai perna, ca o proastă ce eşti! Apoi adormi. Dormi 2 ore şi un pic. Te trezeşti şi îţi aminteşti. Îţi spune vocea ta interioară să te linişteşti pentru că nu e sfârşitul lumii iar tu îi răspunzi că poate e, apoi se răsteşte la tine "Ce dracu'?! Fii femeie în morţii tăi! Tu nu faci de astea!"..o ba da, fac de astea, pentru că am un suflet, cum nimeni nu mai are, pentru că pun pe primul loc celălalt om, iar pe mine mă pun pe locul 2, şi atunci d-astea păţesc. Apoi vocea interioară îţi spune că eşti proastă, iar tu te hotărăşti că o să te calci în picioare cu dreptul pe stâng, şi apoi îţi revii, sau în cel mai rău caz, o rogi pe Monica să te calce-n picioare cu tocuri de 18 şi atunci sigur îţi revii.
        Sunt femeie, dar e greu să iubeşti şi să nu ai. E greu ca celălalt să nu-şi dea seama de fiinţa unică ce o are lângă el... e greu. Dar ce să faci, când mintea-ţi spune nu, şi inima da?!

De ce sunt femeie?!

       De ce sunt femeie?! Pentru că pot, pentru că vreau, pentru că ştiu cum să fiu! În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi mă uit în oglindă, am părul ciufulit, sunt nemachiată, am ochii mici şi se vede oboseală pe chipul meu. Mă uit la ceas, e 7:25 iar eu sunt în pijama încă şi nearanjată..dar reuşesc ca până la 7:50 să arăt impecabil de bine. Cum reuşesc? E simplu! Sunt femeie, ce naiba?! Pot să fac faţă încercărilor grele, care parcă sunt programate să-mi apară la fiecare 2 minute în viaţă şi pot să merg mai departe cu zâmbetul pe buze.
         Îmi permit să mă îmbrac, să mă comport, să vorbesc cum vreau, pentru că eu mă consider a fi femeie, pentru că sunt femeie în toată regula. Mă consider a fi femeie, pentru că ştiu ce vreau să fac cu viaţa mea, să urmez două facultăţi, să-mi fac o familie şi să fiu fericită. Sunt femeie pentru că am înţeles că în viaţa există femei şi maimuţe, şi că există inferiori şi superiori, iar eu de ce mama mă-sii să stau în grupa inferiorilor, când locul meu e între superiori?!
      Sunt femeie pentru că ştiu să zâmbesc ciudoaselor care se uită la mine insistent şi îmi comentează îmbrăcămintea, machiajul, dar că oglinda se crapă în momentul în care ele se uită, n-au tupeu să spună. Păi o să spun eu. Da! Sunt şi femei de acest gen care sunt atât de urâte încât nici un suflet frumos nu le-ar ajuta pentru a arăta mai bine, şi nici 50-60 kg de tencuială (scuzaţi-mă urâtelor, dar cineva trebuie să spună adevărul).  Aaa, şi să ştiţi dragele mele, că de mă comentaţi şi faceţi figuri când mă vedeţi, nu înseamnă că mă răniţi, pentru că superiorii nu pun la suflet ce spun inferiorii, dar dovediţi că nu aveţi minte şi e păcat să vă faceţi de căcat în acest fel!
        Sunt femeie pentru că ştiu că sunt bărbaţi fără planuri serioase, care mă vor doar pentru o noapte, şi bărbaţi care ar face orice ca să mă aibă o viaţă întreagă, iar tocmai din acest motiv ştiu foarte clar în care tabără trebuie să mă pun. Ştiu că un bărbat pentru o aventură, îmi poate oferi o noapte frumoasă şi o partidă ca lumea, însă un bărbat serios îmi poate oferi multe nopţi frumoase şi siguranţă pentru mult timp.
          Sunt femeie pentru că am un suflet frumos, ştiu că nu toţi au viaţa mea, hainele mele, starea mea financiară, şi tocmai din acest motiv sunt dispusă să ajut oamenii. Sunt femeie pentru că te respect atâta timp cât mă respecţi.
         Sunt femeie pentru că sunt puternică şi am încredere în mine, pentru că ştiu că pot să fac ce am  în plan şi ştiu că singură trebuie să fac, pentru că trăim într-o lume haotică şi că nici în pietricica de pe stradă nu poţi avea încredere pentru că te poate rănii.
          Şi vreau să dedic cuvintele care vor urma, unei persoane, nu dau nume că nu e frumos. Draga mea, tu poate că mă critici, dar să ştii că eu nu o să mă cobor la nivelul tău, pentru că eu am fost crescută cum trebuie. Mi s-a spus că nu e frumos să critici oamenii, pentru că niciodată nu poţi să ştii povestea lor, iar despre ambalaj... hai să nu mai spun că aparenţele înşeală, nu uneori, ci MEREU! Dar să revenim, ce motive ai tu să mă critici?! Nu-ţi place cum vorbesc, cum mă îmbrac sau nu-ţi face faţa mea? Păi dacă e ultima variantă, atunci trebuie să-ţi spun că nu pot să fiu iubită de toată lumea, pentru că am şi eu defecte. Dar hai să-ţi mai spun, că în momentul în care tu să scrii 2 cuvinte cum trebuie, habar n-ai, pentru că cei care sunt în jurul tău ştiu că tu în loc de "Ce faci?" scrii "Ke faki?" sau "Kf?", vorbele tale n-au niciun sens pentru mine! Şi ştii de ce? Pentru că pe mine gramatica nu mă bate, eu sunt femeie, consider că sunt la locul meu, pe când tu nu.
               Eu am ruj roşu dragă, însă tu nu!