Capitolul 7( partea 1)

-Cum putem să eliminăm contractul semnat de ăștia? Întreba Cosmin învârtindu-și paharul cu vin în mână.
Eram în livingul lui spațios toți trei. Alex stătea pe canapea întins ca și cum ar fi acasă, iar eu mă uitam la Cosmin cum stă pe gânduri.
-Simplu! Rupi contractul. A spus Alex uitându-se la noutățile de pe Facebook.
-Și cum ai vrea să ajung la contractul ăla, domnule Zweistein?! Îl întreb nervoasă.
-Intri în firmă în timpul nopții, mergi și îl rupi. A răspuns.
-Se poate intra în firmă noaptea? A întrebat Cosmin lăsând jos paharul.
-Da... Am răspuns eu.
-Păi atunci intrăm în firmă și rupem contractul! Spunea Alex.
-Cum să intri în firmă? Tu chiar vrei să ai probleme cu tata? Îl întreb.
-Hai mă! Vă e frică să intrați și să faceți un bine pentru noi?!
-Nu, doar că nici eu nu vreau să am probleme cu tatăl vostru, Alex îți dai seama că ar ieși... Dar a fost întrerupt de Alex.
-Hai la naiba! Mergem să găsim contractul ăla nenorocit și să îl rupem! A sărit Alex în picioare ca și cum nici nu ar fi auzit ce am spus.
Ne-am uitat câteva secunde după el și mersul lui hotărât, după care ne-am ridicat și noi. Să rupem contractul e o idee bună, doar că s-ar putea să avem necazuri. Nu aș vrea ca tata să fie supărat pentru că am făcut acest pas fără știrea lui. Am văzut că și Cosmin are dubii în ceea ce privește planul lui Alex dar nu avea tupeu să se impună. Oare crede că planul lui ar funcționa? Ne-am urcat în mașină și Alex a ieșit ca glonțul din curte.
În drumul către firmă era liniște, niciunul dintre noi nu a spus nimic, dar se simțea tensiunea. Cu cât ne-am apropiat mai mult de firmă, cu atât devenea Cosmin mai nervos, iar Alex destul de destins. A coborât din mașină fluierând și a intrat în clădire. L-am urmat după o scurtă ezitare.
-Încă n-aveți încredere în planul meu, așa? A întrebat uitându-se la stânga apoi la dreapta.
-Păi nu... Am răspuns.
-Aveți încredere, știu ce fac. Apoi s-a dus mai departe.
Am intrat în lift și ne-am dus la etaj. Doar becurile mici din hol erau aprinse și era o lumină destul de difuză înauntru.
-Spuneti că este un contract? A întrebat uitându-se la noi.
-Da, unul semnat azi. I-a răspuns Cosmin.
-Atunci este încă în arhiva principală. Haideți!
L-am urmat pe holul lung ca și cum aș fi prima dată acolo, deși aici lucrez de ani întregi. Eram speriată de ce se putea întâmpla dacă află tata ce am făcut. Am intrat în arhivă și Alex s-a repezit la raftul cu 2015.
-Ahha! Exclamă după câteva minute. Am găsit-o!
Ne repezim la el și chiar aveam contractul în mână. Îl citim cu atenție apoi ne uităm unul la celălalt.
-Blestemați să fie! Spune Cosmin. Ai avut o idee bună Alex, dar e mai bine dacă îl scoatem din clădire și îi dăm foc pe undeva, să fim mai siguri că nu va mai apărea.
A băgat contractul în servietă și s-a îndreptat spre lift. Trebuia să așteptăm 2 minute până ajungea la noi, pentru că era cu 4 etaje mai sus.
-Hmm...4 etaje mai sus.. ce e acolo? Întreabă Cosmin.
-E secțiunea în care lucrează englezii până sunt aici. Răspund.
-Dar stați puțin.. noi nu am trimis liftul mai sus. Spune Alex. Noi l-am lăsat aici, și dacă e sus, înseamnă că prima dată a fost jos, apoi iar a urcat...
-Ceea ce înseamnă că cineva mai e în clădire! Exclamă Cosmin.
-Hai să mergem sus! Spune Alex și vroia să meargă către scări, dar l-am prins de braț.
-Nu, nu mergem nicăieri. E treaba lor dacă mai sunt aici sau nu. Să nu uiți că noi am luat contractul pe care mâine nu-l vor mai găsii și dacă tu apari sus, își vor da seama de ce am făcut.
-Așa e, mă susține Cosmin, oricum fără contractul ăla nu se mai poate face nimic. Ne-am terminat treabă, haideți să mergem până nu ne vede cineva.
Ușile liftului s-au deschis și am intrat. La ieșirea din clădire am observat că sunt 4 mașini cu număr străin în parcare și un grup de oameni discutând.
-Cred că e mai bine dacă ieșim în spate, oricum acolo avem mașina. Ne trage după el Alex.
Într-un final ieșim în spate și ne îndreptăm către mașină. Râsetele celor din fața clădirii se aud și aici. Ne punem în mașină și Alex pornește motorul, apoi se apleacă și se uită la etajul engelziilor unde luminiile sunt aprinse.
-Să fiu al dracului dacă mâine nu o să dau ordin să se pună camere de supraveghere acolo! Și accelerează brusc părăsind curtea.


Am ars contractul la Cosmin și l-am aruncat după care ne-am pus să bem încă un pahar de vin. Alex părea a fi destul de neliniștit. Cred că era prea curios ca să afle ce se întâmpla cu doar 4 etaje mai sus.
-Am impresia că au ținut o petrecere acolo, a spus într-un final.
-N-avem de unde să știm.
-Nu pentru că nu ați vrut să urcați, e vina voastră! Ne acuză cumva.
-Nu suntem noi de vină, tu chiar vroiai ca mâine să avem probleme? Îl întreabă Cosmin. Și așa va fi un scandal dacă se va observa lipsa contractului, dar măcar nu vom fi bănuiți.
-Are dreptate. Alex să te gândeșți că am făcut un bine. Până la urmă, când noi chefuim în birou, vine cineva ca să vadă ce facem? Nu cred.
S-a liniștit cumva, nu mai vorbea despre acest subiect, dar se tot plimba prin cameră până i s-a făcut somn.
-Merg să mă culc, în care cameră pot să fac asta frate? L-a întrebat pe Cosmin.
-La ultimele de la etaj.
-Mersi. Și a plecat.
Am rămas cu Cosmin în acea cameră și s-a făcut o tensiune mare. Doar ne priveam dar nu ne spuneam nimic.. chiar nimic..

Cum sunt nopţile noastre?

         Mă uit în oglindă. Sunt nemachiată şi am cămaşa roşie de noapte pe mine şi o pereche de şosete din flanel. Ies din baie şi după vreo 10 paşi ajung lângă pat. Îmi las papuceii jos şi îmi pun un picior între picioarele tale, apoi mă ridic şi pe celălalt îl pun la locul meu şi mă las în jos. Corpul meu atinge patul pe care l-ai încălzit şi faţa mi se adânceşte în perna de care ai avut grijă să fie moale. Off ce grijuliu eşti tu!
         Trag peste mine pătura şi mă holbez la tine. Eşti aşa de drăgălaş cum butonezi telefonul ăla şi te enervezi când nu găseşti ce vroiai tu. Nu m-aş sătura niciodată să mă uit la tine, dar mă ia somnul, şi tu vezi asta. Îţi închizi telefonul şi îl pui jos, apoi te întorci spre mine şi mă înveleşti şi mai bine. Sunt atât de leneşă încât încerc să pătrund în mintea ta şi să-ţi spun să te apropii de mine, dar se pare că nu mai e nevoie. Te-ai apropiat deja de mine, pentru că ţi-ai dat seama că distanţa aia mică nu e de bine între noi. Acum sunt lipită de pieptul tău şi îţi simt bătăile inimii. Îmi pun piciorul drept peste tine şi îţi aştept reacţia. Simt cum îţi plimbi mâna de jos până sus, şi mă tragi mai aproape. Mă uit la faţa ta şi îţi văd ochii strălucind în întuneric. Încep să depun pupici pe gâtul şi pieptul tău şi simt cum ţi se întăresc muşchii.
-Dormi nebuno! Îmi spui destul de exigent, dar nu mă interesează. Eu îmi duc planul mai departe şi observ că eşti pe cale să cedezi. Simt cum mă strângi destul de tare şi când ajung să depun ultimul pupic pe partea stângă a gâtului tău, tu tragi aer în piept şi oftezi.
-Ajunge. Îmi şopteşti şi dintr-o dată te opreşti deasupra mea. Te apleci şi mă săruţi şi mă dezbraci uşor. Îmi pui cămaşa deasupra capului şi mă săruţi pe gât, apoi îmi muşti buzele şi te adânceşti în mine. Cât de delicios poţi să faci asta! După câteva minute cazi mort peste mine și îmi șoptești că mă iubești. Stăm așa 5 minute apoi te ridici și îmi faci semn să fac și eu același lucru. Îmii apuci cămașa de noapte și mă îmbraci.

-Ca să nu-ți fie frig. Și mă pupi pe frunte. Apoi eu cad cu capul pe pernă și simt că trebuie să dorm. 

           Închid ochii și îți simt mirosul. Vreau în brațele tale, și mă și mut. Îmi permiți să mă ascund în brațele tale, și asta e tot ce contează. Iar îți plimbi degetele pe picioarele mele și cu cealaltă mână mă învelești mai bine. Simt că mă pierd în tine. Îmi pierd mâinile, picioarele, capul, corpul, și tot ce rămâne e doar inima. O inimă care bate prea tare când e în preajma ta. 

-Dormi iubita mea frumoasă, dormi. Îmi spui și mă strângi și mai tare.

Gata. M-a luat somnul, și fac ce mi-ai spus tu. Adorm.

          Când îmi deschid ochii, razele soarelui au inundat camera deja. Îmi ridic capul și mă uit în jur. Tu nu mai ești. Mă uit la ceas: e 9. Mda, tu ai plecat acum 15 minute. Mă ridic în capul oaselor și mă uit prin camera goală. E locul unde vreau să fiu. Îmi iau papuceii și intru în baie. Mă spăl pe față și dinți, și ies să mănânc ceva. Pe bar găsesc un Milka Noisette și un trandafir alb și un trandafir roșu și unul roz, și îmi amintesc cuvintele ce mi le-ai spus cu două seri mai devreme. Îmi dau seama că de asta e și această combinație de culori. Alb pentru puritate și inocență. Roșul este simbolul frumuseții și iubirii ce o porți pentru mine, iar roz pentru fericirea și bucuria care nu-mi vor dispărea niciodată din suflet. Ești un dulce! Pun trandafirii într-o vază și mă îmbrac. Afară e încă frig, dar nu simt. Sunt mult prea fericită acum, și sunt pregătită să fac și alți oameni fericiți. De azi, tristețea și suferința nu mai au ce căuta în sufletul meu!

Just me..

Mă ridic din pat și merg la geam. E atât de frumos afară. Fac încă doi pași și ajung lângă ușa de la balcon. O deschid și ies. E așa de frig afară dar nu mă interesează. Văd fundul orașului, și asta e tot ce contează. Văd tot ce e departe și tot ce e aproape. Îmi pun mâna pe bară și mă uit în jos. Văd curtea, masa cu banca și poarta, care e întredeschisă, ca deobicei. Mă uit mai departe. Văd beculețe mici, case cu luminiile aprinse și mai văd un cățel, un om, trecând prin fața casei. Mai departe văd întunericul, cerul, luna și îmi dau seama că o să fie încă o noapte grea.

Am timp să mă gândesc. E liniște. Îmi aud respirația și simt cum tremur. E prea frig. E prea frig, dar el nu e aici. Nici nu ar fi vrut să fie aici. Aici, unde totul este atât de trist, tensiunea se simte în casă de dimineață până seara..aici nu e locul în care trebuie să fie el..aici e locul unde trebuie să fiu. Unde am fost mereu. Aici eram cu gândul și atunci când nu eram. Aici sunt. Aici o să fiu. 

Îmi scot telefonul din buzunarul halatului. E 22:02. Încă nu e târziu, dar eu sunt deja obosită. Toată ziua am fost obosită. Am fost obosită, pentru că am obosit să mă tot lupt cu gândurile mele. Mă așez și îmi pun picioarele afară sub bară și încep să mă joc cu ei. Îmi reamintesc de acea vreme în care stăteam aici, iar cei de jos se certau, iar eu râdeam de ei. Ce amintire! Îmi apare în față momentul în care la 3 noaptea mă grăbeam să ajung în casă, pentru că îmi era frică de omul care venea după mine. Îmi amintesc că aici am mai fost, și am jurat că nu o să mai trec pe aici, dar uite-mă! Sunt tot aici! Dar acum totul e schimbat. Atunci așteptam un om care a venit, și acum aștept un om care nu o să vină. E totul degeaba. Însă ceva m-a învățat cel pe care-l așteptam pe atunci: dacă iubesc, lupt, dacă nu iubesc, plec. Eu acum ce fac? Iubesc. Și urăsc. Iubesc omul nepotrivit, care e totuși atât de potrivit. Iubesc casa asta, care îmi oferă atâta siguranță. Iubesc faptul că sunt eu. Iubesc faptul, că pot să mai fac ceva, dar..urăsc. Urăsc lumea asta atât de haotică. Urăsc că l-am pierdut pe el, și doar acum realizez că puteam să fim împreună și acum. Și în viitor. Până la urmă, așa era planul, să fim și în viitor. Pentru că ne potriveam atât de imperfect de perfect. Urăsc faptul că a trebuit să mă arunc într-o altă poveste, când ar fi trebuit să aștept ca totul între noi să fie ok. Urăsc faptul că cel ce ar trebui să vadă ce are, nu vede, iar ceilalți da. Urăsc viața asta care mă lovește mereu când sunt fericită. Urăsc faptul că mai întâi trebuie să o iau razna de tot, ca să mă pot ridica și mai puternică. Urăsc..dar iubesc... Îl iubesc. Știu că îl iubesc, pentru că simt asta. Simt mai puternic decât data trecută. Iubesc mai puternic. Și pentru asta..o să lupt. 

Mă ridic, intru în casă, traversez camera imensă, deschid ușa și ies. Cobor și trec prin fața garajului, ocolesc casa și ajung la locul în care ținem lemnele. Umplu coșul și pe aceași rută pe care am venit, merg înapoi. Închid ușa și pun lemne pe foc. Mă așez pe canapea și ridic MacBook-ul care mi-a fost lăsat, ca să nu mă plictisesc. Îmi amintește de el. De momentele cu el. Momente care ar fi trebuit să existe și acum. Dar acum trebuie să existe alte momente. Au mai rămas 22 ore până atunci.. 22 ore, care vor trece repede.. după 22 ore, se va lua decizia. Încă 22 ore, care vor schimba totul...22 ore..

Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună, aici..

         Hai pur şi simplu să fim noi doi. E greu să faci asta? Nu e greu, pur şi simplu îţi închizi telefonul şi mă priveşti. Iar eu te privesc. Lăsăm tăcerea dintre noi să vorbească. Din partea ta nu se simte nimic, dar ce simt eu, face să apară tensiunea între noi. Tu nu simţi nimic, dar eu sunt confuză: eu te iubesc, eu te urăsc, eu nu te vreau, eu te vreau... Pe mine mă doare totul, dar eu totuşi tac..
        Hai pur şi simplu să fim noi, acum, aici.. Hai să lăsăm la o parte, prietenii, familia, hai să nu ne doară nicăieri de ce zice lumea. Să fim cum trebuie să fim. Tu şi eu. Atât. Hai lasă-mă să fiu fericită măcar până eşti aici, că ştiu că după oricum pleci. Că ştiu că după un timp iar suntem separaţi, măcar lasă-mă să mă bucur de prezenţa ta..
         Hai lasă-mă să fiu liniştită până mai pot. Să simt cum starea acea familiară de siguranţă îmi atinge sufletul. Lasă-mă să simt căldura din sufletul tău, până mai pot, pentru că tu în scurt timp o să fii la fel de rece. Lasă-mă să mă bucur de momentele petrecute cu tine.
        Lasă-mă să te învăţ să iubeşti, iar tu să mă înveţi să fiu indiferentă..
        Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună...aici!