Dispari... Cupidon!

        (În acest articol, o să vă arăt partea mea întunecată, pe care până acum nu aţi văzut-o, şi tocmai din acest motiv, vreau să-mi cer scuze pentru toate înjurăturile care vor apărea.)

         Dragă Cupidon! Eu nu mă îndrăgostesc des, dar şi când o fac, o fac cu toată fiinţa mea, iar tu ştii asta, aşa? Normal că da! Şi atunci de ce mama mă-sii m-ai nimerit tocmai pe mine cu săgeata ta?! Desigur că nu ştii, bineînţeles! Dar chiar dacă sunt enorm de supărată pe tine, vreau să-ţi mulţumesc că mi l-ai adus în viaţă, dar trebuia să te gândeşti că poate planul tău va da greş...
          Totul a început cu finalul..
          E frumos să te îndrăgosteşti fără să ştii, fără să spui, să simţi şi totuşi să ţii pentru tine ca să te aperi de eventualele "suferinţe" care s-ar putea să te ia în braţe, dar e şi al naibii de dureros. Dureros e faptul că ştii că o frumoasă poveste care era la început, desigur, s-a sfârşit atât de repede. S-a sfârşit când totul trebuia să fie mai frumos, mai plin de încredere şi...nu sunt în stare să spun ultimul ingredient, pentru că doare..
           Te trezeşti într-o zi, că inima-ţi bate nebuneşte,  te ustură ochii, iar când te uiţi în oglindă, vezi pe chipul tău urmele somnului, care a durat doar 2 ore şi un pic. Te duci la oglinda mai mare şi te uiţi şi la corpul tău. Parcă în câteva ore ai fi dat jos 10-20 kg şi ai fi îmbatrânit cu cel puţin  10 ani...așa arăţi când nimic nu-i bine. Apoi te pui pe un scaun şi te gândeşti...şi te gândeşti...şi-ţi aminteşti..
        Îţi aminteşti că, cu aprox. 6-7 ore a venit cineva cu o lopată, şi când erai cea mai fericită ţi-a futut una cu ea, a urmat un -poc- apoi universul tău s-a prăbuşit... Apoi îţi pare doar rău pentru faptul că nu a ştiut cât de mult îl iubeşti, şi probabil nici nu va ştii, şi nu a simţit ce înseamnă să-l iubeşti aşa cum ştii tu să iubeşti, şi..probabil nici nu va simţii..
      Îţi mai aminteşti că ai ascultat diferite piese una după alta: ba piesa asta, sau piesa asta, apoi piesa asta, şi piesele astea îţi bubuiau în urechi în timpul în care tu strângeai pătura şi delfinul pe care-l îmbrăţişezi în somn, şi îţi udai perna, ca o proastă ce eşti! Apoi adormi. Dormi 2 ore şi un pic. Te trezeşti şi îţi aminteşti. Îţi spune vocea ta interioară să te linişteşti pentru că nu e sfârşitul lumii iar tu îi răspunzi că poate e, apoi se răsteşte la tine "Ce dracu'?! Fii femeie în morţii tăi! Tu nu faci de astea!"..o ba da, fac de astea, pentru că am un suflet, cum nimeni nu mai are, pentru că pun pe primul loc celălalt om, iar pe mine mă pun pe locul 2, şi atunci d-astea păţesc. Apoi vocea interioară îţi spune că eşti proastă, iar tu te hotărăşti că o să te calci în picioare cu dreptul pe stâng, şi apoi îţi revii, sau în cel mai rău caz, o rogi pe Monica să te calce-n picioare cu tocuri de 18 şi atunci sigur îţi revii.
        Sunt femeie, dar e greu să iubeşti şi să nu ai. E greu ca celălalt să nu-şi dea seama de fiinţa unică ce o are lângă el... e greu. Dar ce să faci, când mintea-ţi spune nu, şi inima da?!

De ce sunt femeie?!

       De ce sunt femeie?! Pentru că pot, pentru că vreau, pentru că ştiu cum să fiu! În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi mă uit în oglindă, am părul ciufulit, sunt nemachiată, am ochii mici şi se vede oboseală pe chipul meu. Mă uit la ceas, e 7:25 iar eu sunt în pijama încă şi nearanjată..dar reuşesc ca până la 7:50 să arăt impecabil de bine. Cum reuşesc? E simplu! Sunt femeie, ce naiba?! Pot să fac faţă încercărilor grele, care parcă sunt programate să-mi apară la fiecare 2 minute în viaţă şi pot să merg mai departe cu zâmbetul pe buze.
         Îmi permit să mă îmbrac, să mă comport, să vorbesc cum vreau, pentru că eu mă consider a fi femeie, pentru că sunt femeie în toată regula. Mă consider a fi femeie, pentru că ştiu ce vreau să fac cu viaţa mea, să urmez două facultăţi, să-mi fac o familie şi să fiu fericită. Sunt femeie pentru că am înţeles că în viaţa există femei şi maimuţe, şi că există inferiori şi superiori, iar eu de ce mama mă-sii să stau în grupa inferiorilor, când locul meu e între superiori?!
      Sunt femeie pentru că ştiu să zâmbesc ciudoaselor care se uită la mine insistent şi îmi comentează îmbrăcămintea, machiajul, dar că oglinda se crapă în momentul în care ele se uită, n-au tupeu să spună. Păi o să spun eu. Da! Sunt şi femei de acest gen care sunt atât de urâte încât nici un suflet frumos nu le-ar ajuta pentru a arăta mai bine, şi nici 50-60 kg de tencuială (scuzaţi-mă urâtelor, dar cineva trebuie să spună adevărul).  Aaa, şi să ştiţi dragele mele, că de mă comentaţi şi faceţi figuri când mă vedeţi, nu înseamnă că mă răniţi, pentru că superiorii nu pun la suflet ce spun inferiorii, dar dovediţi că nu aveţi minte şi e păcat să vă faceţi de căcat în acest fel!
        Sunt femeie pentru că ştiu că sunt bărbaţi fără planuri serioase, care mă vor doar pentru o noapte, şi bărbaţi care ar face orice ca să mă aibă o viaţă întreagă, iar tocmai din acest motiv ştiu foarte clar în care tabără trebuie să mă pun. Ştiu că un bărbat pentru o aventură, îmi poate oferi o noapte frumoasă şi o partidă ca lumea, însă un bărbat serios îmi poate oferi multe nopţi frumoase şi siguranţă pentru mult timp.
          Sunt femeie pentru că am un suflet frumos, ştiu că nu toţi au viaţa mea, hainele mele, starea mea financiară, şi tocmai din acest motiv sunt dispusă să ajut oamenii. Sunt femeie pentru că te respect atâta timp cât mă respecţi.
         Sunt femeie pentru că sunt puternică şi am încredere în mine, pentru că ştiu că pot să fac ce am  în plan şi ştiu că singură trebuie să fac, pentru că trăim într-o lume haotică şi că nici în pietricica de pe stradă nu poţi avea încredere pentru că te poate rănii.
          Şi vreau să dedic cuvintele care vor urma, unei persoane, nu dau nume că nu e frumos. Draga mea, tu poate că mă critici, dar să ştii că eu nu o să mă cobor la nivelul tău, pentru că eu am fost crescută cum trebuie. Mi s-a spus că nu e frumos să critici oamenii, pentru că niciodată nu poţi să ştii povestea lor, iar despre ambalaj... hai să nu mai spun că aparenţele înşeală, nu uneori, ci MEREU! Dar să revenim, ce motive ai tu să mă critici?! Nu-ţi place cum vorbesc, cum mă îmbrac sau nu-ţi face faţa mea? Păi dacă e ultima variantă, atunci trebuie să-ţi spun că nu pot să fiu iubită de toată lumea, pentru că am şi eu defecte. Dar hai să-ţi mai spun, că în momentul în care tu să scrii 2 cuvinte cum trebuie, habar n-ai, pentru că cei care sunt în jurul tău ştiu că tu în loc de "Ce faci?" scrii "Ke faki?" sau "Kf?", vorbele tale n-au niciun sens pentru mine! Şi ştii de ce? Pentru că pe mine gramatica nu mă bate, eu sunt femeie, consider că sunt la locul meu, pe când tu nu.
               Eu am ruj roşu dragă, însă tu nu!