Iubita perfectă..?!

Cum să mă îmbrac ca să-l impresionez? Ce să gătesc ca să fie mulțumit? Cum să mă comport ca să nu-l fac de rușine? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările fără răspuns care frământă o femeie. 

Tu, ca femeie, nu trebuie să cauți să-l surprinzi mereu, tu doar trebuie să fii tu! Nu trebuie să-ți pui o mască, doar ca să fii perfectă pentru el. Omul care îți cere să fii perfectă, nu te iubește, iar cel care te iubește, nu-ți cere asta. 

Tu trebuie să te comporți așa cum obișnuiești tu, nu trebuie să fi altfel în fața lui. Omul tău va fi impresionat, dacă vede că ești tu și nu-ți pasă dacă îi place sau nu. 

Fiecare femeie are stilul ei. Tu doar păstrează-ți stilul, nu te îmbrăca altfel doar ca să-l impresionezi. Adevăratul tău om te va iubi indiferent că ai pe tine un tricou prin care ți se văd sfârcurile sau o rochie strâmtă. 

Nu căuta în tine să fi iubita perfectă pentru tine, caută să fi perfectă pentru tine, să ai toate calitățile de care ai tu nevoie, și atunci o să fi perfectă și pentru el. Cel care nu se mulțumește cu tine, e doar un trecător în viața ta, să ții minte. Iar cel care se mulțumește, este omul tău, și te va privii ca iubita perfectă. 

Perfecțiunea vine din adâncul omului, din suflet. Degeaba ești cea mai frumoasă femeie dacă nu ai un suflet frumos. Dar poți să fii doar drăguță și să ai un suflet bun, și atunci ești perfectă, din toate punctele de vedere. Frumusețea până la urmă este trecătoare, dar un suflet bun, până la moarte va fi un suflet bun.

Iubita perfectă nu există! Există doar femeia mulțumită de ea, și de aici iubita. Deci femeie, caută să fii pentru tine perfectă, și atunci o să fii perfectă și pentru omul tău!

Fluturi..

"-jumătate din toată inima mea îți aparține. Fiecare bătaie este împărțită în două...           

Jumătate pentru mine și restul universului, iar cealaltă jumătate e numai pentru tine."

Azi, vreau să vă îndrum să citiți o carte, care vă v-a schimba mentalitatea, total. Este vorba despre cartea Irinei Binder - Fluturi.

”Fluturi” este un roman de dragoste care te va face să simți fluturi în stomac, apoi peste câteva minute să arzi de nervi, și pe urmă să ai iar fluturi. 

Am citit destul de multe comentarii răutăciose, cu care nu sunt chiar de acord. Unele comentarii spuneau că este o carte fără început și sfârșit și că nu are un subiect potrivit peste un roman. Eu cred că este cel mai bun roman pe care l-am citit în ultima vreme. Subiectul este pur și simplu uimitor, adică citind îți dorești să fi tu în locul Irinei ca să trăiești acea iubire și acele conflicte cu care se luptă ea.

În roman este vorba despre Irina, o fată tânără din Brașov, care cunoaște doi bărbați într-o discotecă din Poiana Brașov. Întâlnirea cu ei, îi schimbă viața, pentru că se îndrăgostește de Matei, care în scurt timp o invită să stea cu ei la Snagov. În timpul în care Matei este plecat la birou, Irina petrece timpul cu Robert, de care ajunge să se îndrăgostească, fapt ce o determină să aibă conflicte interioare la început, dar mai târziu și exterioare, cu cei din casă.. Ești curios/ă ce se întâmplă mai departe? Dacă da, atunci citește te rog cartea. Nu o să pierzi nimic, crede-mă, dimpotrivă, o să te alegi cu o poveste frumoasă pe care dorești să o citești iar și iar, și o să gândești altfel. Eu după ce am citit romanul, am început să mă gândesc la cei din jurul meu, așa cum încă nu am făcut-o și am decis că vreau să-i ajut cu cât se poate de mult.

Sunt convinsă că povestea Irinei poate să facă din fiecare om, unul mai bun. Eu am împărțit romanul pe două părți: prima parte e cea în care povestește trăirile ei din copilărie, își golește sulfetul prin fel și fel de citate fabuloase, iar a doua parte e povestea iubirii neîmplinite. Ce poate fii mai frumos, decât să citești despre o iubire neîmplinită, care totuși în anumite feluri este împlinită?  Ce poate fii mai frumos, decât să citești acele fragmente în care povestește despre oameni și despre viață, ca în cea de mai jos?

 Uneori, cartea te face să simți că tu ești personajul principal și tu trăiești toate acele certuri cu Robert, toate momentele de tandrețe, clipele în care gelozia o punea pe Irina să urle ca o nebună în timpul nopții doar ca să atragă atenția lui Robert și momentele în care se iubeau sub nasul lui Matei, dar el nu s-a prins de asta..

 Cartea este cea mai frumoasă carte din cele existente în România, și omul care nu o citește, este un om pierdut!!

"Nimeni nu o să te poată înlocui. Nimeni. Niciodată."

 

Capitolul 6 (partea 2)

Era 8 când m-am trezit și l-am pupat pe Alex pe obraji și am ieșit din salon fără să-l trezesc. Trebuie să merg acasă să fac un duș și să mă schimb, am o ședință de la 10, nu pot să merg așa.
Ador Bucureștiul la ora asta a dimineții. Aproape nicio mașină pe drumuri, pot să merg cât de tare vreau eu, nu trebuie să aștept ca omul din fața mea să plece. Mama era în bucătărie când am ajuns iar tata era plecat deja la firmă.
-Bună mamă! O salut intrând prin ușa din spate.
-Bună! Ai fost la Alex? M-a întrebat punând orezul la fiert.
-Da, am dormit acolo.
-Nu te-a dat careva afară de acolo?
-Nu, nu mai au tupeul.
-Mă gândeam. Nu ți-e foame?
-Acum că zici.. Ba da. Ce avem?
-Păi stai să văd ce a mai rămas. Merge la frigider și deschide ușa. Avem lasagna, vrei?
-Da. Să o încălzești până vin.
Am urcat în cameră și m-am îndreptat către dressing de unde mi-am scos o cămașă albă să o calc. Am făcut un duș și am coborât rapid. Mâncarea mă aștepta deja pe masă. Am mâncat grăbită și am ieșit din casă. Era 8:50 și se vedea asta și pe drumurile din oraș. Totul era plin de mașini. Deci eu chiar nu înțeleg cum se poate că în 40 minute să fie atât de multă lume în oraș?!
În firmă era mare agitația. Mda, au venit turcii. Tata era în sala de ședințe din aripa principală iar eu aveam să-mi susțin ședința în sala din aripa mică.
-Bună dimineața domnișoară! M-a salutat Carla.
-Bună dimineața! Te rog să-mi aduci o cafea lungă cu lapte în birou.
Când mă apropiam de biroul meu am văzut că ușa biroului lui Cosmin este deschisă. Oare să merg să mă uit dacă este înauntru? Dă naibii, merg să văd. M-am apropiat de ușă și mi-am întins capul să văd dacă e înauntru.
-Cauți ceva? M-a întrebat Cosmin dintr-o dată apărând în spatele meu.
-Ăăă, nu. I-am spus întorcându-mă. Tocmai..mergeam în biroul meu.. Și am plecat.
Am dat fuga rapid în birou și am închis ușa și m-am sprijinit cu spatele de perete. Ce faieră poț să fiu! Fraieră! Mai am 45 minute până la ședință, ar fi bine să mă calmez. Deschid planul clubului ca să văd ce au mai modificat și îmi bate cineva la ușă. Sigur Carla îmi aduce cafeaua.
-Intră! Strig, iar ușa se deschide. Poți să pui cafeaua pe măsuța mică, imediat termin și o beau.
-Păi cafea n-am, dar planurile pot să le pun. Mi-a răspuns Cosmin.
Am încetat să mai scriu și mi-am îndreptat privirea spre el. Stătea cu Mac-ul în mâna stângă și hârtii în cea dreaptă.
-Ce planuri? Îl întreb.
-Pentru ședință. Răspunde.
-Vrei să spui că țin ședința cu tine? Mă uit la el cu sprâncenele ridicate.
-Da. Răspunde ușor și se pune jos. Deci? Putem să începem?
-Păi da..
Se pune pe scaunul din fața mea și își așează Mac-ul pe masă, îmi dă câteva acte.
-Trebuie să convingem englezii să cumpere 25% din acțiunile clubului, astfel vom câștiga mai mult timp și mai mulți bani pe care să-i investim în bar.
Cele 40 minute petrecute cu el au trecut enorm de repede. În sala de ședințe englezii ne așteptau deja. Presimt că va fi o ședință al naibii de grea.

-Daaa! Urlă Cosmin.
-Am câștigat! Îți vine să crezi? Îi răspund și îi sar în brațe.
S-a terminat ședința și englezii au plecat să semneze contractul pentru cumpărarea acțiunilor. Tata o să fie mândru de noi când va afla că am obținut ceea ce el de 15 ani încearcă să obțină și nu a reușit. Ieșim din sală și mergem la restaurantul de la parter ca să sărbătorim.
-Dacă te gândești mai bine, chiar facem o echipă bună! Mi-a spus Cosmin în liflt.
-Îți dai seama că da, dacă am reușit să obținem un așa contract.
-Până la urmă avem  ce să investim în bar fără să luăm din banii firmei.
Restaurantul era plin de englezi care, probabil sărbătoreau noul contract. Am comandat spaghette și vin roșu.
-Hai să ciocnim pentru puterea noastră! A ridicat paharul.
-Și la cât mai multe ședințe câștigate de noi!
Am petrecut 2 ore jos în restaurant povestind amănunte din viața noastră. Când am urcat l-am văzut pe Alex certându-se cu tata.
-Alex ce cauți aici? L-am întrebat ajungând lângă ei.
-Am ieșit din spital! E greu de înțeles?! Urlă la mine.
-Păi bine bine, asta văd și eu, și nu mai urla. Îi răspund.
-A ieșit din spital fără acordul nostru! Îmi spune tata.
-Aaa, păi lasă tată, o să vorbesc eu cu el. Îl iau de braț și îl conduc în biroul meu.
După ce închid ușa mă uit dezamăgită la el, dar dintr-o dată încep să zâmbesc.
-Hai prostule zi cum ai reușit? Îl întreb râzând.
-Simplu. Am ieșit din salon și i-am spus asistentei că plec acasă, și mi-a zis că ”Nu puteți pleca domnule!” și i-am spus să nu se bage ș să cheme doctorul. Mi-a spus așezându-se.
-Și? Zi mai departe! Îl priveam curioasă.
-A venit, i-am făcut un scandal și mi-a dat hârtiile să semnezi și am plecat.
-Bate palma nebunule! Și batem palma.
Alex a stat în biroul meu până seara. La 7 a intrat și Cosmin să vadă cum se simte.
-Am auzit că ai fugit din spital. Îi spune.
-Am plecat după un ditamai scandal cu personalul!
-Ești nebun! Începe să râdă.
-E nebun din naștere. Intervin eu.
-Exact ca tine. Îmi răspunde cu un zâmbet șmecher.
-Îmi dau seama. Răspunde Cosmin.
Era 8 când ne-an trezit să plecăm. Când am ieșit din birou am avut o surpriză mare. Doi englezi vorbeau între ei.
-Johnny va semna contractul și în mai puțin de un an, îi vom falimenta pe ăștia și ne facem noi firma.
-Johnny e destul de isteț. Le vom lua totul. Spunea celălalt.
Alex stătea la mijloc și ne privea cum eu și Cosmin ne aruncăm câteva priviri speriate.
Am intrat în belea!

Lumea e rea...

             Acum câteva zile, în timp ce mergeam către casă, era să pățesc ceva rău, cel mai mare coșmar al meu vroia să devină realitate, și atunci am realizat că nu totul e ceea ce pare a fi.
           Lumea e rea, chiar foarte rea. S-a ajuns până la momentul în care, oamenii se omoară între ei, se ceartă, se bat sau ajung să violeze. În lumea în care trăim trebuie să ai mare grijă de tine, pentru că niciodată nu poți să știi ce are de gând să facă omul din spatele tău.
Oamenii au ajuns să facă lucruri îngrozitoare doar pentru faptul că sunt tare mândrii. Și spune-ți-mi și mie: e corect ca un om nevinovat să sufere pentru prostia altora?
        Viața omului e ca o ață subțire, se poate sfârșii în orice moment, dacă nu avem grijă. Noi trebuie să avem grijă, pentru că ceilalți sunt dobitoci, ei caută doar ca lor să le fie bine.
           Acum, câteva zile, înainte să pățesc ce am pățit, nu-mi era frică de nimic. Nu mă interesa de oamenii din spatele meu, însă totul s-a schimbat. După ce am pățit, a început să-mi fie frică de tot. De oamenii din jurul meu, de animale, de mașinile care trec pe lângă mine. Am început să nu mai am încredere în nimic din ce e în afara casei mele, pentru că nu știi la ce să te aștepți.
         Vreau să dau un sfat, așa ca de sfârșit, și sper să mă ascultați și să nu faceți ca mine. 
        !!! CÂND SEARA VEDEȚI UN OM SINISTRU ÎN SPATELE VOSTRU, NU AȘTEPTAȚI SĂ AJUNGĂ LA VOI, LUAȚI-O LA FUGĂ CÂT MAI REPEDE !!!
          

Capitolul 6 (partea 1)

-Pot să intru? Își vâră capul pe ușă Cosmin.
-Poți.
Închide ușa în urma lui și se așează pe scaunul de la măsuța de machiaj. Se uită la mine lung iar eu mă întreb dacă am ceva pe față.
-Mâine dimineață plec. Îi spun întrun final.
-Unde? Mă întreabă cu o urmă de dezamăgire pe fața lui.
-La spital și apoi acasă, deși îmi doresc să fiu departe de mama excesiv de grijulie.
-Poți să rămâi aici cât timp vrei! Îmi spune cu ochii strălucind.
-Serios? Îl întreb uimită.
-Da. Păi casa asta oricum e goală. Eu în timpul zilei sunt la birou și seara lucrez mai tot timpul așa că te poți odihnii.
-Vai mulțumesc! Mă dau jos din pat și alerg la el și îl îmbrățișez. După câteva momente îi dau drumul și îmi cer scuze.
-Am îndrăznit să vin în camera ta ca să întreb dacă te simți bine. Parcă erai ciudată la cină.
Mă întorc și mă uit la el. Oare chiar a observat că am auzit discuția și mă simt deranjată? Chiar nu mă așteptam de la Bogdan să îl pună pe Cosmin să mă despartă de Raul.
-Păi știi, am auzit o conversație azi între tine și Bogdan. I-am spus cu frică în voce.
Și pe bune că îmi era frică. Îmi era frică nu cumva să fiu victima unui pariu făcut între ei și nu știu cine.
-Pot să-ți explic. Mi-a spus ridicându-se.
-Nu e nevoie. Până la urmă suntem prieteni! I-am zâmbit.
Dintr-o dată s-a deschis ușa și a intrat Bianca urlând de fericire și de uimire că suntem unul lângă celălalt.
-A venit nebuna! A spus râzând Cosmin și ieșind din cameră.
Bianca a stat cam două ore cu mine și am povestit. Am vrut să o fac să înțeleagă că nu e nimic între noi, dar acum realizez de ce spune Alex că e o femeie imposibilă. Nu înțelegea în niciun fel că suntem doar prieteni și că eu îl am pe Raul. 

După vizita lungă am reușit să mă pun în pat și să adorm. La 2 m-am trezit că aud urlete de jos. Ce mama naibii se întâmplă? Cobor rapid scările și îl văd pe Raul certându-se cu Cosmin.

-Mă tu ești normal?! Intervin în discuția lor.

-Da! Locul tău nu e aici! A sărit la mine dar bodyguarzii casei m-au apărat.
-Dar unde e?! Îl întreb și mă uit cu un ochi la Cosmin, care se uită uimit la noi.
-Acasă la tine! Îmi răspunde tăios.
-Dați-l afară! Am spus către bodyguarzi și am stat și am privit până l-au scos din casă.
M-am pus pe una dintre fotoliile din living iar Cosmin s-a pus la bar.
-Vrei ceva de băut? Mă privește peste umăr.
-Vodka!
Îmi aduce paharul după care se pune pe un scaun. Eu privesc în gol și mă gândesc, cum se poate să fie atât de prost încât să vină în casa omului și să facă scandal? Nu pot să înțeleg posesivitatea lui? Eu pentru el sunt o iubită sau o proprietate? Nu mai pot să înțeleg de ce se schimbă așa? Sau mereu așa era?
Uneori oamenii care ne intră în viață sunt niște actori. Au o mască pe față ca să ne facă să credem că ei sunt altfel, când colo sunt la fel ca ceilalți, poate mai răi.
Arunc o privire către Cosmin. Tot acolo stă și se gândește la ceva. Ceva îl frământă rău de tot, dar oare ce, ore are legătură cu tot ce s-a întâmplat mai devreme în casă?
-Ești bine? Îl întreb aproape în șoaptă.
-Sunt. Unde l-ai găsit? Mă întreabă.
-În club..
-Știi că el e cel mai mare dușman al meu? Se uită la mine cu lacrimi în ochi.
-Nu știam..
-Știi că din cauza lui și al familiei sale, mi-am pierdut părinții? Știi că din cauza lui a trebuit să plec de mic copil din țară ca să fiu în siguranță? Știi că din cauza lui Dragoș era să fie la răcoare, când era nevinovat? Se uită la mine cu reproș.
-Nu știam... Îmi pare rău. Îi spun plângând.
-Las-o baltă. Se ridică și urcă în camera lui, iar eu rămân în living plângând. 

Noaptea a trecut foarte greu, aproape că nu am dormit deloc. Dimineața la 8 eram deja jos în bucătărie, o ajutam pe Maria când un parfum cunoscut mi-a atins nasul.
-Bună dimineața! Era Cosmin, stătea în ușă. Eu nu mănânc acasă. Iau doar un baton cu cereale și apoi iau prânzul undeva.
Mi-a aruncat un zâmbet minuscul și a ieșit din bucătărie, lasându-mă să mă uit după el cu tristețe în privire. Oare e supărat încă pentru scandalul făcut de Raul? Cu siguranță că e supărat. Dar nu el e singurul rănit, pentru că și eu sunt. Discuția de aseară m-a rănit într-un fel, pentru că cuvintele lui sunau ca și cum eu aș fi fost vinovată pentru tot ce a trăit el în trecut. Eii bine nu eram vinovată în niciun fel! 
-Și eu trebuie să plec la spital. I-am spus Mariei și am ieșit ca fulgerul din bucătărie. 
Am urcat în cameră și mi-am luat telefonul tastându-i un mesaj lui Raul.
Eu(8:12): Unde ești?!
Raul(8:15): La firmă.
La firmă. Perfect! Mi-am luat cheile și am plecat în grabă. Norocul meu era că nu era trafic blocat pe nicăieri și am putut ajunge în 25 minute la firmă. Am parcat mașina și am intrat în firmă. Iar erau elevii de la ASE la noi, încă nu s-au hotărât dacă se vor angaja aici sau în altă parte. În lift am dat de Bianca.
-Ce faci? M-a întrebat cu un zâmbet stupid.
-Urc cu lifltul, tu?
-Eu bine. Și tot zâmbea ca o fraieră.
-Ce-i cu zâmbetul ăla? O întreb cu o sprânceană ridicată.
-Hai povestește-mi totul! M-a luat de braț.
-Ce să-ți povestesc?
-Noaptea pe care ați avut-o! Oare ce să-mi povestești? Hai spune-mi! Ți-a cerut mâna? Ești iubita lui acum? Mă întreba entuziasmată, dar fiindcă am ajuns la etajul în care avea ea treabă azi, nu am putut să-i spun nimic, dar mi-a promis că va urca mai târziu. 
Am ieșit din lift ca trenul și nu am salutat oamenii aflați în hol, ci m-am îndreptat către biroul lui Raul. Am intrat și l-am surprins cu o elevă de la ASE pe birou sărutându-se.
-Cară-te! I-am spus fetei. Săraca speriată a ieșit din birou și a închis ușa după ea.
-Ești nebună! Ce intri așa în biroul meu? M-a întrebat sărind la mine.
-Eu îmi permit! Firma e a mea, nu a ta, așa că nu mă trata ca pe o secretară că te învăț eu respect dacă nu știi! Și de nebun tu ești! L-am împins iar el a căzut în scaun.
-De ce aș fi nebun?! S-a ridicat din nou.
-Pentru că ești nebun! Cum mama mă-sii să vii noaptea în casa omului și să faci scandal?
-Pentru că nu mi-ai spus unde mergi! S-a apropiat de mine.
-Nu sunt nevoită să-ți spun unde merg și cu cine! Nu suntem căsătoriți, nu ai niciun drept asupra mea! Sunt liberă, fac ce vreau!
-Nu! Tu ești iubita mea! Nu ai ce mai căuta în casa lui ăla! Și a dat cu pumnul în masă.
-Fi atent că doar eram iubita ta! Am terminat! Și am ieșit din biroul lui iar el a ieșit după mine, oprindu-se în ușă, iar eu eram deja în fața biroului meu.
-Curvă! A strigat după mine, făcând lumea să se uite la noi.
-Handicapatule! Am strigat înapoi și am trântit ușa după mine.  
După 10 minute de când am intrat în birou, a sunat telefonul fix.
-Tatăl dvs. vă așteaptă în sala de ședințe. Mi-a spus secretara.
-Mersi că m-ai anunțat Carla. Am pus telefonul jos și am tras aer în piept. Încă eram nervoasă, dar știam că trebuie să mă liniștesc ca să nu mă cert și cu tata.
M-am ridicat din scaun și am ieșit din birou. Holul acum era și mai plin. M-am îndreptat către sala de ședințe și am deschis ușa. La capătul mesei stătea tata iar în stânga lui Raul. Asta îmi mai lipsea! M-am așezat în dreapta tatei, la locul care mi se cuvine.
-Vezi că ai ocupat locul lui Alex, pune-te mai încolo! I-am spus lui Raul.
Tata se uită la noi încruntat, iar eu mă uit la Raul care se abține de la comentariile lui.
-Mai devreme a fost un circ între voi pe hol. Ne-a spus tata. Pot să vă rog să vă rezolvați treburile în afara firmei?
-Spune-i fiicei tale mai întâi să nu dea buzna în birourile altora! A răspuns Raul uitându-se urât la mine.
-Iar păcăliciului ăsta să-i spui să nu mai dea buzna în casa altora în miezul nopții! I-am replicat tăios.
-Pot să știu ce s-a întâmplat între voi de vă atacați așa? Ne-a întrebat tata.
I-am explicat tatei cum a dat Raul buzna în casa lui Cosmin iar el că eu am intrat fără să bat la ușă în biroul lui. Până la urmă ne-am certat mai rău, dar tata ne-a pus o ofertă. Să plece unul dintre noi la departamentul de vânzări ca să nu ne mai certăm.
-Ai auzit? Îl întreb pe Raul cu un zâmbet răutăcios. Poți să-ți faci bagajele și să te muți cu 10 etaje mai jos.
-Tu vei fii cea care se va muta! Mi-a răspuns.
-Eu? Mă confunzi! Eu sunt patroana firmei, locul meu e la etajul ăsta, când colo tu ești doar un angajat.
Până la urmă Raul a acceptat să se mute cu 10 etaje mai jos, dar încă avea comentarii la adresa mea, dar doar tata le auzea fiindcă eu vorbeam prin mesaje cu Alex.
Alex(10:21):  Nu treci pe la mine? Mă cam plictisesc aici..
Eu(10:22):  Ba da. Vin în 30 minute.
M-am ridicat de la masă și m-am îndreptat către ușă, când am auzit că Raul strigă după mine.
-Unde mergeți maiestate? 
-Nu-i treaba ta! I-am răspuns și am ieșit înainte să mai comenteze ceva, el sau tata. 
În drum spre spital am cumpărat Milka și brioșe ca să mâncăm. La intrarea în secție asistenta iar a comentat, dar m-am prefăcut că nu o aud și am  mers mai departe. Alex stătea pe pat în și făcea diferite mutre în timpul în care o altă asistentă îi explica ce medicament când trebuie să ia.
-Ce-s cu fețele astea? L-am întrebat râzând.
-Multe! A răspuns uitându-se la asistentă și arătându-i să plece.
Am povestit cu Alex până seara. I-am povestit și problemele de la firmă cu Raul, și scandalul din casa lui Cosmin și discuția cu tata și concluzia acestuia. Iar el spre uimirea mea, era de parte mea. La 11 nu am mai vrut să plec așa că m-am pus pe fotoliul din salonul lui, și am adormit râzând de el ca în copilărie..

Capitolul 5 (partea 2)

Era undeva 1-2 noaptea când m-am trezit la agitația din jurul meu. Ușa salonului era întredeschisă și lumina care era aprinsă înauntru îmi deranja ochii abia deschiși. Ce se întâmplă? Am văzut două asistente intrând în grabă în salon lăsând ușa larg deschisă. L-am văzut pe Cosmin stând de vorbă cu unul din doctorii aflați în gardă în acea noapte, pe când celălalt lucra ceva deasupra lui Alex.
Ce se întâmplă? Mă întrebam din nou și din nou în sinea mea. Se întâmplă ceva cu fratele meu, asta știu.
Viața uneori vrea să ne arate că e mult mai puternică decât noi. Ne arată că destinul nostru este în mâinile ei, și noi suntem doar niște marionete în lumea ei. Ea este pictorul tabloului pe care destinele noastre sunt pictate, și cu doar o pensulă poate creea cu totul și cu totul alt tablou decât ce avea. Asta făcea acum și cu Alex. Arăta că ea este mai puternică decât el. M-am ridicat și m-am apropiat încet de ușa deschisă ca să aud ce vorbește Cosmin cu domnul doctor, însă nu am auzit nimic.
Oare ce era în neregulă cu starea lui? M-am rezemat ușor de tocul ușii și am privit către pat. Parcă îl vedeam clipind. M-am apropiat de pat ca să mă uit mai bine și chiar clipea.
-O doamne! Îți mulțumesc! M-am așezat pe marginea patului și plângeam.
Doctorul s-a îndepărtat de noi, iar Alex se uita în jur ca și cum ar încerca să-și dea seama unde se află.
-Unde sunt? A întrebat confuz.
-Ești în spital. A spus Cosmin așezându-se pe cealaltă parte a patului.
I-am povestit lui Alex ce s-a întâmplat cu el, dar se uita la noi ca și cum nu ar înțelege tot ce îi spunem noi. I se părea a fi incredibil că tocmai cu el s-a întâmplat asta. Mi-am amintit că trebuie să o anunț pe mama că Alex este bine. Am ieșit din salon și am căutat în agendă numele ei.
-Bună mamă!
-Ce? S-a întâmplat ceva? M-a întrebat cu o voce speriată.
-Stai liniștită. Alex și-a revenit.
-Adică nu mai e în comă?
-Da, mamă, nu mai e în comă.
-Doamne ce bine! După ce se trezește tatăl tău venim și noi la spital.
-Nu vă găbiți, suntem noi aici!
 Încet se făcuse dimineață iar noi tot la spital eram. Când a sosit mama cu tata era 8:25. Mama a fugit direct în salon iar tata a dat mâna cu Cosmin și m-a pupat.
-E mai bine? Ne-a întrebat tata.
-E mai bine. A răspuns Cosmin. Doctorul a zis că are nevoie de 2 săptămâni de recuperare și mai trebuie să-i facă câteva analize.
-Dar îl putem lua acasă?
-Nu știu..
-O să vorbesc cu doctorul. Acum ar trebui să mergeți acasă să vă odihniți.
-Mergem doar să-l salut pe Alex. I-am spus și am intrat în salon.
Mama stătea pe marginea patului și se certa cu Alex. Când și-a aruncat privirea către mine nu a mai băgat-o în seamă pe mama.
-Pleci? M-a întrebat.
-Da, plec. Sunt obosită. Sunt aici de ieri de la 12.
-A, ok. Ne vedem. Și s-a reîntors la cearta cu mama.
Ieșind din salon l-am văzut pe tata vorbind cu doctorul, dar eram atât de obosită încât nu am mai vrut să aștept să văd ce vești mai sunt. M-am oprit lângă Cosmin, care scrie ceva pe telefonul lui.
-Mergem? L-am întrebat, la care el a tresărit.
-Da da da, mergem. Hai! Și m-a luat de braț.
În parcare am vrut să mă îndrept către mașina mea, însă Cosmin m-a oprit.
-Mergem la mine, trimit pe cineva după mașina ta.
-Ok. Și am urcat în mașina lui.
Conducea în tăcere. Nu s-a uitat deloc la mine. Mi se părea că ceva nu e în regulă cu el.
-Te simți bine? L-am întrebat aplecându-mă un pic către el.
-Da. Mi-a răspuns sec privind mai departe în față.
Tăcerea din mașină era apăsătoare pentru că știam că e ceva cu el, dar refuză să-mi spună. Privea în față și eram cam palid la față, sau poate era nervos, sau dezamăgit.
-De când ești cu Raul? M-a întrebat după un timp.
-De 2 săptămâni. De ce?
-Mi-a scris un mesaj.
-Ce mesaj? L-am întrebat speriată.
Nu a mai răspuns dar mi-a dat telefonul lui să văd cu ochii mei.
 Raul(8:44): Te rog să-i dai pace iubitei mele. Nu vreau să te bagi aiurea între noi. Nu e loc și pentru tine, doar pentru mine și ea. Dacă nu te îndepărtezi de ea, se va sfârși rău!
Nu se poate!
-Îți pot explica.. Am încercat să mă apăr, dar el m-a întrerupt.
-Nu trebuie să-mi explici nimic. Până la urmă noi suntem doar prieteni, nimic altceva.
Doar prieteni? Credeam că suntem mai mult de atât! Tu m-ai făcut să cred! Urlam în sinea mea la el. M-a cuprins un sentiment de tristețe și tot ce vroiam era să plâng singură. Am așteptat până am ajuns în casa lui. Casa era enormă. Mult mai mare decât era casa mea. Avea o curte mare cu piscină și cu o lagună în spate, cu grătar și leagăn lângă.
-Maria? Te rog să-i dai domnișoarei o cameră. Rămâne la noi câteva ore. Îi spunea servitoarei în momentul în care aceasta a deschis ușa.
Casa nu doar de afară era enormă, ci și înauntru era imensă. Avea livingul spațios, și în față erau scările care mergeau în semicerc sus. Maria m-a condus într-o cameră spațioasă care avea și propria baie, exact așa cum era la noi. Am făcut duș și după acea am mers jos să mănânc ceva. Am auzit voci jos, tocmai din acest motiv am pășit ușor să aud despre ce e vorba.
-Eu ți-am spus că necioplitul ăla e cu ea! Spunea un bărbat a cărui voce mi se părea a fi foarte cunoscută.
-Știu. Asta e. Doar nu o să-i despart! A răspuns Cosmin.
-Ba da! Ar trebui să-i desparți. Doar nu o să suporți să o vezi cu ăla! I-a răspuns necunoscutul cunoscut.
-Nu o să-i despart. Nu am ce să fac. Are dreptul la fericire și ea.
-Ți-am spus să nu vii în țară dacă nu îi desparți!
Am mai coborât două trepte să văd cine era cel cu care vorbea. Cei doi tocmai intrau în biroul lui Cosmin, care se afla sub scara din dreapta. Omul cu care vorbea era Bogdan. Bogdan, prietenul lui Alex. Avocatul familiei. Nu îmi vine să cred că unul de-al familiei, așa cum îl consideram noi, vroia să mă despartă de Raul.
Uimită am coborât scările și am intrat în bucătărie. Am cotrobăit prin frigider până am găsit lapte și cereale și am urcat în camera mea, unde după ce am mâncat am adormit.

Când m-am trezit era 8 seara. M-am ridicat din pat să merg jos să văd cine mai e în casă. Nu aveam stare ca să merg acasă. Chiar dacă am stat doar câteva ore în casa asta, parcă mai vreau să rămân pentru că îmi oferă liniște și siguranță. Am coborât scările cu ochii închiși, savurând parfumul de liliac împrăștiat prin toată casa.
-Aveți vreo preferință pentru cină, doamnă? M-a întrebat o fată tânără.
-Domnul Cosmin ce obișnuiește să mănânce seara? Am întrebat-o în timp ce o studiam profund. Avea ochii negrii și părul castaniu creț. Avea o siluetă subțire și zâmbea și cu ochii. O invidiez că are șansa să stea lângă Cosmin mereu!
-Domnul deobicei mănâncă un sandwich și bea un pahar de suc de portocale.
-Atunci la 9 vreau să fie gata cina și să fie făcut lasagna și vin roșu.
-Cum doriți! Mi-a răspuns fata.
-Mulțumesc Andreea! Scrie pe ecusonul ei numele.
Mă așez pe una dintre canapelele din living și pornesc televizorul. Aud cum o ușă se deschide. O fi ușa biroului. Aud doi bărbați vorbind. Iar aceași doi bărbați. Mă învârt și mă uit către ei exact în momentul în care Bogdan mă zărește.
-Bună Victoria! Ce faci? M-a întrebat cu un zâmbet larg pe buze.
-Ăăăă, mă uit la un film? Tu? L-am întrebat.
-Am avut de rezolvat câteva treburi cu Cosmin și merg acasă.
-Nu rămâi la cină? L-a întrebat Cosmin.
-Păi nu vreau să deranjez.
-Așa musafiri buni niciodată nu ne deranjează, așa dragule? Și am aruncat o privire către Cosmin. Bogdan s-a uitat ciudat la el. Am înțeles că ei în tot acest timp despre mine au vorbit.
-Nu ne deranjezi, poți să rămâi! A spus Cosmin într-un final.
Timpul a trecut greu până la 9. M-am săturat deja de poveștile băieților, așa că mi-am scos telefonul din buzunar și am trimis un mesaj către Alex.
Eu(20:23): Ce faci?
Alex(20:24): Stau și mă uit la caii verzi pe pereți. Tu?
Eu(20:25): Și eu. Doar că eu la doi proști mă uit.
Alex(20:25): :))) Știi când pot să merg acasă?
Eu(20:26): Habar n-am. Tata nu ți-a spus nimic?
Alex(20:30): Nu-i dă voie mama să-mi spună!
Eu(20:31): Așa m-am săturat de comportamentul mamei. Mama excesiv de grijulie.
Alex(20:33): Mie-mi spui? Vreau să mă mut la Snagov când scap de aici.
Eu(20:35): Ești nebun?
Alex(20:38): Având în vedere că de la perfuzia asta nu mai văd bine..
Eu(20:40): Se vede!
Alex(20:41): Tu unde ești?
Eu(20:43): La vila lui Cosmin.
Alex(20:45): Cum ai ajuns acolo?
Eu(20:46): Poveste lungă.
Alex(20:48): Atunci cum ai ajuns să fi așa de apropiată de Cosmin?
Eu(20:51): Încă o poveste lungă.
-Cina este gata! Puteți să vă așezați la masă. Ne-a spus o altă fată. Oare câte fete mai sunt în casa asta?
Ne-am așezat la masă unde băieții tot aceași conversație plicticoasă au avut-o. Am încercat să mănânc cât mai repede și să mă retrag în camera mea.
-Fratele tău când vine acasă? L-a întrebat Bogdan. Oppa! Discuția devine interesantă. Mereu mă înțelegeam bine cu Dragoș.
-Peste 4 zile ajunge în țară.
-Vine cu iubita lui?
-Cred că da.
Deci are iubită. Hai că nu mă interesează atunci. Am terminat de mâncat și m-am ridicat politicos de la masă după care m-am încuiat în camera mea. De ce să stau și să ascult discuția lor de doi bani?

Capitolul 5 (partea 1)

Îmi sună telefonul. Așa devreme? Îmi întind mâna după telefon, îmi deschid ochii să văd cine sună. E Raul. Mama naibii! Nu prea am ce să fac, trebuie să răspund că altfel îmi face scandal.

-Alo?

-Unde ești?! 

Oppa! E nervos.

-În pat.

-Cu cine? 

-Singură.

-Atunci să întreb altfel: în patul cui? Că acasă nu ești!
-Raul, sunt la cabană. 
-Cu cine?!
-Cu prietenii mei.. Îl aud cum respiră nervos. 
-Bine - spune într-un final - Ne vedem după ce vii.
Am închis telefonul. E destul de nervos. Sper să nu afle nimic de această exursie și de întâmplările sale.
-Pot să intru? Și-a băgat capul pe ușă Bianca.
-Poți să intri. 
Bianca era ca o soră pentru mine. Îmi e prietenă din copilărie, cam de la 7-8 ani. Am fost la același liceu și după am ales și facultățile la fel. A închis ușa în urma ei și s-a pus pe marginea patului.
-Cum ai dormit? M-a întrebat.
-Destul de bine, tu?
-Bine.. Se auzea o undă de supărare în glasul ei.
-S-a întâmplat ceva? M-a pus în genunchi și m-am apropiat de ea. Se vedea că ceva o supără rău de tot.
-Nimic... Mi-a spus privind în gol.
M-am uitat la ea preț de o clipă. Cum poate să-mi spună că nu s-a întâmplat nimic, când o cunosc de atâția ani și simt deja când ceva nu e înregulă.
-Hai spune-mi care e problema! Și nu mă minți! M-am pus lângă ea și o priveam.
-Multe. Brusc s-a ridicat din pat și a mers la geam. Multe s-au întâmplat. Am simțit în vocea ei că încearcă să se abțină de la plâns. Simțeam că e ceva grav. Ea nu plânge din orice.
-Bianca..
-Nici măcar nu știu cum să-ți spun... Mi-a răspuns.
-Te rog să-mi spui, nu mă mai ține așa!
-Alex azi noapte a avut un accident.
Am sărit din pat ca arsă. Și somnul care îmi mai era a zburat.
-Unde e acum?! Am întrebat-o aproape urlând de durere.
-În spitalul din București. Am dat jos pătura de pe mine, nepăsând că am rămas goală în fața ei. Am fugit în baie, m-am spălat pe dinți și pe față și m-am îmbrăcat. 
-Unde te duci? M-a întrebat urmărindu-mă în cameră.
-La București. I-am răspuns căutându-mi cheile.
-Nu poți să mergi! Mi-a răspuns cu tonul ridicat.
-Ba da! Mă duc și nimeni și nimic nu mă va opri! Nu pot să stau aici când cealaltă parte a mea e în spital în cine știe ce stare! Mi-am apucat cheile și am mers spre ușă unde m-am întors către ea cu lacrimi în ochi. Înțelege-mă că nu pot. Și am ieșit.
 Am coborât în grabă scările și în living băieții erau îngrămădiți vorbind în șoapte, ceea ce mi-a dat de înțeles că e vorba despre mine și Alex. Dar nu m-a interesat chiar deloc. Am urcat în mașină și am ieșit pe poartă ca fulgerul.
"Doamne-Doamne mă auzi? Dacă da, te rog doar să ai grijă de el. El e sânge din sângele meu, e cealaltă parte a mea. Nu aș suporta să îl văd în stare gravă!" îl rugam pe Dumnezeu în drumul meu către spital. 
Ajunsă acolo am văzut mașinile celor din familie în parcare și pe unchiul Robert pe o bancă de la intrare. Mă grăbesc către el și îl aud plângând și înjurând.
-Dracu să ia viața asta de rahat!
-Unde e Alex? L-am întrebat cu lacrimi șiroindu-mi pe obraji, înțelegând că e gravă situația lui.
-La etajul 3 în partea 4.. Mi-a răspuns privind în gol.
Am urcat repede treptele și la intrarea în secție o asistentă mi-a tăiat calea.
-Nu aveți voie să intrați în această secție.
-Nu te-am întrebat! I-am răspuns cu scârbă și am împins-o din calea mea, iar ea a căzut pe una dintre canapele.
-O să chem paza să vă dea afară din spital! Mi-a răspuns nervoasă.
La auzirea vorbelor m-am oprit din drum și am închis ochii. Victoria calmează-te! Mi-am spus în gând în timp ce respiram ca un taur.
-Vă e frică de pază de nu mergeți mai departe?! M-a întrebat cu sictireala în vocea ei.
Atât! Ajunge! M-am întors și ca un fulger am luat-o de gât și am trântit-o de perete.
-Nu există un om, care să-mi spună ce să fac, asta însemnând că nu îmi spui nici tu! M-ai înțeles?! Am urlat la ea și o priveam cu dispreț.  Am fost clară??!! Am întrebat-o cu tonul și mai ridicat.
-Da... spunea în șoaptă.
-Pișa-m-aș în gura ta de handicapată! Și i-am dat drumul, după care am mers spre partea 4.
Mama stătea cu bunica pe scaune, tata se plimba în jos și în sus iar bunicul vorbea cu mătușa. 
-Unde e?! I-am întrebat plângând.
-E în operație. Doctorii încearcă să-l țină în viață. 
Am încremenit la spusele tatei. Era un șoc pentru mine să aud că Alex, Alexander al meu e în stare gravă.

După mai bine de 8 ore, doctorul a ieșit din sală. Am sărit din scaun și m-am repezit la el.
-În ce stare e? L-am întrebat cu speranța că trăiește.
-Îmi pare chiar rău, dar nu am putut face mai mult. A intrat în comă de gradul 3. 
-Dar își poate reveni? L-am auzit pe Cosmin din spate.
-Se poate că se va trezi, însă sunt puține șanse. Ne-a spus după care a plecat.
Am căzut înapoi în scaun și mă gândeam la tot ce am trăit până acum cu el. Era fratele meu. Țineam mai mult la el decât la părinți. Cosmin s-a așezat lângă mine și m-a luat în brațe.
-O să fie bine. Mi-a spus mângâindu-mă pe umăr.
-Tu ce faci aici? L-am întrebat uitându-mă drept în ochii lui. 
-Doar nu credeai că o să te las singură în probabil cea mai dificilă zi a vieții tale. Se uită la mine cu ochii lui frumoși și mă strânge tare la pieptul lui.
Mama cu doar 2 scaune mai încolo, încerca să o convingă pe bunica să meargă acasă că e târziu deja, dar bunica nu vroia să plece.
-Hai mamă să te duc acasă, că e deja târziu. Te rog eu frumos să mergem. Ești și tu bătrână și trebuie să te odihnești. Încerca mama să o convingă.
-Dar dacă eu plec, cine va avea grijă de nepotul meu? A spus ea, și fără observare i-a căzut o lacrimă din ochi.
-Rămâne aici Victoria și ne anunță dacă se întâmplă ceva, am dreptate? Se uită către mine, iar eu îmi ridic capul de pe umărul lui Cosmin.
-Vă anunț dacă este vreo schimbare. Du-te bunico te rog acasă. E de ajuns că Alex e în spital, nu mai trebuie să pățești și tu ceva.
Cu greu s-a ridicat și la brațul mamei a părăsit secția. Am rămas doar eu cu Cosmin și holul gol.
-Ai mâncat ceva azi? M-a întrebat Cosmin cu o sprânceană ridicată.
-Nu.. I-am răspuns în șoaptă.
-Merg să cumpăr ceva să mănânci. Mi-a spus și s-a ridicat. Mă uitam după el cum se îndepărtează.
Acum am rămas singură cu gândurile mele. Dumnezeule te rog să-i dai viața înapoi lui Alex. Viața mea fără el nu are niciun sens. El e cel care mă enervează enorm de mult dar e fratele meu, e cel care dă spiritul casei. Cu toți avem mare nevoie de el. Promit că de îl faci bine, o să am mai multă grijă de el... A apărut și Cosmin lângă mine cu un corn cu ciocolată. După ce am mâncat, mi-am pus capul pe umărul lui și am adormit..