Scrisoare către fiica mea!

Draga mea fetiță,

Vreau să-ți spun că viața nu e chiar așa de rea cum spun oamenii. Desigur că are și ea părțiile negative, dar poți să treci peste toate, pentru că ești puternică. Dacă ai noroc poți să faci oamenii să danseze așa cum vrei tu, și poți să-ți faci o viață ca în povești, pentru că vezi tu, draga mea, mami și tati nu vor exista mereu. Va veni în viață un moment în care tu o să devii adultă, și va trebui să lupți pentru visele tale. Trebuie să știi că visele tale îți aparțin și nimeni nu ți le poate lua. Visele tale trebuie să fie atât de enorme încât să te sperie și să te motiveze ca să lupți pentru a ajunge la finalul planurilor tale.

Trebuie să știi că în viață o să întâlnești și oameni buni dar și răi, și că unii dintre ei vor face tot posibilul ca să te vadă căzând, și vor da și ani din viața lor doar ca să te rănească, dar tu nu trebuie să te lași bătută. Trebuie să fii puternică și mândră. Ai și de ce să fii mândră, iubita mea, pentru că ești femeie din cap până în picioare și ai o inteligență cum prea puține ființe au. Trebuie să fii indiferentă cu cei din jur. Încearcă  mereu doar să te gândești la tine, pentru că tu ești cea care contează cu adevărat, restul pot aștepta.

Iubita mea vreau să-ți spun că la un moment dat va apărea și iubirea în calea ta. Vor apărea fel și fel de bărbați. Unii îți vor promite multe, și nu vor face nimic, alții nu vor promite nimic dar vor face multe lucruri pentru tine. Unii nu te vor iubii, alții te vor iubii mai puțin decât spun, iar următorii te vor iubii mai mult decât îți poți imagina. O să iubești, o să suferi și o să primești fel de fel de lecții de la cei care vor trece prin viața ta, dar doar unul va exista pentru care o să simți că vrei să-i dai totul și care va merita. Atunci fata mea, să nu stai pe gânduri. Dă-i tot ce poți. Viața e prea scurtă ca să stai pe gânduri și să nu ai încredere în omul tău. Ai încredere în el, pentru că nu toți sunt la fel, și dacă își bate joc de tine, să nu regreți nimic, pentru că bărbați mai găsești.

Orice ai face în viață, să nu uiți că ești mai mult decât crezi, și că poți mai multe decât îți imaginezi. Să nu uiți că orice ar fi, pe părinții tăi trebuie să îi respecți, pentru că noi te vom iubi mereu, iar atunci când noi nu vom mai fi, va trebuii să-ți amintești că vom exista mereu în sufletul tău!

De Crăciun, fii mai bun!

Se apropie Crăciunul și știm că sunt foarte mulți oameni care n-au ce pune pe masă, sau n-au cu ce se îmbrăca. Sunt de asemenea foarte mulți oameni care au tot ce-și doresc, și de asta de ce să nu ajute ei pe cei săraci?

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru toți locuitorii Pământului. Toată lumea se pregătește cât poate de bine pentru această sărbătoare. Unii își decorează casa până la refuz, alții își cumpără zeci de mii de cadouri, și ceilalți încearcă să împartă tot ce au și cu cei care n-au. Cu aceste gând au început și activitățiile noastre. De vreo 2 ani, în școală adunăm haine, mâncare pentru cei săraci. Anul trecut, am avut pachete pregătite și o listă cu familile unde sunt bătrâni, săraci și mini echipa noastră s-a împărțit în 2, de asemenea am împărțit și lista și am început să străbatem casele ca să aducem fericire și lumină în viața celor care au nevoie de ajutor.

În acest an, la începutul lunii am adunat mâncare, iar în ultima săptămână de școală, am donat haine și jucării. Hainele și jucăriile au ajuns la centrul de plasament din zona orașului nostru. Acolo sunt copii care au mai mare nevoie de ei, și noi suntem bucuroși să vedem că putem să aducem soarele în viața copiilor fără părinți. 

Cred că toți oamenii ar trebuii să ajute săracii, pentru că este o senzație mirifică să vezi că poți dăruii ceea ce ai și celorlalți. Nimic nu e mai frumos, decât să vrei să faci asta din tot sufletul tău și să vezi că și reușești. Fiecare pas pe care îl faci pentru ceilalți, îți va fi răsplătit prin alte fapte bune, așa că de Crăciun, fii mai bun!

O să-mi scriu iubirea pentru tine, pe buzele tale..

Știi ce vreau? Vreau să mergem la mare! 

Vreau să urc obosită la etajul hotelului și când intru în cameră să te găsesc stând pe canapea uitându-te la un film și să mă arunc lângă tine. După un timp vreau să simt că mă înțepi cu degetele tale ca să verifici dacă am adormit, iar eu mă ridic și intru la duș. Când ies, te găsesc în pat și când mă pun lângă tine, tu începi să-ți plimbi degetele pe fața mea. Mă pun la pieptul tău și mai discutăm câteva minute, după care adorm.. Dimineața, când îmi deschid ochii tu te holbezi la mine și arunci un zâmbet urmat de „Bună dimineața” și de un pupic pe frunte, la care eu răspund doar cu un „Îhm”, iar tu începi să râzi.

Vreau să ne privim în ochi când îmi dau jos rochița și rămân doar în costum de baie, apoi să ne apucăm de mâini și să fugim în mare. Tu mă ridici și mă arunci, iar eu te împing în jos, pe urmă fug să mă pun la soare. Mă întind pe șezlong și mă uit la tine cum îți pui ochelarii de soare și iei o revistă ca să citești. Parcă lumea se oprește în jurul meu și ești doar tu. Doar pe tine te văd, doar tu contezi, nimeni altcineva. 

Vreau ca seara când ieșim la plimbare pe plajă, să mă iei de mână și să-mi vorbești despre planurile noastre de viitor. Vreau să simt cum marea ne atinge picioarele. Vreau să văd luminițele de la cluburi și să aud muzica. Vreau să simt vântul ce adie și să îți simt prezența. Vreau să nu mai aud nimic din ceea ce spui, vreau să mă uit la tine. Te văd mai frumos, mult mai frumos. Îți văd sufletul enorm de unde vine frumusețea ta, și sunt uimită să văd că ești un om mult mai bun. Sunt uimită să văd cât de mult îți deschizi sufletul în fața mea, și că pui pe tavă, partea pe care nu ți-am cunoscut-o până acum.

Mă uit în continuare la tine și îi mulțumesc celui de sus că te-a lăsat să stai în viața mea. Îți promit că am să-mi scriu iubirea pentru tine, pe buzele tale!  

December, make my wishes come true.

         Pentru final de an, am multe vise şi dorinţe. La început mi-am dorit tot felul de lucruri prosteşti, însă după un timp am realizat ce vreau cu adevărat.
        Vreau ca toţi prietenii mei să fie fericiţi. Să nu mai aud de la ei că au probleme, că sunt trişti, supăraţi, pentru că doar o viaţă au, şi ar fi păcat să fie supăraţi tot timpul. Vreau să nu mai existe certuri între oamenii care se iubesc, vreau să fie armonie şi fericire între ei. În iubire este vorba despre încredere, dragoste şi fericire.
           Îmi doresc, ca toţi acei oameni care sunt săraci, să fie ajutaţi de ceilalţi pentru a putea trăii cum trebuie. Vreau să nu mai existe superiori şi inferiori, doar oameni egali. Nu-mi place că unii sunt trataţi ca şi cum ar fii ultimii de pe pământ, iar alţii ca şi cum ar fi conducătorii lumii.
           Vreau ca toţi oamenii răi, să se transforme în oameni buni şi să caute fericirea. Un om poate să fie fericit, doar dacă este înconjurat de alţi oameni buni. Vreau ca de Crăciun, să aibă fiecare copil măcar o ciocolată sub brad, să nu simtă nimeni diferenţa dintre săraci şi bogaţi, pentru că până la urmă suntem cu toţi egali.
          Vreau ca cei bolnavi, răniţi, persoane care trăiesc într-un coşmar de câteva zile sau de un timp, să prindă atât de multă putere încât să uite de tot răul prin care au trecut și să fie fericiţi din nou. Vreau ca ei să lupte pentru sănătatea lor şi să nu uite, că mereu vor fii câteva persoane lângă ei, care-i vor susţine indiferent de ce se va întâmpla. Să nu uite că mereu va fi cineva acolo pentru a îi lua în braţe, cineva care îi va asculta când vor da de greu şi îi va ajuta. Să ai lângă tine un om pe care să te poţi baza întotdeauna, înseamnă că ai o comoară preţioasă de care trebuie să ai mare grijă..
           Decembrie, acestea sunt dorinţele mele şi dacă le îndeplineşti, o să am un final de an perfect!

Let's go winter! ♥

Era întuneric când am ajuns la cabană. Cabana e situată pe un deal așa că am avut ceva de urcat cu mașina. Mă opresc și mă uit la ea. E enormă! Și plină de luminițe. Partea din față în loc de perete are doar sticlă și ușa e în partea stângă. Văd doi băieți stând în camera care se vede, bănuiesc că e livingul. Cobor din mașină și deschid portbagajul. Monica își ia bagajul și eu îmi arunc pe spate rucsacul apoi pornim către ușă.

Când intrăm, băieții aruncă un zâmbet către noi.

-Cred că e prima dată când ați ajuns la timp. A spus unul dintre ei.

Ne uităm în jur. Hmm.. e destul de drăguță cabana. Aici tot să mai venim. Mă îndrept către scări și urc, apoi traversez holul lung și intru într-o cameră liberă, unde îmi pun jos rucsacul. Am propia mea baie, un pat dublu, o plasmă, un dulap cu oglindă și o priveliște superbă către satul micuț. Ies și mă uit în celălalte camere. Ceilalți dormeau. Cobor și o văd pe Monica că stă pe o canapea și mă așez lângă ea. Unul dintre băieți ne-a adus vin roșu și a pornit o muzică plăcută. Perdeaua e trasă la o parte și așa se vede totul foarte frumos.

Se aud pași de sus, și în câteva minute ne trezim și cu ceilalți în living. Încă 3 fete și 7 băieți au apărut în peisaj. Fiecare își găsește locul pe canapele și începem să discutăm. După vreo oră, pornim să ne dăm cu sania și să facem un om de zăpadă. Băieții au bătut un drum până jos cu sania și doar acolo se prosteau timp de 2 ore, iar noi fetele am făcut un om de zăpadă și am curățat trotuarul.

Când am intrat toți erau obosiți. Mulți dintre noi s-au retras în camere, iar în living am rămas doar 3. Am discutat cât de repede a trecut timpul și că suntem bucuroși că suntem din nou împreună cu toți, am povestit ce s-a întâmplat în viața noastră în ultimii ani, apoi și ei s-au retras în camerele lor.

Am rămas doar eu. M-am ridicat, am intrat după bar, mi-am pus încă un pahar de vin și m-am oprit la geam. Ce frumoasă e priveliștea. Se văd doar câteva beculețe aprinse și drumurile pline cu zăpadă. Se văd norii care până dimineață vor mai pune un strat de zăpadă pe case, sat, munți, cabană, pe tot. Se vede drumul făcut de băieți până jos, omul de zăpadă și parcarea. Se văd mașiniile noastre, Audiul Monicăi, BMW-ul meu, Porscheul unui băiat, Range Roverul celuilalt.. Începe să ningă și se aprind câteva beculețe pe gard. Acum toată curtea strălucește. Îmi iau cizmele și geaca, apoi ies. Mă opresc 

la capătul scărilor și mă uit în sus. Închid ochii și simt cum se topesc fulgile de zăpadă pe fața mea. Ocolesc cabana și urc pe deal, merg până în frunte și mă învârt. De aici totul e mai frumos. Îmi scot telefonul și fac o poză apoi trimit la cei care au rămas acasă. Mai stau 2-3 minute și încep să cobor. Cum ajung în fața cabanei mă arunc în zăpadă și încep să mă gândesc la anii ce au trecut, la cât de multe am realizat și cât de mândră sunt. Mă ridic și intru. Mi s-a făcut cam frig și nu vreau să răcesc. Îmi arunc cizmele în colțul de sub scări și geaca pe cuier, apoi mă pun în fața șemineului, unde arde încă focul. Îmi iau jurnalul și încep să scriu..

Capitolul 7( partea 1)

-Cum putem să eliminăm contractul semnat de ăștia? Întreba Cosmin învârtindu-și paharul cu vin în mână.
Eram în livingul lui spațios toți trei. Alex stătea pe canapea întins ca și cum ar fi acasă, iar eu mă uitam la Cosmin cum stă pe gânduri.
-Simplu! Rupi contractul. A spus Alex uitându-se la noutățile de pe Facebook.
-Și cum ai vrea să ajung la contractul ăla, domnule Zweistein?! Îl întreb nervoasă.
-Intri în firmă în timpul nopții, mergi și îl rupi. A răspuns.
-Se poate intra în firmă noaptea? A întrebat Cosmin lăsând jos paharul.
-Da... Am răspuns eu.
-Păi atunci intrăm în firmă și rupem contractul! Spunea Alex.
-Cum să intri în firmă? Tu chiar vrei să ai probleme cu tata? Îl întreb.
-Hai mă! Vă e frică să intrați și să faceți un bine pentru noi?!
-Nu, doar că nici eu nu vreau să am probleme cu tatăl vostru, Alex îți dai seama că ar ieși... Dar a fost întrerupt de Alex.
-Hai la naiba! Mergem să găsim contractul ăla nenorocit și să îl rupem! A sărit Alex în picioare ca și cum nici nu ar fi auzit ce am spus.
Ne-am uitat câteva secunde după el și mersul lui hotărât, după care ne-am ridicat și noi. Să rupem contractul e o idee bună, doar că s-ar putea să avem necazuri. Nu aș vrea ca tata să fie supărat pentru că am făcut acest pas fără știrea lui. Am văzut că și Cosmin are dubii în ceea ce privește planul lui Alex dar nu avea tupeu să se impună. Oare crede că planul lui ar funcționa? Ne-am urcat în mașină și Alex a ieșit ca glonțul din curte.
În drumul către firmă era liniște, niciunul dintre noi nu a spus nimic, dar se simțea tensiunea. Cu cât ne-am apropiat mai mult de firmă, cu atât devenea Cosmin mai nervos, iar Alex destul de destins. A coborât din mașină fluierând și a intrat în clădire. L-am urmat după o scurtă ezitare.
-Încă n-aveți încredere în planul meu, așa? A întrebat uitându-se la stânga apoi la dreapta.
-Păi nu... Am răspuns.
-Aveți încredere, știu ce fac. Apoi s-a dus mai departe.
Am intrat în lift și ne-am dus la etaj. Doar becurile mici din hol erau aprinse și era o lumină destul de difuză înauntru.
-Spuneti că este un contract? A întrebat uitându-se la noi.
-Da, unul semnat azi. I-a răspuns Cosmin.
-Atunci este încă în arhiva principală. Haideți!
L-am urmat pe holul lung ca și cum aș fi prima dată acolo, deși aici lucrez de ani întregi. Eram speriată de ce se putea întâmpla dacă află tata ce am făcut. Am intrat în arhivă și Alex s-a repezit la raftul cu 2015.
-Ahha! Exclamă după câteva minute. Am găsit-o!
Ne repezim la el și chiar aveam contractul în mână. Îl citim cu atenție apoi ne uităm unul la celălalt.
-Blestemați să fie! Spune Cosmin. Ai avut o idee bună Alex, dar e mai bine dacă îl scoatem din clădire și îi dăm foc pe undeva, să fim mai siguri că nu va mai apărea.
A băgat contractul în servietă și s-a îndreptat spre lift. Trebuia să așteptăm 2 minute până ajungea la noi, pentru că era cu 4 etaje mai sus.
-Hmm...4 etaje mai sus.. ce e acolo? Întreabă Cosmin.
-E secțiunea în care lucrează englezii până sunt aici. Răspund.
-Dar stați puțin.. noi nu am trimis liftul mai sus. Spune Alex. Noi l-am lăsat aici, și dacă e sus, înseamnă că prima dată a fost jos, apoi iar a urcat...
-Ceea ce înseamnă că cineva mai e în clădire! Exclamă Cosmin.
-Hai să mergem sus! Spune Alex și vroia să meargă către scări, dar l-am prins de braț.
-Nu, nu mergem nicăieri. E treaba lor dacă mai sunt aici sau nu. Să nu uiți că noi am luat contractul pe care mâine nu-l vor mai găsii și dacă tu apari sus, își vor da seama de ce am făcut.
-Așa e, mă susține Cosmin, oricum fără contractul ăla nu se mai poate face nimic. Ne-am terminat treabă, haideți să mergem până nu ne vede cineva.
Ușile liftului s-au deschis și am intrat. La ieșirea din clădire am observat că sunt 4 mașini cu număr străin în parcare și un grup de oameni discutând.
-Cred că e mai bine dacă ieșim în spate, oricum acolo avem mașina. Ne trage după el Alex.
Într-un final ieșim în spate și ne îndreptăm către mașină. Râsetele celor din fața clădirii se aud și aici. Ne punem în mașină și Alex pornește motorul, apoi se apleacă și se uită la etajul engelziilor unde luminiile sunt aprinse.
-Să fiu al dracului dacă mâine nu o să dau ordin să se pună camere de supraveghere acolo! Și accelerează brusc părăsind curtea.


Am ars contractul la Cosmin și l-am aruncat după care ne-am pus să bem încă un pahar de vin. Alex părea a fi destul de neliniștit. Cred că era prea curios ca să afle ce se întâmpla cu doar 4 etaje mai sus.
-Am impresia că au ținut o petrecere acolo, a spus într-un final.
-N-avem de unde să știm.
-Nu pentru că nu ați vrut să urcați, e vina voastră! Ne acuză cumva.
-Nu suntem noi de vină, tu chiar vroiai ca mâine să avem probleme? Îl întreabă Cosmin. Și așa va fi un scandal dacă se va observa lipsa contractului, dar măcar nu vom fi bănuiți.
-Are dreptate. Alex să te gândeșți că am făcut un bine. Până la urmă, când noi chefuim în birou, vine cineva ca să vadă ce facem? Nu cred.
S-a liniștit cumva, nu mai vorbea despre acest subiect, dar se tot plimba prin cameră până i s-a făcut somn.
-Merg să mă culc, în care cameră pot să fac asta frate? L-a întrebat pe Cosmin.
-La ultimele de la etaj.
-Mersi. Și a plecat.
Am rămas cu Cosmin în acea cameră și s-a făcut o tensiune mare. Doar ne priveam dar nu ne spuneam nimic.. chiar nimic..

Cum sunt nopţile noastre?

         Mă uit în oglindă. Sunt nemachiată şi am cămaşa roşie de noapte pe mine şi o pereche de şosete din flanel. Ies din baie şi după vreo 10 paşi ajung lângă pat. Îmi las papuceii jos şi îmi pun un picior între picioarele tale, apoi mă ridic şi pe celălalt îl pun la locul meu şi mă las în jos. Corpul meu atinge patul pe care l-ai încălzit şi faţa mi se adânceşte în perna de care ai avut grijă să fie moale. Off ce grijuliu eşti tu!
         Trag peste mine pătura şi mă holbez la tine. Eşti aşa de drăgălaş cum butonezi telefonul ăla şi te enervezi când nu găseşti ce vroiai tu. Nu m-aş sătura niciodată să mă uit la tine, dar mă ia somnul, şi tu vezi asta. Îţi închizi telefonul şi îl pui jos, apoi te întorci spre mine şi mă înveleşti şi mai bine. Sunt atât de leneşă încât încerc să pătrund în mintea ta şi să-ţi spun să te apropii de mine, dar se pare că nu mai e nevoie. Te-ai apropiat deja de mine, pentru că ţi-ai dat seama că distanţa aia mică nu e de bine între noi. Acum sunt lipită de pieptul tău şi îţi simt bătăile inimii. Îmi pun piciorul drept peste tine şi îţi aştept reacţia. Simt cum îţi plimbi mâna de jos până sus, şi mă tragi mai aproape. Mă uit la faţa ta şi îţi văd ochii strălucind în întuneric. Încep să depun pupici pe gâtul şi pieptul tău şi simt cum ţi se întăresc muşchii.
-Dormi nebuno! Îmi spui destul de exigent, dar nu mă interesează. Eu îmi duc planul mai departe şi observ că eşti pe cale să cedezi. Simt cum mă strângi destul de tare şi când ajung să depun ultimul pupic pe partea stângă a gâtului tău, tu tragi aer în piept şi oftezi.
-Ajunge. Îmi şopteşti şi dintr-o dată te opreşti deasupra mea. Te apleci şi mă săruţi şi mă dezbraci uşor. Îmi pui cămaşa deasupra capului şi mă săruţi pe gât, apoi îmi muşti buzele şi te adânceşti în mine. Cât de delicios poţi să faci asta! După câteva minute cazi mort peste mine și îmi șoptești că mă iubești. Stăm așa 5 minute apoi te ridici și îmi faci semn să fac și eu același lucru. Îmii apuci cămașa de noapte și mă îmbraci.

-Ca să nu-ți fie frig. Și mă pupi pe frunte. Apoi eu cad cu capul pe pernă și simt că trebuie să dorm. 

           Închid ochii și îți simt mirosul. Vreau în brațele tale, și mă și mut. Îmi permiți să mă ascund în brațele tale, și asta e tot ce contează. Iar îți plimbi degetele pe picioarele mele și cu cealaltă mână mă învelești mai bine. Simt că mă pierd în tine. Îmi pierd mâinile, picioarele, capul, corpul, și tot ce rămâne e doar inima. O inimă care bate prea tare când e în preajma ta. 

-Dormi iubita mea frumoasă, dormi. Îmi spui și mă strângi și mai tare.

Gata. M-a luat somnul, și fac ce mi-ai spus tu. Adorm.

          Când îmi deschid ochii, razele soarelui au inundat camera deja. Îmi ridic capul și mă uit în jur. Tu nu mai ești. Mă uit la ceas: e 9. Mda, tu ai plecat acum 15 minute. Mă ridic în capul oaselor și mă uit prin camera goală. E locul unde vreau să fiu. Îmi iau papuceii și intru în baie. Mă spăl pe față și dinți, și ies să mănânc ceva. Pe bar găsesc un Milka Noisette și un trandafir alb și un trandafir roșu și unul roz, și îmi amintesc cuvintele ce mi le-ai spus cu două seri mai devreme. Îmi dau seama că de asta e și această combinație de culori. Alb pentru puritate și inocență. Roșul este simbolul frumuseții și iubirii ce o porți pentru mine, iar roz pentru fericirea și bucuria care nu-mi vor dispărea niciodată din suflet. Ești un dulce! Pun trandafirii într-o vază și mă îmbrac. Afară e încă frig, dar nu simt. Sunt mult prea fericită acum, și sunt pregătită să fac și alți oameni fericiți. De azi, tristețea și suferința nu mai au ce căuta în sufletul meu!

Just me..

Mă ridic din pat și merg la geam. E atât de frumos afară. Fac încă doi pași și ajung lângă ușa de la balcon. O deschid și ies. E așa de frig afară dar nu mă interesează. Văd fundul orașului, și asta e tot ce contează. Văd tot ce e departe și tot ce e aproape. Îmi pun mâna pe bară și mă uit în jos. Văd curtea, masa cu banca și poarta, care e întredeschisă, ca deobicei. Mă uit mai departe. Văd beculețe mici, case cu luminiile aprinse și mai văd un cățel, un om, trecând prin fața casei. Mai departe văd întunericul, cerul, luna și îmi dau seama că o să fie încă o noapte grea.

Am timp să mă gândesc. E liniște. Îmi aud respirația și simt cum tremur. E prea frig. E prea frig, dar el nu e aici. Nici nu ar fi vrut să fie aici. Aici, unde totul este atât de trist, tensiunea se simte în casă de dimineață până seara..aici nu e locul în care trebuie să fie el..aici e locul unde trebuie să fiu. Unde am fost mereu. Aici eram cu gândul și atunci când nu eram. Aici sunt. Aici o să fiu. 

Îmi scot telefonul din buzunarul halatului. E 22:02. Încă nu e târziu, dar eu sunt deja obosită. Toată ziua am fost obosită. Am fost obosită, pentru că am obosit să mă tot lupt cu gândurile mele. Mă așez și îmi pun picioarele afară sub bară și încep să mă joc cu ei. Îmi reamintesc de acea vreme în care stăteam aici, iar cei de jos se certau, iar eu râdeam de ei. Ce amintire! Îmi apare în față momentul în care la 3 noaptea mă grăbeam să ajung în casă, pentru că îmi era frică de omul care venea după mine. Îmi amintesc că aici am mai fost, și am jurat că nu o să mai trec pe aici, dar uite-mă! Sunt tot aici! Dar acum totul e schimbat. Atunci așteptam un om care a venit, și acum aștept un om care nu o să vină. E totul degeaba. Însă ceva m-a învățat cel pe care-l așteptam pe atunci: dacă iubesc, lupt, dacă nu iubesc, plec. Eu acum ce fac? Iubesc. Și urăsc. Iubesc omul nepotrivit, care e totuși atât de potrivit. Iubesc casa asta, care îmi oferă atâta siguranță. Iubesc faptul că sunt eu. Iubesc faptul, că pot să mai fac ceva, dar..urăsc. Urăsc lumea asta atât de haotică. Urăsc că l-am pierdut pe el, și doar acum realizez că puteam să fim împreună și acum. Și în viitor. Până la urmă, așa era planul, să fim și în viitor. Pentru că ne potriveam atât de imperfect de perfect. Urăsc faptul că a trebuit să mă arunc într-o altă poveste, când ar fi trebuit să aștept ca totul între noi să fie ok. Urăsc faptul că cel ce ar trebui să vadă ce are, nu vede, iar ceilalți da. Urăsc viața asta care mă lovește mereu când sunt fericită. Urăsc faptul că mai întâi trebuie să o iau razna de tot, ca să mă pot ridica și mai puternică. Urăsc..dar iubesc... Îl iubesc. Știu că îl iubesc, pentru că simt asta. Simt mai puternic decât data trecută. Iubesc mai puternic. Și pentru asta..o să lupt. 

Mă ridic, intru în casă, traversez camera imensă, deschid ușa și ies. Cobor și trec prin fața garajului, ocolesc casa și ajung la locul în care ținem lemnele. Umplu coșul și pe aceași rută pe care am venit, merg înapoi. Închid ușa și pun lemne pe foc. Mă așez pe canapea și ridic MacBook-ul care mi-a fost lăsat, ca să nu mă plictisesc. Îmi amintește de el. De momentele cu el. Momente care ar fi trebuit să existe și acum. Dar acum trebuie să existe alte momente. Au mai rămas 22 ore până atunci.. 22 ore, care vor trece repede.. după 22 ore, se va lua decizia. Încă 22 ore, care vor schimba totul...22 ore..

Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună, aici..

         Hai pur şi simplu să fim noi doi. E greu să faci asta? Nu e greu, pur şi simplu îţi închizi telefonul şi mă priveşti. Iar eu te privesc. Lăsăm tăcerea dintre noi să vorbească. Din partea ta nu se simte nimic, dar ce simt eu, face să apară tensiunea între noi. Tu nu simţi nimic, dar eu sunt confuză: eu te iubesc, eu te urăsc, eu nu te vreau, eu te vreau... Pe mine mă doare totul, dar eu totuşi tac..
        Hai pur şi simplu să fim noi, acum, aici.. Hai să lăsăm la o parte, prietenii, familia, hai să nu ne doară nicăieri de ce zice lumea. Să fim cum trebuie să fim. Tu şi eu. Atât. Hai lasă-mă să fiu fericită măcar până eşti aici, că ştiu că după oricum pleci. Că ştiu că după un timp iar suntem separaţi, măcar lasă-mă să mă bucur de prezenţa ta..
         Hai lasă-mă să fiu liniştită până mai pot. Să simt cum starea acea familiară de siguranţă îmi atinge sufletul. Lasă-mă să simt căldura din sufletul tău, până mai pot, pentru că tu în scurt timp o să fii la fel de rece. Lasă-mă să mă bucur de momentele petrecute cu tine.
        Lasă-mă să te învăţ să iubeşti, iar tu să mă înveţi să fiu indiferentă..
        Hai pur şi simplu să fim, acum, împreună...aici!

Dispari... Cupidon!

        (În acest articol, o să vă arăt partea mea întunecată, pe care până acum nu aţi văzut-o, şi tocmai din acest motiv, vreau să-mi cer scuze pentru toate înjurăturile care vor apărea.)

         Dragă Cupidon! Eu nu mă îndrăgostesc des, dar şi când o fac, o fac cu toată fiinţa mea, iar tu ştii asta, aşa? Normal că da! Şi atunci de ce mama mă-sii m-ai nimerit tocmai pe mine cu săgeata ta?! Desigur că nu ştii, bineînţeles! Dar chiar dacă sunt enorm de supărată pe tine, vreau să-ţi mulţumesc că mi l-ai adus în viaţă, dar trebuia să te gândeşti că poate planul tău va da greş...
          Totul a început cu finalul..
          E frumos să te îndrăgosteşti fără să ştii, fără să spui, să simţi şi totuşi să ţii pentru tine ca să te aperi de eventualele "suferinţe" care s-ar putea să te ia în braţe, dar e şi al naibii de dureros. Dureros e faptul că ştii că o frumoasă poveste care era la început, desigur, s-a sfârşit atât de repede. S-a sfârşit când totul trebuia să fie mai frumos, mai plin de încredere şi...nu sunt în stare să spun ultimul ingredient, pentru că doare..
           Te trezeşti într-o zi, că inima-ţi bate nebuneşte,  te ustură ochii, iar când te uiţi în oglindă, vezi pe chipul tău urmele somnului, care a durat doar 2 ore şi un pic. Te duci la oglinda mai mare şi te uiţi şi la corpul tău. Parcă în câteva ore ai fi dat jos 10-20 kg şi ai fi îmbatrânit cu cel puţin  10 ani...așa arăţi când nimic nu-i bine. Apoi te pui pe un scaun şi te gândeşti...şi te gândeşti...şi-ţi aminteşti..
        Îţi aminteşti că, cu aprox. 6-7 ore a venit cineva cu o lopată, şi când erai cea mai fericită ţi-a futut una cu ea, a urmat un -poc- apoi universul tău s-a prăbuşit... Apoi îţi pare doar rău pentru faptul că nu a ştiut cât de mult îl iubeşti, şi probabil nici nu va ştii, şi nu a simţit ce înseamnă să-l iubeşti aşa cum ştii tu să iubeşti, şi..probabil nici nu va simţii..
      Îţi mai aminteşti că ai ascultat diferite piese una după alta: ba piesa asta, sau piesa asta, apoi piesa asta, şi piesele astea îţi bubuiau în urechi în timpul în care tu strângeai pătura şi delfinul pe care-l îmbrăţişezi în somn, şi îţi udai perna, ca o proastă ce eşti! Apoi adormi. Dormi 2 ore şi un pic. Te trezeşti şi îţi aminteşti. Îţi spune vocea ta interioară să te linişteşti pentru că nu e sfârşitul lumii iar tu îi răspunzi că poate e, apoi se răsteşte la tine "Ce dracu'?! Fii femeie în morţii tăi! Tu nu faci de astea!"..o ba da, fac de astea, pentru că am un suflet, cum nimeni nu mai are, pentru că pun pe primul loc celălalt om, iar pe mine mă pun pe locul 2, şi atunci d-astea păţesc. Apoi vocea interioară îţi spune că eşti proastă, iar tu te hotărăşti că o să te calci în picioare cu dreptul pe stâng, şi apoi îţi revii, sau în cel mai rău caz, o rogi pe Monica să te calce-n picioare cu tocuri de 18 şi atunci sigur îţi revii.
        Sunt femeie, dar e greu să iubeşti şi să nu ai. E greu ca celălalt să nu-şi dea seama de fiinţa unică ce o are lângă el... e greu. Dar ce să faci, când mintea-ţi spune nu, şi inima da?!

De ce sunt femeie?!

       De ce sunt femeie?! Pentru că pot, pentru că vreau, pentru că ştiu cum să fiu! În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi mă uit în oglindă, am părul ciufulit, sunt nemachiată, am ochii mici şi se vede oboseală pe chipul meu. Mă uit la ceas, e 7:25 iar eu sunt în pijama încă şi nearanjată..dar reuşesc ca până la 7:50 să arăt impecabil de bine. Cum reuşesc? E simplu! Sunt femeie, ce naiba?! Pot să fac faţă încercărilor grele, care parcă sunt programate să-mi apară la fiecare 2 minute în viaţă şi pot să merg mai departe cu zâmbetul pe buze.
         Îmi permit să mă îmbrac, să mă comport, să vorbesc cum vreau, pentru că eu mă consider a fi femeie, pentru că sunt femeie în toată regula. Mă consider a fi femeie, pentru că ştiu ce vreau să fac cu viaţa mea, să urmez două facultăţi, să-mi fac o familie şi să fiu fericită. Sunt femeie pentru că am înţeles că în viaţa există femei şi maimuţe, şi că există inferiori şi superiori, iar eu de ce mama mă-sii să stau în grupa inferiorilor, când locul meu e între superiori?!
      Sunt femeie pentru că ştiu să zâmbesc ciudoaselor care se uită la mine insistent şi îmi comentează îmbrăcămintea, machiajul, dar că oglinda se crapă în momentul în care ele se uită, n-au tupeu să spună. Păi o să spun eu. Da! Sunt şi femei de acest gen care sunt atât de urâte încât nici un suflet frumos nu le-ar ajuta pentru a arăta mai bine, şi nici 50-60 kg de tencuială (scuzaţi-mă urâtelor, dar cineva trebuie să spună adevărul).  Aaa, şi să ştiţi dragele mele, că de mă comentaţi şi faceţi figuri când mă vedeţi, nu înseamnă că mă răniţi, pentru că superiorii nu pun la suflet ce spun inferiorii, dar dovediţi că nu aveţi minte şi e păcat să vă faceţi de căcat în acest fel!
        Sunt femeie pentru că ştiu că sunt bărbaţi fără planuri serioase, care mă vor doar pentru o noapte, şi bărbaţi care ar face orice ca să mă aibă o viaţă întreagă, iar tocmai din acest motiv ştiu foarte clar în care tabără trebuie să mă pun. Ştiu că un bărbat pentru o aventură, îmi poate oferi o noapte frumoasă şi o partidă ca lumea, însă un bărbat serios îmi poate oferi multe nopţi frumoase şi siguranţă pentru mult timp.
          Sunt femeie pentru că am un suflet frumos, ştiu că nu toţi au viaţa mea, hainele mele, starea mea financiară, şi tocmai din acest motiv sunt dispusă să ajut oamenii. Sunt femeie pentru că te respect atâta timp cât mă respecţi.
         Sunt femeie pentru că sunt puternică şi am încredere în mine, pentru că ştiu că pot să fac ce am  în plan şi ştiu că singură trebuie să fac, pentru că trăim într-o lume haotică şi că nici în pietricica de pe stradă nu poţi avea încredere pentru că te poate rănii.
          Şi vreau să dedic cuvintele care vor urma, unei persoane, nu dau nume că nu e frumos. Draga mea, tu poate că mă critici, dar să ştii că eu nu o să mă cobor la nivelul tău, pentru că eu am fost crescută cum trebuie. Mi s-a spus că nu e frumos să critici oamenii, pentru că niciodată nu poţi să ştii povestea lor, iar despre ambalaj... hai să nu mai spun că aparenţele înşeală, nu uneori, ci MEREU! Dar să revenim, ce motive ai tu să mă critici?! Nu-ţi place cum vorbesc, cum mă îmbrac sau nu-ţi face faţa mea? Păi dacă e ultima variantă, atunci trebuie să-ţi spun că nu pot să fiu iubită de toată lumea, pentru că am şi eu defecte. Dar hai să-ţi mai spun, că în momentul în care tu să scrii 2 cuvinte cum trebuie, habar n-ai, pentru că cei care sunt în jurul tău ştiu că tu în loc de "Ce faci?" scrii "Ke faki?" sau "Kf?", vorbele tale n-au niciun sens pentru mine! Şi ştii de ce? Pentru că pe mine gramatica nu mă bate, eu sunt femeie, consider că sunt la locul meu, pe când tu nu.
               Eu am ruj roşu dragă, însă tu nu!

Pix..

Azi la o oră, am avut ceva interesant de făcut, ș-anume: să scriem o poezie. Să nu credeți că a trebuit să scriem despre ce am vrut noi, a trebuit să scriem despre ”pix”. Toată treaba a început când doamna profesoară a scris un ”PIX” mare pe tablă și a trebuit să scriem cuvinte care ne vin în minte. Desigur că doamna profesoară a avut motivul ei pentru care a trebuit să facem asta, dar nu intru în detaliile de genul. După ce un coleg a scris toate cuvintele posibile ce ne-au venit în minte, ne-am pus la treabă în grupuri de câte doi.  Cuvintele au fost: elevi, test, inteligent, semnătură, artă, școală, viață, dosare, studii, cursuri, educație, culori, note, scrisoare. Haideți să vedem rezultatele inteligenței noastre!

Lucian Varga & Tiberius Blaga: Pix

Pixul-când te plictisești

de urât îți ține,

dar și când nu poți

el te ajută pe tine.

Pixul-culoarea lui albastră

orbitoare, și vârful lui subțire,

ne ajută în viața noastră

având cea mai frumoasă culoare.

Pix-când îl ții în mână

te gândești la un stick, 

când ești la studii îl ții în mână

și cu el îți scrii a ta structură.

Pix-cursul când se sfârșește

mintea ți se trezește,

și îți dai seama că nu ești fix

pentru că ai rămas fără pix.

George Csutak & Barticel Bacovia: Pix 

Dacă vi la școală cu un pix

vrei să scrii, deci nu ești fix.

Cu el vei scrie o scrisoare,

care are o culoare..

Fără cursuri nu ai viață,

fără educație ești varză.

Elevi primesc note,

care trebuie semnate.

 Facem multe teme acasă,

la școală se numește artă,

așa că am lăsat pixul acasă,

că la școală-i plictiseală.

Norbert Eminescu & Mihai Schmidt: Pix 

Aveam multe teme de făcut,

studii despre artă

De nu le învăț pe astea,

n-am mult sens în viață.

Profesori avem, notele zboară,

dăm declarații, treaba-i nasoală.

Dosarele mari se umple în dată,

cu toate prostiile ce le-am scris vreodată.

Nichita Pal & Bernadette Stănescu: Pix 

Am ținut un pix în mână,

Ș-am făcut o semnătură,

Semnătura și viața-i artă,

Iar eu am pornit către școală.

Am ținut un pix în mână,

Cu culori de viață dură,

Dosare, studii, teme,

Toate astea te fac eleve.

Am ținut un pix în mână, 

Ș-am luat o notă bună,

Proful dând educație nouă,

M-am făcut o inteligentă bună.

Am ținut un pix în mână,

O scrisoare, poate două,

Declarații de iubire,

Dosare, cursuri, viață vie.

Pităr Eminescu & Arghezoaica Abigoaica: Pix

hai să dăm un test, mă Ioane

Că la teme n-ai valoare

Semnătura-ți cât un deal

Și-ncă n-ai un ideal.

Educație tu n-ai

Și la note mari visai

Cursuri, artă?

N-ai tu treabă!

Dosare colorate, Ioane

 Și Mărie, ghete mare?

Tu cu viața n-ai treabă

Și cu școala? Niciodată.

Așa elev inteligent

Și la studii repetent

I-a și tu un pix, mă Ioane

Că dai BAC din integrale.

Monika Voiculescu & Vasile Baico: Pix
Culori de educație,
Aduc în viață declarație,
Făcută în școli de elevi, 
Fără teme, fără note.

Arta studiilor iubite,
Îmi dă inteligență mie,
Toate la grămadă,
Doar în școala noastră.

Care poezie v-a plăcut cel mai mult? Eu aș spune care, dacă m-aș putea decide, dar toate sunt la fel de bune, așa că nu pot să aleg. Dar tu cititorule, poți să lași ca comentariu, poezia care ți-a plăcut cel mai mult.

P.S. Mai am de adăugat o poezie, dar asta doar când băieții vor revenii de la pescuit și mi-o vor trimite.

Let's go winter!

În ultimele 2-3 săptămâni, nu am fost prea ”inspirată”, scriam articolele grăbită, ca să termin cât mai repede și ca să nu am trafic mort pe AdSense, dar acum am pornit un set de la Dj Dark și sunt pregătită să scriu un articol plin cu ”parfumul” iernii și al Crăciunului.

Știu că e prea devreme încă pentru a vorbi despre iarnă, și știu că unii dintre voi mă veți înjura pentru acest articol, dar nu mă interesează, eu una m-am săturat deja de vară! Vreau să fie frig, să ningă și să-mi decorez casa până la refuz, ca în fiecare an. Îmi închid ochii... și călătoresc puțin....

Mă trezesc și mă uit afară pe geam. Văd cum totul e îmbrăcat în alb și încă ninge. E iarnăăăăă! Hmm, am dormit cam mult. La 1 când m-am pus să mă odihnesc un pic, era încă toamnă, iar acum, cu 3 ore mai târziu e deja iarnă. Mă îndrept către dulap și scot o bluză tricotată roșie, colanți negrii și mă îmbrac. Din dressingul principal îmi iau geaca de iarnă roșie de la Strindberg și o pereche de UGG-uri negre. Afară se întunecă deja, luminile din curte sau aprins iar fulgii de zăpadă au devenit mai mari. Cobor scările, și mă arunc în zăpada moale și pufoasă. Simt cum mă răcoresc un pic, e atât de bine! Îl văd pe Coco ieșit din căsuța lui, așa că fac un bulgăre mare de zăpadă și îl arunc către el. Spre uimirea mea, nu se sperie, ci se bucură, ar fi bine să-i dau drumul. Îl eliberez și începe să fugă prin curte, păi hai să alerg și eu cu el. Ieșim din curtea principală, mergem în spate unde avem mai mult loc, și ne aruncăm amândoi în zăpadă. El se rostogolește, iar eu fac un îngeraș.
Aud cum cineva își lasă urmele în zăpadă și îmi ridic capul să văd. Stă în fața mea și zâmbește. E el! Se aruncă lângă mine și mă ridică deasupra lui, iar eu iau cu o mână din zăpada fină și îl arunc către fața lui. Până el își șterge fața, eu mă ridic și fug prin curte, dar mă lovește un bulgăre mare. Mă învârt și îl văd fugind spre mine. E plin de zăpadă, ce dulce e! Mă apucă de mână și mă trage spre zăpada mai mare ”Hai să facem un omuleț!” îmi spune și deja se apleacă după zăpadă. Omulețul a durat 20 minute, pentru că ne-am bătut în cel mai crunt fel cu zăpada, nu degeaba mi s-a făcut frig...
Am intrat în casă și el s-a oferit să facă două ciocolăți. M-am îndreptat către geamul enorm de sticlă. Orașul era luminat și se vedea cum norii veneau și plecau deasupra lui. Ce frumos e! Afară e frig și ninge, în casă e cald și arde focul în șemineu și un miros de scorțișoară îmi atinge nasul venind din bucătărie. Îi văd în geam reflexia ieșind din bucătărie cu două căni și așezându-se pe canapea. Mă pun și eu lângă el și sorb din ciocolata fierbinte. Se uită trist la mine și îmi spune ”Mai avem doar câteva minute de petrecut împreună. Ninsoarea se va opri imediat, iar eu voi dispărea cu ea.”. Mă privește câteva clipe, apoi se ridică și se oprește în locul în care obișnuiesc să pun bradul. Văd cum picioarele lui sunt cuprinse de un praf auriu, și se transformă în brad. Înainte să se transforme de tot, mai rostește câteva cuvinte ”Ți-am adus iarnă pentru câteva minute, pentru că asta ți-ai dorit!” apoi în locul omului care stătea în faţa mea, rămâne doar un brad. Mă ridic și merg la geam, văd cum ninsoarea s-a oprit și se face toamnă din nou, mă învârt dar bradul nu mai e acolo. Văd acel praf portocaliu desenând cercuri mici și mari pe cer, zâmbesc, ”Mulțumesc!” îi spun, iar el se face și mai portocaliu, apoi dispare..

Într-o zi...<3

        Într-o zi, o să am 24 sau poate 28 de ani şi o viaţă frumoasă. O să cobor scările dimineaţa şi o să aud pe cineva cântând şi făcând cafeaua în bucătărie. O să văd omul meu, omul pe care eu l-am ales să facă parte din viaţa mea. Mă voi opri lângă uşă ca să-l privesc câteva secunde iar apoi îl voi lua în braţe, ascultându-i bătăile inimii şi sărutându-i pieptul, aşteptând în schimb un sărut pe frunte.
       Mă voi pune la masă, privindu-l cum îmi toarnă cafeaua în paharul meu roşu Nescafe şi pune 3 linguriţe de zahăr, aşa cum face în fiecare dimineaţă. O să-l rog să-şi bea cafeaua cu mine, să stea faţă în faţă cu mine, ca să-i pot admira frumuseţea sufletească, care se oglindeşte pe chipul lui, pe care vârsta începe să-şi lase urma. O să-i spun că îl ador enorm de mult, şi că viaţa mea ar fi plictisitoare fără el. Voi vedea strălucirea din ochii lui când mă priveşte şi îi voi privi buzele care rostesc cuvântul "Te iubesc". O să mă ridic la 7:25 de la masă, şi voi urca la etaj. Voi traversa holul lung şi o să deschid o uşă spre un univers roz, şi voi zări o prinţesă dormind în pătuţul ei. Această prinţesă are părul castaniu, ochi căprui, năsuc drept şi buzele tăticului ei.
         Mă voi pune pe marginea pătuţului şi o voi trezi cu mângâieri lente, atingându-i pielea fină moştenită de la tatăl ei şi un pupic pe obrajii ei pufoşi. Îşi va deschide ochii şi va striga "Mamă!" şi îmi va sări în braţe. Se va spăla şi se va îmbrăca în roz, după care mă va lua de mână şi povestindu-mi visul ei, mă va conduce jos. Când vom ajunge la parter, îmi va da drumul la mână şi va alerga spre bucătărie strigând "Taaaaati! Tati! Tati! Taaaaaati!" şi se va arunca în braţele tăticului ei, iar el o va arunca sus şi o va pupa pe obraji. Eu mă voi oprii lângă uşă, şi o să mă uit la omul meu iubit şi rodul iubirii noastre.
       Ne vom lua jachetele, ne vom încălţa şi vom ieşi din casă toţi trei. Ne vom urca în maşină, aşa cum facem mereu: el în faţă la stânga, eu în dreapta, iar ea în spate la mijloc jucându-se pe iPad-ul ei. El va porni maşina, iar ea va da drumul la muzică şi vor cânta amândoi, iar eu o să mă uit la ei doi. La cele două persoane identice din viaţa mea: tatăl şi fiica. Viaţa mea, într-o zi, va fi aşa! ♥

Dragostea e ceea ce se întâmplă după ce facem dragoste

Sunt oameni care numesc sexul a fi dragoste, dar sexul fără sentimente e doar sex și nu dragoste. Nici așa numita dragoste-contact sexual nu e dragoste, dacă după te ridici din pat și pleci. Lași după tine un pat gol, sentimente goale, sau poate inexistente, și o persoană care merge pe un drum diferit de drumul tău.

Dragostea e ceea ce se întâmplă după ce facem dragoste, sau înainte, sau întotdeauna. Dragostea nu se face, ea se simte în adâncul sufletului, în inimă. Dragostea e atingerea lui fină, e îmbrățișarea lui noaptea, e sărutul lui în ploaie. Dragostea există prin gesturi. O floare, un zâmbet, un cadou oferit din suflet. 
Dragostea e atunci când te uiți la omul tău și simți că îl vrei pentru toată viața. Când simți că ești în siguranță alături de el, când el devine universul tău, și în afară de el nu mai vezi și nu mai simți nimic pentru nimeni altcineva. 
Dragostea este fericirea pe care o arăți prin zâmbetul tău atunci când urci în mașina lui și te uiți la el. Ea este prezentă prin fiecare gest al tău și al lui. Este prezentă dimineața, seară chiar și noaptea, pentru că dragostea nu trece în ore, zile, sau săptămâni. Dragostea nu se poate exprima prin cuvinte, nu există atâtea cuvinte ca să explici că îl iubești. Sau poți să-i explici cu mâini și picioare, dar nu e sigur că va înțelege, și atunci de ce nu-i arăți? Arată-i prin sărutul vostru secret, prin mângâierile tale, prin privirea ta că îl iubești.

Lasă-l să simtă cu adevărat că e iubit, nu-l lăsă să ducă lipsa iubirii tale. Un bărbat, la fel ca o femeie, e frumos atunci când e iubit. Arată-i că îl iubești, nu lăsa patul gol după tine. Asta e valabil și pentru bărbați, arată-i că o iubești bărbatule, unei femei doare că te trezești și lași patul rece în urma ta...

#auzimdebine

         Zilele trecute, am întâlnit o femeie care m-a întristat. Am dat de ea din greșeală, dar cred că destinul are grijă ca oamenii buni sã se întâlnească cumva. Această femeie avea înălțimea mea, era cam slăbuță și domina un zâmbet enorm pe fața ei. Partea cea mai tristă era momentul în care i-am văzut întregul corp. Femeia avea mâna stângă tăiată de la cot în jos. M-am întristat enorm de rău când am văzut că săraca cu mâna stângă nu poate face nimic..
      M-am uitat la ea și m-am întrebat, de ce doar oamenii buni pățesc lucruri rele, iar pe cei răi nici dracu' nu îi pedepsește?! Răspunsul era: pentru că oamenii buni mereu vor găsii o cale de a trece peste răutăți și a rezolva problemele, pe când cei răi vor apela mereu la cei din jur.
       Era enorm de dureros pentru mine să văd acea imagine în fața mea. Poate sunt eu prea sensibilă sau prea miloasă, dar chiar m-am întristat. Femeia se descurca chiar și cu o mână, iar eu o priveam uluită. Dacă eram în locul ei, eram moartă până acum, pentru că nu m-aș fi descurcat să mă aranjez nici pe mine, dar apoi să mai îmbrac și câțiva copii....
       Mi-am promis că peste ani, o să deschid un fel de centru, unde să ajutăm oamenii care se luptă cu asemenea probleme. În acest centru, ei vor avea parte de ajutor, afecțiune, sprijin și de diferite tratamente pentru a-și reveni. Vor avea cazare și mâncare gratisă, pentru că se merită să ajuți un om care are nevoie, deoarece niciodată nu știi unde urmează să ajungi și tu. Iar până la urmă, ce poate fi mai frumos decât să ajuți un om care nu se poate descurca singur? Un om care are ba mâna tăiată de la cot, ba un picior? Ce poate fi mai frumos de fericirea care îți invadează sufletul, atunci când ai ajutat un om? Nimic! Iar sentimentul de satisfacție, când te liniștești că ai putut să faci ceva pentru cineva, e de neprețiut!

Iubita perfectă..?!

Cum să mă îmbrac ca să-l impresionez? Ce să gătesc ca să fie mulțumit? Cum să mă comport ca să nu-l fac de rușine? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările fără răspuns care frământă o femeie. 

Tu, ca femeie, nu trebuie să cauți să-l surprinzi mereu, tu doar trebuie să fii tu! Nu trebuie să-ți pui o mască, doar ca să fii perfectă pentru el. Omul care îți cere să fii perfectă, nu te iubește, iar cel care te iubește, nu-ți cere asta. 

Tu trebuie să te comporți așa cum obișnuiești tu, nu trebuie să fi altfel în fața lui. Omul tău va fi impresionat, dacă vede că ești tu și nu-ți pasă dacă îi place sau nu. 

Fiecare femeie are stilul ei. Tu doar păstrează-ți stilul, nu te îmbrăca altfel doar ca să-l impresionezi. Adevăratul tău om te va iubi indiferent că ai pe tine un tricou prin care ți se văd sfârcurile sau o rochie strâmtă. 

Nu căuta în tine să fi iubita perfectă pentru tine, caută să fi perfectă pentru tine, să ai toate calitățile de care ai tu nevoie, și atunci o să fi perfectă și pentru el. Cel care nu se mulțumește cu tine, e doar un trecător în viața ta, să ții minte. Iar cel care se mulțumește, este omul tău, și te va privii ca iubita perfectă. 

Perfecțiunea vine din adâncul omului, din suflet. Degeaba ești cea mai frumoasă femeie dacă nu ai un suflet frumos. Dar poți să fii doar drăguță și să ai un suflet bun, și atunci ești perfectă, din toate punctele de vedere. Frumusețea până la urmă este trecătoare, dar un suflet bun, până la moarte va fi un suflet bun.

Iubita perfectă nu există! Există doar femeia mulțumită de ea, și de aici iubita. Deci femeie, caută să fii pentru tine perfectă, și atunci o să fii perfectă și pentru omul tău!

Fluturi..

"-jumătate din toată inima mea îți aparține. Fiecare bătaie este împărțită în două...           

Jumătate pentru mine și restul universului, iar cealaltă jumătate e numai pentru tine."

Azi, vreau să vă îndrum să citiți o carte, care vă v-a schimba mentalitatea, total. Este vorba despre cartea Irinei Binder - Fluturi.

”Fluturi” este un roman de dragoste care te va face să simți fluturi în stomac, apoi peste câteva minute să arzi de nervi, și pe urmă să ai iar fluturi. 

Am citit destul de multe comentarii răutăciose, cu care nu sunt chiar de acord. Unele comentarii spuneau că este o carte fără început și sfârșit și că nu are un subiect potrivit peste un roman. Eu cred că este cel mai bun roman pe care l-am citit în ultima vreme. Subiectul este pur și simplu uimitor, adică citind îți dorești să fi tu în locul Irinei ca să trăiești acea iubire și acele conflicte cu care se luptă ea.

În roman este vorba despre Irina, o fată tânără din Brașov, care cunoaște doi bărbați într-o discotecă din Poiana Brașov. Întâlnirea cu ei, îi schimbă viața, pentru că se îndrăgostește de Matei, care în scurt timp o invită să stea cu ei la Snagov. În timpul în care Matei este plecat la birou, Irina petrece timpul cu Robert, de care ajunge să se îndrăgostească, fapt ce o determină să aibă conflicte interioare la început, dar mai târziu și exterioare, cu cei din casă.. Ești curios/ă ce se întâmplă mai departe? Dacă da, atunci citește te rog cartea. Nu o să pierzi nimic, crede-mă, dimpotrivă, o să te alegi cu o poveste frumoasă pe care dorești să o citești iar și iar, și o să gândești altfel. Eu după ce am citit romanul, am început să mă gândesc la cei din jurul meu, așa cum încă nu am făcut-o și am decis că vreau să-i ajut cu cât se poate de mult.

Sunt convinsă că povestea Irinei poate să facă din fiecare om, unul mai bun. Eu am împărțit romanul pe două părți: prima parte e cea în care povestește trăirile ei din copilărie, își golește sulfetul prin fel și fel de citate fabuloase, iar a doua parte e povestea iubirii neîmplinite. Ce poate fii mai frumos, decât să citești despre o iubire neîmplinită, care totuși în anumite feluri este împlinită?  Ce poate fii mai frumos, decât să citești acele fragmente în care povestește despre oameni și despre viață, ca în cea de mai jos?

 Uneori, cartea te face să simți că tu ești personajul principal și tu trăiești toate acele certuri cu Robert, toate momentele de tandrețe, clipele în care gelozia o punea pe Irina să urle ca o nebună în timpul nopții doar ca să atragă atenția lui Robert și momentele în care se iubeau sub nasul lui Matei, dar el nu s-a prins de asta..

 Cartea este cea mai frumoasă carte din cele existente în România, și omul care nu o citește, este un om pierdut!!

"Nimeni nu o să te poată înlocui. Nimeni. Niciodată."

 

Capitolul 6 (partea 2)

Era 8 când m-am trezit și l-am pupat pe Alex pe obraji și am ieșit din salon fără să-l trezesc. Trebuie să merg acasă să fac un duș și să mă schimb, am o ședință de la 10, nu pot să merg așa.
Ador Bucureștiul la ora asta a dimineții. Aproape nicio mașină pe drumuri, pot să merg cât de tare vreau eu, nu trebuie să aștept ca omul din fața mea să plece. Mama era în bucătărie când am ajuns iar tata era plecat deja la firmă.
-Bună mamă! O salut intrând prin ușa din spate.
-Bună! Ai fost la Alex? M-a întrebat punând orezul la fiert.
-Da, am dormit acolo.
-Nu te-a dat careva afară de acolo?
-Nu, nu mai au tupeul.
-Mă gândeam. Nu ți-e foame?
-Acum că zici.. Ba da. Ce avem?
-Păi stai să văd ce a mai rămas. Merge la frigider și deschide ușa. Avem lasagna, vrei?
-Da. Să o încălzești până vin.
Am urcat în cameră și m-am îndreptat către dressing de unde mi-am scos o cămașă albă să o calc. Am făcut un duș și am coborât rapid. Mâncarea mă aștepta deja pe masă. Am mâncat grăbită și am ieșit din casă. Era 8:50 și se vedea asta și pe drumurile din oraș. Totul era plin de mașini. Deci eu chiar nu înțeleg cum se poate că în 40 minute să fie atât de multă lume în oraș?!
În firmă era mare agitația. Mda, au venit turcii. Tata era în sala de ședințe din aripa principală iar eu aveam să-mi susțin ședința în sala din aripa mică.
-Bună dimineața domnișoară! M-a salutat Carla.
-Bună dimineața! Te rog să-mi aduci o cafea lungă cu lapte în birou.
Când mă apropiam de biroul meu am văzut că ușa biroului lui Cosmin este deschisă. Oare să merg să mă uit dacă este înauntru? Dă naibii, merg să văd. M-am apropiat de ușă și mi-am întins capul să văd dacă e înauntru.
-Cauți ceva? M-a întrebat Cosmin dintr-o dată apărând în spatele meu.
-Ăăă, nu. I-am spus întorcându-mă. Tocmai..mergeam în biroul meu.. Și am plecat.
Am dat fuga rapid în birou și am închis ușa și m-am sprijinit cu spatele de perete. Ce faieră poț să fiu! Fraieră! Mai am 45 minute până la ședință, ar fi bine să mă calmez. Deschid planul clubului ca să văd ce au mai modificat și îmi bate cineva la ușă. Sigur Carla îmi aduce cafeaua.
-Intră! Strig, iar ușa se deschide. Poți să pui cafeaua pe măsuța mică, imediat termin și o beau.
-Păi cafea n-am, dar planurile pot să le pun. Mi-a răspuns Cosmin.
Am încetat să mai scriu și mi-am îndreptat privirea spre el. Stătea cu Mac-ul în mâna stângă și hârtii în cea dreaptă.
-Ce planuri? Îl întreb.
-Pentru ședință. Răspunde.
-Vrei să spui că țin ședința cu tine? Mă uit la el cu sprâncenele ridicate.
-Da. Răspunde ușor și se pune jos. Deci? Putem să începem?
-Păi da..
Se pune pe scaunul din fața mea și își așează Mac-ul pe masă, îmi dă câteva acte.
-Trebuie să convingem englezii să cumpere 25% din acțiunile clubului, astfel vom câștiga mai mult timp și mai mulți bani pe care să-i investim în bar.
Cele 40 minute petrecute cu el au trecut enorm de repede. În sala de ședințe englezii ne așteptau deja. Presimt că va fi o ședință al naibii de grea.

-Daaa! Urlă Cosmin.
-Am câștigat! Îți vine să crezi? Îi răspund și îi sar în brațe.
S-a terminat ședința și englezii au plecat să semneze contractul pentru cumpărarea acțiunilor. Tata o să fie mândru de noi când va afla că am obținut ceea ce el de 15 ani încearcă să obțină și nu a reușit. Ieșim din sală și mergem la restaurantul de la parter ca să sărbătorim.
-Dacă te gândești mai bine, chiar facem o echipă bună! Mi-a spus Cosmin în liflt.
-Îți dai seama că da, dacă am reușit să obținem un așa contract.
-Până la urmă avem  ce să investim în bar fără să luăm din banii firmei.
Restaurantul era plin de englezi care, probabil sărbătoreau noul contract. Am comandat spaghette și vin roșu.
-Hai să ciocnim pentru puterea noastră! A ridicat paharul.
-Și la cât mai multe ședințe câștigate de noi!
Am petrecut 2 ore jos în restaurant povestind amănunte din viața noastră. Când am urcat l-am văzut pe Alex certându-se cu tata.
-Alex ce cauți aici? L-am întrebat ajungând lângă ei.
-Am ieșit din spital! E greu de înțeles?! Urlă la mine.
-Păi bine bine, asta văd și eu, și nu mai urla. Îi răspund.
-A ieșit din spital fără acordul nostru! Îmi spune tata.
-Aaa, păi lasă tată, o să vorbesc eu cu el. Îl iau de braț și îl conduc în biroul meu.
După ce închid ușa mă uit dezamăgită la el, dar dintr-o dată încep să zâmbesc.
-Hai prostule zi cum ai reușit? Îl întreb râzând.
-Simplu. Am ieșit din salon și i-am spus asistentei că plec acasă, și mi-a zis că ”Nu puteți pleca domnule!” și i-am spus să nu se bage ș să cheme doctorul. Mi-a spus așezându-se.
-Și? Zi mai departe! Îl priveam curioasă.
-A venit, i-am făcut un scandal și mi-a dat hârtiile să semnezi și am plecat.
-Bate palma nebunule! Și batem palma.
Alex a stat în biroul meu până seara. La 7 a intrat și Cosmin să vadă cum se simte.
-Am auzit că ai fugit din spital. Îi spune.
-Am plecat după un ditamai scandal cu personalul!
-Ești nebun! Începe să râdă.
-E nebun din naștere. Intervin eu.
-Exact ca tine. Îmi răspunde cu un zâmbet șmecher.
-Îmi dau seama. Răspunde Cosmin.
Era 8 când ne-an trezit să plecăm. Când am ieșit din birou am avut o surpriză mare. Doi englezi vorbeau între ei.
-Johnny va semna contractul și în mai puțin de un an, îi vom falimenta pe ăștia și ne facem noi firma.
-Johnny e destul de isteț. Le vom lua totul. Spunea celălalt.
Alex stătea la mijloc și ne privea cum eu și Cosmin ne aruncăm câteva priviri speriate.
Am intrat în belea!

Lumea e rea...

             Acum câteva zile, în timp ce mergeam către casă, era să pățesc ceva rău, cel mai mare coșmar al meu vroia să devină realitate, și atunci am realizat că nu totul e ceea ce pare a fi.
           Lumea e rea, chiar foarte rea. S-a ajuns până la momentul în care, oamenii se omoară între ei, se ceartă, se bat sau ajung să violeze. În lumea în care trăim trebuie să ai mare grijă de tine, pentru că niciodată nu poți să știi ce are de gând să facă omul din spatele tău.
Oamenii au ajuns să facă lucruri îngrozitoare doar pentru faptul că sunt tare mândrii. Și spune-ți-mi și mie: e corect ca un om nevinovat să sufere pentru prostia altora?
        Viața omului e ca o ață subțire, se poate sfârșii în orice moment, dacă nu avem grijă. Noi trebuie să avem grijă, pentru că ceilalți sunt dobitoci, ei caută doar ca lor să le fie bine.
           Acum, câteva zile, înainte să pățesc ce am pățit, nu-mi era frică de nimic. Nu mă interesa de oamenii din spatele meu, însă totul s-a schimbat. După ce am pățit, a început să-mi fie frică de tot. De oamenii din jurul meu, de animale, de mașinile care trec pe lângă mine. Am început să nu mai am încredere în nimic din ce e în afara casei mele, pentru că nu știi la ce să te aștepți.
         Vreau să dau un sfat, așa ca de sfârșit, și sper să mă ascultați și să nu faceți ca mine. 
        !!! CÂND SEARA VEDEȚI UN OM SINISTRU ÎN SPATELE VOSTRU, NU AȘTEPTAȚI SĂ AJUNGĂ LA VOI, LUAȚI-O LA FUGĂ CÂT MAI REPEDE !!!
          

Capitolul 6 (partea 1)

-Pot să intru? Își vâră capul pe ușă Cosmin.
-Poți.
Închide ușa în urma lui și se așează pe scaunul de la măsuța de machiaj. Se uită la mine lung iar eu mă întreb dacă am ceva pe față.
-Mâine dimineață plec. Îi spun întrun final.
-Unde? Mă întreabă cu o urmă de dezamăgire pe fața lui.
-La spital și apoi acasă, deși îmi doresc să fiu departe de mama excesiv de grijulie.
-Poți să rămâi aici cât timp vrei! Îmi spune cu ochii strălucind.
-Serios? Îl întreb uimită.
-Da. Păi casa asta oricum e goală. Eu în timpul zilei sunt la birou și seara lucrez mai tot timpul așa că te poți odihnii.
-Vai mulțumesc! Mă dau jos din pat și alerg la el și îl îmbrățișez. După câteva momente îi dau drumul și îmi cer scuze.
-Am îndrăznit să vin în camera ta ca să întreb dacă te simți bine. Parcă erai ciudată la cină.
Mă întorc și mă uit la el. Oare chiar a observat că am auzit discuția și mă simt deranjată? Chiar nu mă așteptam de la Bogdan să îl pună pe Cosmin să mă despartă de Raul.
-Păi știi, am auzit o conversație azi între tine și Bogdan. I-am spus cu frică în voce.
Și pe bune că îmi era frică. Îmi era frică nu cumva să fiu victima unui pariu făcut între ei și nu știu cine.
-Pot să-ți explic. Mi-a spus ridicându-se.
-Nu e nevoie. Până la urmă suntem prieteni! I-am zâmbit.
Dintr-o dată s-a deschis ușa și a intrat Bianca urlând de fericire și de uimire că suntem unul lângă celălalt.
-A venit nebuna! A spus râzând Cosmin și ieșind din cameră.
Bianca a stat cam două ore cu mine și am povestit. Am vrut să o fac să înțeleagă că nu e nimic între noi, dar acum realizez de ce spune Alex că e o femeie imposibilă. Nu înțelegea în niciun fel că suntem doar prieteni și că eu îl am pe Raul. 

După vizita lungă am reușit să mă pun în pat și să adorm. La 2 m-am trezit că aud urlete de jos. Ce mama naibii se întâmplă? Cobor rapid scările și îl văd pe Raul certându-se cu Cosmin.

-Mă tu ești normal?! Intervin în discuția lor.

-Da! Locul tău nu e aici! A sărit la mine dar bodyguarzii casei m-au apărat.
-Dar unde e?! Îl întreb și mă uit cu un ochi la Cosmin, care se uită uimit la noi.
-Acasă la tine! Îmi răspunde tăios.
-Dați-l afară! Am spus către bodyguarzi și am stat și am privit până l-au scos din casă.
M-am pus pe una dintre fotoliile din living iar Cosmin s-a pus la bar.
-Vrei ceva de băut? Mă privește peste umăr.
-Vodka!
Îmi aduce paharul după care se pune pe un scaun. Eu privesc în gol și mă gândesc, cum se poate să fie atât de prost încât să vină în casa omului și să facă scandal? Nu pot să înțeleg posesivitatea lui? Eu pentru el sunt o iubită sau o proprietate? Nu mai pot să înțeleg de ce se schimbă așa? Sau mereu așa era?
Uneori oamenii care ne intră în viață sunt niște actori. Au o mască pe față ca să ne facă să credem că ei sunt altfel, când colo sunt la fel ca ceilalți, poate mai răi.
Arunc o privire către Cosmin. Tot acolo stă și se gândește la ceva. Ceva îl frământă rău de tot, dar oare ce, ore are legătură cu tot ce s-a întâmplat mai devreme în casă?
-Ești bine? Îl întreb aproape în șoaptă.
-Sunt. Unde l-ai găsit? Mă întreabă.
-În club..
-Știi că el e cel mai mare dușman al meu? Se uită la mine cu lacrimi în ochi.
-Nu știam..
-Știi că din cauza lui și al familiei sale, mi-am pierdut părinții? Știi că din cauza lui a trebuit să plec de mic copil din țară ca să fiu în siguranță? Știi că din cauza lui Dragoș era să fie la răcoare, când era nevinovat? Se uită la mine cu reproș.
-Nu știam... Îmi pare rău. Îi spun plângând.
-Las-o baltă. Se ridică și urcă în camera lui, iar eu rămân în living plângând. 

Noaptea a trecut foarte greu, aproape că nu am dormit deloc. Dimineața la 8 eram deja jos în bucătărie, o ajutam pe Maria când un parfum cunoscut mi-a atins nasul.
-Bună dimineața! Era Cosmin, stătea în ușă. Eu nu mănânc acasă. Iau doar un baton cu cereale și apoi iau prânzul undeva.
Mi-a aruncat un zâmbet minuscul și a ieșit din bucătărie, lasându-mă să mă uit după el cu tristețe în privire. Oare e supărat încă pentru scandalul făcut de Raul? Cu siguranță că e supărat. Dar nu el e singurul rănit, pentru că și eu sunt. Discuția de aseară m-a rănit într-un fel, pentru că cuvintele lui sunau ca și cum eu aș fi fost vinovată pentru tot ce a trăit el în trecut. Eii bine nu eram vinovată în niciun fel! 
-Și eu trebuie să plec la spital. I-am spus Mariei și am ieșit ca fulgerul din bucătărie. 
Am urcat în cameră și mi-am luat telefonul tastându-i un mesaj lui Raul.
Eu(8:12): Unde ești?!
Raul(8:15): La firmă.
La firmă. Perfect! Mi-am luat cheile și am plecat în grabă. Norocul meu era că nu era trafic blocat pe nicăieri și am putut ajunge în 25 minute la firmă. Am parcat mașina și am intrat în firmă. Iar erau elevii de la ASE la noi, încă nu s-au hotărât dacă se vor angaja aici sau în altă parte. În lift am dat de Bianca.
-Ce faci? M-a întrebat cu un zâmbet stupid.
-Urc cu lifltul, tu?
-Eu bine. Și tot zâmbea ca o fraieră.
-Ce-i cu zâmbetul ăla? O întreb cu o sprânceană ridicată.
-Hai povestește-mi totul! M-a luat de braț.
-Ce să-ți povestesc?
-Noaptea pe care ați avut-o! Oare ce să-mi povestești? Hai spune-mi! Ți-a cerut mâna? Ești iubita lui acum? Mă întreba entuziasmată, dar fiindcă am ajuns la etajul în care avea ea treabă azi, nu am putut să-i spun nimic, dar mi-a promis că va urca mai târziu. 
Am ieșit din lift ca trenul și nu am salutat oamenii aflați în hol, ci m-am îndreptat către biroul lui Raul. Am intrat și l-am surprins cu o elevă de la ASE pe birou sărutându-se.
-Cară-te! I-am spus fetei. Săraca speriată a ieșit din birou și a închis ușa după ea.
-Ești nebună! Ce intri așa în biroul meu? M-a întrebat sărind la mine.
-Eu îmi permit! Firma e a mea, nu a ta, așa că nu mă trata ca pe o secretară că te învăț eu respect dacă nu știi! Și de nebun tu ești! L-am împins iar el a căzut în scaun.
-De ce aș fi nebun?! S-a ridicat din nou.
-Pentru că ești nebun! Cum mama mă-sii să vii noaptea în casa omului și să faci scandal?
-Pentru că nu mi-ai spus unde mergi! S-a apropiat de mine.
-Nu sunt nevoită să-ți spun unde merg și cu cine! Nu suntem căsătoriți, nu ai niciun drept asupra mea! Sunt liberă, fac ce vreau!
-Nu! Tu ești iubita mea! Nu ai ce mai căuta în casa lui ăla! Și a dat cu pumnul în masă.
-Fi atent că doar eram iubita ta! Am terminat! Și am ieșit din biroul lui iar el a ieșit după mine, oprindu-se în ușă, iar eu eram deja în fața biroului meu.
-Curvă! A strigat după mine, făcând lumea să se uite la noi.
-Handicapatule! Am strigat înapoi și am trântit ușa după mine.  
După 10 minute de când am intrat în birou, a sunat telefonul fix.
-Tatăl dvs. vă așteaptă în sala de ședințe. Mi-a spus secretara.
-Mersi că m-ai anunțat Carla. Am pus telefonul jos și am tras aer în piept. Încă eram nervoasă, dar știam că trebuie să mă liniștesc ca să nu mă cert și cu tata.
M-am ridicat din scaun și am ieșit din birou. Holul acum era și mai plin. M-am îndreptat către sala de ședințe și am deschis ușa. La capătul mesei stătea tata iar în stânga lui Raul. Asta îmi mai lipsea! M-am așezat în dreapta tatei, la locul care mi se cuvine.
-Vezi că ai ocupat locul lui Alex, pune-te mai încolo! I-am spus lui Raul.
Tata se uită la noi încruntat, iar eu mă uit la Raul care se abține de la comentariile lui.
-Mai devreme a fost un circ între voi pe hol. Ne-a spus tata. Pot să vă rog să vă rezolvați treburile în afara firmei?
-Spune-i fiicei tale mai întâi să nu dea buzna în birourile altora! A răspuns Raul uitându-se urât la mine.
-Iar păcăliciului ăsta să-i spui să nu mai dea buzna în casa altora în miezul nopții! I-am replicat tăios.
-Pot să știu ce s-a întâmplat între voi de vă atacați așa? Ne-a întrebat tata.
I-am explicat tatei cum a dat Raul buzna în casa lui Cosmin iar el că eu am intrat fără să bat la ușă în biroul lui. Până la urmă ne-am certat mai rău, dar tata ne-a pus o ofertă. Să plece unul dintre noi la departamentul de vânzări ca să nu ne mai certăm.
-Ai auzit? Îl întreb pe Raul cu un zâmbet răutăcios. Poți să-ți faci bagajele și să te muți cu 10 etaje mai jos.
-Tu vei fii cea care se va muta! Mi-a răspuns.
-Eu? Mă confunzi! Eu sunt patroana firmei, locul meu e la etajul ăsta, când colo tu ești doar un angajat.
Până la urmă Raul a acceptat să se mute cu 10 etaje mai jos, dar încă avea comentarii la adresa mea, dar doar tata le auzea fiindcă eu vorbeam prin mesaje cu Alex.
Alex(10:21):  Nu treci pe la mine? Mă cam plictisesc aici..
Eu(10:22):  Ba da. Vin în 30 minute.
M-am ridicat de la masă și m-am îndreptat către ușă, când am auzit că Raul strigă după mine.
-Unde mergeți maiestate? 
-Nu-i treaba ta! I-am răspuns și am ieșit înainte să mai comenteze ceva, el sau tata. 
În drum spre spital am cumpărat Milka și brioșe ca să mâncăm. La intrarea în secție asistenta iar a comentat, dar m-am prefăcut că nu o aud și am  mers mai departe. Alex stătea pe pat în și făcea diferite mutre în timpul în care o altă asistentă îi explica ce medicament când trebuie să ia.
-Ce-s cu fețele astea? L-am întrebat râzând.
-Multe! A răspuns uitându-se la asistentă și arătându-i să plece.
Am povestit cu Alex până seara. I-am povestit și problemele de la firmă cu Raul, și scandalul din casa lui Cosmin și discuția cu tata și concluzia acestuia. Iar el spre uimirea mea, era de parte mea. La 11 nu am mai vrut să plec așa că m-am pus pe fotoliul din salonul lui, și am adormit râzând de el ca în copilărie..

Capitolul 5 (partea 2)

Era undeva 1-2 noaptea când m-am trezit la agitația din jurul meu. Ușa salonului era întredeschisă și lumina care era aprinsă înauntru îmi deranja ochii abia deschiși. Ce se întâmplă? Am văzut două asistente intrând în grabă în salon lăsând ușa larg deschisă. L-am văzut pe Cosmin stând de vorbă cu unul din doctorii aflați în gardă în acea noapte, pe când celălalt lucra ceva deasupra lui Alex.
Ce se întâmplă? Mă întrebam din nou și din nou în sinea mea. Se întâmplă ceva cu fratele meu, asta știu.
Viața uneori vrea să ne arate că e mult mai puternică decât noi. Ne arată că destinul nostru este în mâinile ei, și noi suntem doar niște marionete în lumea ei. Ea este pictorul tabloului pe care destinele noastre sunt pictate, și cu doar o pensulă poate creea cu totul și cu totul alt tablou decât ce avea. Asta făcea acum și cu Alex. Arăta că ea este mai puternică decât el. M-am ridicat și m-am apropiat încet de ușa deschisă ca să aud ce vorbește Cosmin cu domnul doctor, însă nu am auzit nimic.
Oare ce era în neregulă cu starea lui? M-am rezemat ușor de tocul ușii și am privit către pat. Parcă îl vedeam clipind. M-am apropiat de pat ca să mă uit mai bine și chiar clipea.
-O doamne! Îți mulțumesc! M-am așezat pe marginea patului și plângeam.
Doctorul s-a îndepărtat de noi, iar Alex se uita în jur ca și cum ar încerca să-și dea seama unde se află.
-Unde sunt? A întrebat confuz.
-Ești în spital. A spus Cosmin așezându-se pe cealaltă parte a patului.
I-am povestit lui Alex ce s-a întâmplat cu el, dar se uita la noi ca și cum nu ar înțelege tot ce îi spunem noi. I se părea a fi incredibil că tocmai cu el s-a întâmplat asta. Mi-am amintit că trebuie să o anunț pe mama că Alex este bine. Am ieșit din salon și am căutat în agendă numele ei.
-Bună mamă!
-Ce? S-a întâmplat ceva? M-a întrebat cu o voce speriată.
-Stai liniștită. Alex și-a revenit.
-Adică nu mai e în comă?
-Da, mamă, nu mai e în comă.
-Doamne ce bine! După ce se trezește tatăl tău venim și noi la spital.
-Nu vă găbiți, suntem noi aici!
 Încet se făcuse dimineață iar noi tot la spital eram. Când a sosit mama cu tata era 8:25. Mama a fugit direct în salon iar tata a dat mâna cu Cosmin și m-a pupat.
-E mai bine? Ne-a întrebat tata.
-E mai bine. A răspuns Cosmin. Doctorul a zis că are nevoie de 2 săptămâni de recuperare și mai trebuie să-i facă câteva analize.
-Dar îl putem lua acasă?
-Nu știu..
-O să vorbesc cu doctorul. Acum ar trebui să mergeți acasă să vă odihniți.
-Mergem doar să-l salut pe Alex. I-am spus și am intrat în salon.
Mama stătea pe marginea patului și se certa cu Alex. Când și-a aruncat privirea către mine nu a mai băgat-o în seamă pe mama.
-Pleci? M-a întrebat.
-Da, plec. Sunt obosită. Sunt aici de ieri de la 12.
-A, ok. Ne vedem. Și s-a reîntors la cearta cu mama.
Ieșind din salon l-am văzut pe tata vorbind cu doctorul, dar eram atât de obosită încât nu am mai vrut să aștept să văd ce vești mai sunt. M-am oprit lângă Cosmin, care scrie ceva pe telefonul lui.
-Mergem? L-am întrebat, la care el a tresărit.
-Da da da, mergem. Hai! Și m-a luat de braț.
În parcare am vrut să mă îndrept către mașina mea, însă Cosmin m-a oprit.
-Mergem la mine, trimit pe cineva după mașina ta.
-Ok. Și am urcat în mașina lui.
Conducea în tăcere. Nu s-a uitat deloc la mine. Mi se părea că ceva nu e în regulă cu el.
-Te simți bine? L-am întrebat aplecându-mă un pic către el.
-Da. Mi-a răspuns sec privind mai departe în față.
Tăcerea din mașină era apăsătoare pentru că știam că e ceva cu el, dar refuză să-mi spună. Privea în față și eram cam palid la față, sau poate era nervos, sau dezamăgit.
-De când ești cu Raul? M-a întrebat după un timp.
-De 2 săptămâni. De ce?
-Mi-a scris un mesaj.
-Ce mesaj? L-am întrebat speriată.
Nu a mai răspuns dar mi-a dat telefonul lui să văd cu ochii mei.
 Raul(8:44): Te rog să-i dai pace iubitei mele. Nu vreau să te bagi aiurea între noi. Nu e loc și pentru tine, doar pentru mine și ea. Dacă nu te îndepărtezi de ea, se va sfârși rău!
Nu se poate!
-Îți pot explica.. Am încercat să mă apăr, dar el m-a întrerupt.
-Nu trebuie să-mi explici nimic. Până la urmă noi suntem doar prieteni, nimic altceva.
Doar prieteni? Credeam că suntem mai mult de atât! Tu m-ai făcut să cred! Urlam în sinea mea la el. M-a cuprins un sentiment de tristețe și tot ce vroiam era să plâng singură. Am așteptat până am ajuns în casa lui. Casa era enormă. Mult mai mare decât era casa mea. Avea o curte mare cu piscină și cu o lagună în spate, cu grătar și leagăn lângă.
-Maria? Te rog să-i dai domnișoarei o cameră. Rămâne la noi câteva ore. Îi spunea servitoarei în momentul în care aceasta a deschis ușa.
Casa nu doar de afară era enormă, ci și înauntru era imensă. Avea livingul spațios, și în față erau scările care mergeau în semicerc sus. Maria m-a condus într-o cameră spațioasă care avea și propria baie, exact așa cum era la noi. Am făcut duș și după acea am mers jos să mănânc ceva. Am auzit voci jos, tocmai din acest motiv am pășit ușor să aud despre ce e vorba.
-Eu ți-am spus că necioplitul ăla e cu ea! Spunea un bărbat a cărui voce mi se părea a fi foarte cunoscută.
-Știu. Asta e. Doar nu o să-i despart! A răspuns Cosmin.
-Ba da! Ar trebui să-i desparți. Doar nu o să suporți să o vezi cu ăla! I-a răspuns necunoscutul cunoscut.
-Nu o să-i despart. Nu am ce să fac. Are dreptul la fericire și ea.
-Ți-am spus să nu vii în țară dacă nu îi desparți!
Am mai coborât două trepte să văd cine era cel cu care vorbea. Cei doi tocmai intrau în biroul lui Cosmin, care se afla sub scara din dreapta. Omul cu care vorbea era Bogdan. Bogdan, prietenul lui Alex. Avocatul familiei. Nu îmi vine să cred că unul de-al familiei, așa cum îl consideram noi, vroia să mă despartă de Raul.
Uimită am coborât scările și am intrat în bucătărie. Am cotrobăit prin frigider până am găsit lapte și cereale și am urcat în camera mea, unde după ce am mâncat am adormit.

Când m-am trezit era 8 seara. M-am ridicat din pat să merg jos să văd cine mai e în casă. Nu aveam stare ca să merg acasă. Chiar dacă am stat doar câteva ore în casa asta, parcă mai vreau să rămân pentru că îmi oferă liniște și siguranță. Am coborât scările cu ochii închiși, savurând parfumul de liliac împrăștiat prin toată casa.
-Aveți vreo preferință pentru cină, doamnă? M-a întrebat o fată tânără.
-Domnul Cosmin ce obișnuiește să mănânce seara? Am întrebat-o în timp ce o studiam profund. Avea ochii negrii și părul castaniu creț. Avea o siluetă subțire și zâmbea și cu ochii. O invidiez că are șansa să stea lângă Cosmin mereu!
-Domnul deobicei mănâncă un sandwich și bea un pahar de suc de portocale.
-Atunci la 9 vreau să fie gata cina și să fie făcut lasagna și vin roșu.
-Cum doriți! Mi-a răspuns fata.
-Mulțumesc Andreea! Scrie pe ecusonul ei numele.
Mă așez pe una dintre canapelele din living și pornesc televizorul. Aud cum o ușă se deschide. O fi ușa biroului. Aud doi bărbați vorbind. Iar aceași doi bărbați. Mă învârt și mă uit către ei exact în momentul în care Bogdan mă zărește.
-Bună Victoria! Ce faci? M-a întrebat cu un zâmbet larg pe buze.
-Ăăăă, mă uit la un film? Tu? L-am întrebat.
-Am avut de rezolvat câteva treburi cu Cosmin și merg acasă.
-Nu rămâi la cină? L-a întrebat Cosmin.
-Păi nu vreau să deranjez.
-Așa musafiri buni niciodată nu ne deranjează, așa dragule? Și am aruncat o privire către Cosmin. Bogdan s-a uitat ciudat la el. Am înțeles că ei în tot acest timp despre mine au vorbit.
-Nu ne deranjezi, poți să rămâi! A spus Cosmin într-un final.
Timpul a trecut greu până la 9. M-am săturat deja de poveștile băieților, așa că mi-am scos telefonul din buzunar și am trimis un mesaj către Alex.
Eu(20:23): Ce faci?
Alex(20:24): Stau și mă uit la caii verzi pe pereți. Tu?
Eu(20:25): Și eu. Doar că eu la doi proști mă uit.
Alex(20:25): :))) Știi când pot să merg acasă?
Eu(20:26): Habar n-am. Tata nu ți-a spus nimic?
Alex(20:30): Nu-i dă voie mama să-mi spună!
Eu(20:31): Așa m-am săturat de comportamentul mamei. Mama excesiv de grijulie.
Alex(20:33): Mie-mi spui? Vreau să mă mut la Snagov când scap de aici.
Eu(20:35): Ești nebun?
Alex(20:38): Având în vedere că de la perfuzia asta nu mai văd bine..
Eu(20:40): Se vede!
Alex(20:41): Tu unde ești?
Eu(20:43): La vila lui Cosmin.
Alex(20:45): Cum ai ajuns acolo?
Eu(20:46): Poveste lungă.
Alex(20:48): Atunci cum ai ajuns să fi așa de apropiată de Cosmin?
Eu(20:51): Încă o poveste lungă.
-Cina este gata! Puteți să vă așezați la masă. Ne-a spus o altă fată. Oare câte fete mai sunt în casa asta?
Ne-am așezat la masă unde băieții tot aceași conversație plicticoasă au avut-o. Am încercat să mănânc cât mai repede și să mă retrag în camera mea.
-Fratele tău când vine acasă? L-a întrebat Bogdan. Oppa! Discuția devine interesantă. Mereu mă înțelegeam bine cu Dragoș.
-Peste 4 zile ajunge în țară.
-Vine cu iubita lui?
-Cred că da.
Deci are iubită. Hai că nu mă interesează atunci. Am terminat de mâncat și m-am ridicat politicos de la masă după care m-am încuiat în camera mea. De ce să stau și să ascult discuția lor de doi bani?